BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

607/28.06.99 Hotărîre cu privire la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică "Intehagro" al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
28.06.1999

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică

"Intehagro" al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare

nr. 607  din  28.06.99

 (în vigoare 15.07.1999) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.73-77 art.641 din 15.07.1999

* * *

Notă: În denumirea şi în textul hotărîrii sintagma "Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare" se substituie prin sintagma "Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare" conform Hot.Guv. nr.1349 din 07.12.04, în vigoare 17.12.04

Conform Legii cu privire la Guvern şi întru executarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.1096 din 4 noiembrie 1998, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:  

1. Se creează în baza Direcţiei Supraveghere Tehnică de Stat "Intehagro" a Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică "Intehagro", subordonat Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, care va funcţiona pe principii de autogestiune.

Baza tehnico-materială, aflată în gestiunea Direcţiei Supraveghere Tehnică de Stat "Intehagro", se transmite în gestiunea Inspectoratului nou-creat.

2. Se aprobă Regulamentul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică "Intehagro" (se anexează).

3. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va crea condiţiile necesare pentru funcţionarea Inspectoratului.

4. Finanţarea Inspectoratului se va efectua din mijloacele băneşti provenite din prestarea serviciilor cu plată, conform tarifelor aprobate în modul stabilit.

[Pct.4 modificat prin Hot. Guv. nr.384 din 18.04.2000]

5. Se abrogă:

Hotărîrea Sovietului Miniştrilor al R.S.S. Moldoveneşti nr.514 din 6 decembrie 1963;

Hotărîrea Sovietului Miniştrilor al R.S.S. Moldoveneşti nr.453 din 30 octombrie 1967;

Hotărîrea Sovietului Miniştrilor al R.S.S. Moldoveneşti nr.93 din 26 februarie 1969.

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.607 din 28 iunie 1999

REGULAMENTUL

Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică "Intehagro"  

1. Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică "Intehagro" (în continuare – Inspectoratul) se subordonează Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, este instituţie gestionară, finanţată din contul mijloacelor încasate din prestarea serviciilor cu plată agenţilor economici cu orice tip de proprietate şi formă juridică de organizare.

Efectivul de ingineri-inspectori al subdiviziunilor teritoriale este stabilit de şeful Inspectoratului cu acordul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare în funcţie de normativele capacităţii totale şi de numărul maşinilor şi utilajelor supuse supravegherii în limitele veniturilor realizate din prestaţii.

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.1349 din 07.12.04, în vigoare 17.12.04]

2. Sarcina principală a Inspectoratului constă în exercitarea supravegherii asupra stării tehnice a tractoarelor, maşinilor autopropulsate, ameliorative, de construcţie a drumurilor, a altor maşini şi remorci în ceea ce priveşte asigurarea în procesul utilizării lor a securităţii vieţii, sănătăţii şi bunurilor oamenilor, protecţiei mediului, iar în complexul agroindustrial – asigurarea respectării regulilor de exploatare a maşinilor şi utilajelor, standardelor în vigoare şi altor documente şi acte normative.

3. Subdiviziunile teritoriale sînt conduse de un inginer-inspector principal.

4. Inspectoratul se călăuzeşte în activitatea sa de Constituţia şi legile Republicii Moldova, decretele şi ordonanţele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului Republicii Moldova, ordinele şi directivele ministrului agriculturii şi industriei prelucrătoare, precum şi de prezentul regulament.

5. Inspectoratul cu acordul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare:

elaborează şi editează documentaţia tehnico-normativă pe problemele supravegherii de stat asupra stării tehnice şi respectării regulilor de exploatare a maşinilor autopropulsate şi altor tipuri de tehnică;

elaborează modul de admitere la conducerea maşinilor autopropulsate şi de acordare a certificatelor de tractorist-mecanic, de revizie tehnică, testare şi înmatriculare a tractoarelor, maşinilor autopropulsate, altor maşini şi remorci ale lor, precum şi instrucţiunile de aplicare a prevederilor Codului cu privire la contravenţiile administrative de către structurile "Intehagro".

[Pct.5 modificat prin Hot.Guv. nr.1349 din 07.12.04, în vigoare 17.12.04]

[Pct.5 modificat prin Hot. Guv. nr.1229 din 13.11.2001]

6. Inspectoratul are următoarele funcţii:

supravegherea stării tehnice a tractoarelor, maşinilor autopropulsate, ameliorative, de construcţie a drumurilor, a altor maşini şi remorci ale acestora în procesul utilizării lor, indiferent de forma de proprietate şi apartenenţa departamentală a proprietarilor lor, conform normativelor ce asigură securitatea vieţii, sănătăţii şi bunurilor oamenilor şi protecţia mediului;

supravegherea, în complexul agroindustrial, asupra modului de exploatare a parcului de maşini şi tractoare şi a utilajului industriei prelucrătoare în ce priveşte asigurarea securităţii, sănătăţii şi bunurilor oamenilor şi protecţia mediului, precum şi respectarea regulilor, standardelor şi altor acte normative în vigoare;

înmatricularea tractoarelor, maşinilor autopropulsate, ameliorative, de construcţie a drumurilor, a altor maşini şi remorci ale acestora şi eliberarea numerelor de înmatriculare, prezentînd informaţia corespunzătoare Ministerului Afacerilor Interne pentru evidenţa computerizată a tehnicii;

înmatricularea inventarului agricol complicat ataşat la tractoare, marcarea lui şi eliberarea certificatelor de înmatriculare;

examinarea cunoştinţelor şi eliberarea certificatelor de tractorist-mecanic;

eliberarea către instituţiile de învăţămînt a certificatelor prin care se atestă corespunderea condiţiilor de desfăşurare a procesului de instruire cu standardele de stat.

În baza certificatelor, autorităţile competente efectuează licenţierea, evaluarea şi acreditarea acestora, cu excepţia instituţiilor de învăţămînt din subordinea Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei;

atestarea şi eliberarea către întreprinderile specializate de reparaţie a tehnicii agricole a certificatelor ce confirmă corespunderea lor cu cerinţele tehnice în domeniu;

evaluarea stării tehnice, determinarea resurselor remanente şi valorii maşinilor şi utilajelor, la solicitarea proprietarilor, organelor statale şi altor instituţii;

participarea la activitatea comisiilor pentru examinarea pretenţiilor proprietarilor de maşini şi utilaje supuse supravegherii în legătură cu calitatea nesatisfăcătoare a tehnicii vîndute sau reparate;

prestarea către persoanele fizice şi agenţii economici a altor servicii ce ţin de exploatarea sau reparaţia tehnicii, precum şi de instruirea cadrelor de mecanizatori;

îşi dă concursul, în comun cu Agenţia Servicii Publice, la elaborarea pentru toate mijloacele de transport, a certificatelor şi numerelor de înmatriculare unice, precum şi a actelor unice pentru conducerea acestora;

organizează aplicarea conformă a legislaţiei de către structurile sale, participă, în modul stabilit, în cadrul comitetelor tehnice, la elaborarea standardelor şi altor documente normative ce stabilesc cerinţele şi normativele privind exploatarea şi starea tehnică a maşinilor şi utilajelor supravegheate de Inspectorat, privind lucrările şi serviciile din domeniul exploatării tehnice, precum şi controlul actelor ce confirmă certificarea mijloacelor tehnice nominalizate şi serviciile din domeniul exploatării acestora;

participă la elaborarea actelor normative ce reglementează modul de pregătire şi atestare a tractoriştilor-mecanici.

[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.327 din 17.04.2018, în vigoare 20.04.2018]

[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.389 din 17.05.2010, în vigoare 21.05.2010]

[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.30 din 10.01.06, în vigoare 24.01.06]

[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.1349 din 07.12.04, în vigoare 17.12.04]

7. Inspectoratul prezintă anual spre aprobare Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare:

devizul de venituri şi cheltuieli;

statele de funcţii;

dările de seamă financiare;

planul de activitate;

lista şi tarifele serviciilor cu plată.

[Pct.7 introdus prin Hot.Guv. nr.1349 din 07.12.04, în vigoare 17.12.04]

8. Inspectoratul percepe taxe în corespundere cu lista serviciilor cu plată.

[Pct.8(7) modificat prin Hot. Guv. nr.384 din 18.04.2000]

9. Inginerii-inspectori de stat au dreptul:

să efectueze controale în conformitate cu funcţiile enumerate în punctul 6 al prezentului regulament;

să interzică exploatarea maşinilor autopropulsate şi altor tipuri de tehnică supuse supravegherii, starea tehnică a cărora nu corespunde cerinţelor de protecţie a mediului sau de securitate;

să dea indicaţii (prescripţii) obligatorii persoanelor fizice şi juridice posesoare de tehnică vizînd lichidarea neajunsurilor în problemele ce fac competenţa "Intehagro";

să adreseze organelor (organizaţiilor) interesate propuneri în problemele ce fac obiectul de competenţă al Inspectoratului pentru examinarea lor şi luarea măsurilor de rigoare.

[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.458 din 27.07.2009, în vigoare 07.08.2009]

10. Inspectoratul este condus de director, numit în şi eliberat din funcţie de ministrul agriculturii şi industriei alimentare.

Directorul Inspectoratului:

conduce întreaga activitate a Inspectoratului, determină funcţiile şefului-adjunct şi ale inginerilor-inspectori din subdiviziunile teritoriale, aprobă atribuţiile lor de serviciu;

acţionează în numele Inspectoratului, îl reprezintă la toate nivelurile, dispune în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu prezentul regulament de patrimoniul lui. Încheie contracte, eliberează procuri, emite, în limitele competenţelor sale, ordine, instrucţiuni şi dispoziţii de uz intern;

desemnează şi eliberează din funcţie, cu acordul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, specialiştii Inspectoratului, aplică măsuri de stimulare şi sancţionare a lor.

[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.1349 din 07.12.04, în vigoare 17.12.04]

11. Inginerii-inspectori de stat poartă răspundere în modul stabilit de legislaţie pentru îndeplinirea neconformă a funcţiilor atribuite şi pentru exercitarea incorectă a obligaţiunilor lor.

12. Contestaţiile deciziilor (acţiunilor) inginerilor-inspectori de stat se prezintă directorului Inspectoratului, iar contestaţiile deciziei (acţiunilor) directorului Inspectoratului – ministrului agriculturii şi industriei alimentare. Contestaţiile se examinează într-un termen ce nu va depăşi 10 zile lucrătoare, iar rezultatul examinării se comunică în scris persoanei care a depus contestaţia, în termen de 2 zile lucrătoare din ziua în care a expirat termenul de examinare.

[Pct.12 în redacţia Hot.Guv. nr.275 din 16.03.06, în vigoare 31.03.06]

13. Inginerii-inspectori au în dotare automobile, dispozitive tehnice şi instrumente de măsură şi control.

14. Inginerilor-inspectori li se eliberează sigilator, compostor, baston şi legitimaţie de model unic.

15. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, de comun acord cu Ministerul Afacerilor Interne şi alte ministere şi departamente interesate, aprobă modul de efectuare a reviziilor tehnice, de testare şi înmatriculare a tehnicii supuse supravegherii de către structurile Inspectoratului, precum şi a producţiei speciale, utilizate de Inspectorat.