BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

618/11.12.2019 Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de executare a creanţelor băneşti bazate pe dispoziţii de drept public

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
11.12.2019

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de executare

a creanţelor băneşti bazate pe dispoziţii de drept public

nr. 618  din  11.12.2019

 (în vigoare 13.12.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 367-377 art. 949 din 13.12.2019

* * *

În temeiul art.175-178 din Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.309-320, art.466), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul privind procedura de executare a creanţelor băneşti bazate pe dispoziţii de drept public (se anexează).

2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării.

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului nr.618/2019

REGULAMENT

privind procedura de executare a creanţelor băneşti

bazate pe dispoziţii de drept public

1. Prezentul Regulament stabileşte procedura de executare a creanţelor băneşti bazate pe dispoziţii de drept public.

2. Executarea creanţelor băneşti bazate pe dispoziţii de drept public se iniţiază la prezentarea mandatului de executare.

3. Autoritatea publică îndreptăţită să revendice dreptul supus executării emite pentru autoritatea de executare (Serviciul Fiscal de Stat) un mandat de executare, conform anexei nr.1 la prezentul Regulament.

4. Prezentarea mandatului de executare şi a documentelor aferente (actul administrativ/contractul administrativ, somaţia debitorului, confirmarea recepţionării somaţiei de către debitor) se efectuează în mod electronic, cu aplicarea semnăturii electronice, în cazul în care sînt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

1) există un act administrativ individual care obligă debitorul să realizeze obligaţia bănească sau un contract administrativ care obligă la realizarea unei obligaţii băneşti supuse executării imediate;

2) obligaţia este scadentă;

3) debitorul, după trecerea termenului de scadenţă, a fost somat să realizeze obligaţia bănească în termen de o săptămînă şi există confirmarea că debitorul a primit somaţia. Somaţia va fi prezentată în forma stabilită în anexa nr.2 la prezentul Regulament.

5. La procedura de somare se poate renunţa în cazul în care există o suspiciune fondată că debitorul se va sustrage de la executare. În acest caz, autoritatea îndreptăţită să revendice dreptul supus executării va prezenta concomitent cu mandatul de executare o notă de argumentare, prin care va indica motivele care au stat la baza renunţării la procedura de somare şi care denotă suspiciune că debitorul se va sustrage de la executare.

6. În cazul necorespunderii mandatului de executare cerinţelor stabilite şi neprezentării tuturor actelor care confirmă întrunirea condiţiilor prevăzute la pct.3-5, acesta se restituie autorităţii publice emitente în termen de 7 zile lucrătoare de la data recepţionării.

7. În cazul în care în calitate de debitori sînt persoane juridice de drept public, executarea creanţelor băneşti este admisibilă numai cu respectarea următoarelor condiţii:

1) înainte de începerea executării, Serviciul Fiscal de Stat, ca autoritate de executare, prezintă ministrului finanţelor sau unei persoane abilitate de către acesta, o listă cu bunuri ale debitorului persoană juridică de drept public;

2) executarea se face doar în privinţa acelor bunuri pentru care ministrul finanţelor sau persoana abilitată de către acesta îşi dă acordul.

8. Ministrul finanţelor sau persoana abilitată de către acesta nu va admite executarea silită a bunurilor din patrimoniul debitorului, dacă prin aceasta este afectată îndeplinirea atribuţiilor de drept public ale debitorului sau aprovizionarea populaţiei.

9. În cazul prezentării mandatului de executare a creanţei băneşti a debitorului persoană juridică de drept public, Serviciul Fiscal de Stat, în termen de 30 de zile lucrătoare, informează ministrul finanţelor sau persoana abilitată de către acesta despre necesitatea executării creanţei băneşti a debitorului persoană juridică de drept public, cu prezentarea listei bunurilor, pentru a primi acordul pentru care bunuri poate fi începută executarea silită.

10. După primirea răspunsului Ministerului Finanţelor, solicitat conform pct.9 şi care urmează a fi prezentat în termen de 10 zile lucrătoare de la data informării, Serviciul Fiscal de Stat iniţiază procedura executării silite pentru încasarea creanţelor băneşti.

11. Executarea creanţelor băneşti se efectuează de către Serviciul Fiscal de Stat în conformitate cu prevederile titlului V capitolul 9 din Codul fiscal nr.1163/1997, care se aplică suplimentar prevederilor Codului administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018.

12. Condiţiile declanşării executării silite a creanţelor băneşti în baza mandatului de executare sînt următoarele:

1) existenţa dreptului supus executării, conform actului administrativ individual sau contractului administrativ;

2) expirarea termenului de executare benevolă a obligaţiei băneşti;

3) nesuspendarea executării actului administrativ;

4) somarea debitorului, după expirarea termenului de executare a obligaţiei, despre necesitatea executării obligaţiei băneşti în termen de o săptămînă, în cazul în care nu există suspiciuni fondate că debitorul se va sustrage de la executare.

13. În cazul în care actul administrativ individual care obligă debitorul să realizeze obligaţia bănească sau un contract administrativ care a fost pus în executare este suspendat, executarea se suspendă numai în baza încheierii cu privire la suspendarea executării actului administrativ individual pînă la soluţionarea litigiului sau în alt temei stabilit de lege.

14. În cazul existenţei altor interdicţii/sechestre/grevări asupra bunurilor urmărite în temeiul prezentului Regulament, se vor aplica prevederile art.92 şi 101 din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443/2004.

15. În cazul în care după prezentarea mandatului de executare suma creanţei, total sau parţial, a fost stinsă benevol de către debitor sau în alt mod stabilit de lege, ori executarea actului administrativ s-a suspendat, autoritatea publică va informa imediat Serviciul Fiscal de Stat şi va retrage mandatul de executare sau va actualiza informaţia cu privire la suma creanţei băneşti.

16. Din momentul declanşării executării silite, creanţele urmează a fi încasate în bugetul de stat la clasificaţia economică 145113 "Alte venituri încasate în bugetul de stat de la creanţele băneşti bazate pe dispoziţii de drept public". Sumele înregistrate la clasificaţia economică 145113 "Alte venituri încasate în bugetul de stat de la creanţele băneşti bazate pe dispoziţii de drept public", conform mandatelor de executare, se distribuie de către Serviciul Fiscal de Stat la bugetele (conturile) respective în baza mandatelor de executare şi se execută de către Trezoreria de Stat în modul stabilit de către Ministerul Finanţelor.

[Pct.16 în redacţia Hot.Guv. nr.48 din 29.01.2025, în vigoare 28.02.2025]

17. În cazul în care la momentul recepţionării mandatului de executare se constată că este iniţiată procedura de insolvabilitate, Serviciul Fiscal de Stat nu va iniţia executarea silită şi va restitui mandatul de executare autorităţii emitente. În cazul în care mandatul de executare a fost pus în executare silită şi faţă de debitor este iniţiată procedura de insolvabilitate, Serviciul Fiscal de Stat va stopa acţiunile de executare silită şi va restitui mandatul de executare autorităţii emitente, efectuînd înscrierile de rigoare în sistemul informaţional al Serviciului Fiscal de Stat în partea ce ţine de excluderea sumei obiect al mandatului.

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.48 din 29.01.2025, în vigoare 28.02.2025]