630/11.12.2019 Hotărîre cu privire la aprobarea Avizului asupra proiectului de lege pentru modificarea articolului 13 al Legii nr.499/1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Avizului asupra proiectului de lege pentru
modificarea articolului 13 al Legii nr.499/1999 privind alocaţiile
sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni
nr. 630 din 11.12.2019
(în vigoare 13.12.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 367-377 art. 961 din 13.12.2019
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă şi se prezintă Parlamentului Avizul asupra proiectului de lege pentru modificarea articolului 13 al Legii nr.499/1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni.
| PRIM-MINISTRU | Ion CHICU |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul finanţelor | Serghei Puşcuţa |
| Ministrul sănătăţii, | |
| muncii şi protecţiei sociale | Viorica Dumbrăveanu |
| Ministrul justiţiei | Fadei Nagacevschi |
| Nr.630. Chişinău, 11 decembrie 2019. | |
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr.630/2019
AVIZ
asupra proiectului de lege pentru modificarea articolului 13
al Legii nr.499/1999 privind alocaţiile sociale de stat
pentru unele categorii de cetăţeni
Guvernul a examinat proiectul de lege pentru modificarea articolului 13 al Legii nr.499/1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.125 din 15 iulie 2019) de către domnul Petru Frunze, deputat în Parlament, şi comunică următoarele.
Pornind de la nota informativă la proiectul de lege menţionat, normele propuse au drept scop sporirea gradului de protecţie socială a beneficiarilor de alocaţii sociale de stat care nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru obţinerea dreptului la pensie şi, în acest sens, se propune majorarea cu 20% a cuantumului alocaţiilor sociale de stat persoanelor vîrstnice, pentru a constitui 40% din cuantumul pensiei minime pentru limită de vîrstă, stabilit anual de către Guvern.
Guvernul susţine conceptual iniţiativa respectivă şi menţionează că, prin Hotărîrea Guvernului nr.535/2019, a fost aprobat avizul prin care Guvernul a susţinut proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.499/1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni, care prevede:
- majorarea cu 30% a cuantumului alocaţiilor sociale pentru persoanele vîrstnice, constituind 50% din cuantumul pensiei minime pentru limită de vîrstă, stabilit anual de către Guvern;
- majorarea cu 40% a cuantumului alocaţiilor sociale pentru persoanele cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii, constituind 80% din cuantumul pensiei minime pentru persoanele cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii, stabilit anual de către Guvern.
În proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2020 şi Cadrul bugetar pe termen mediu pe anii 2020-2022, pentru realizarea măsurilor în cauză sînt estimate mijloace financiare în sumă de 79,6 mil. lei pentru anul 2020, 83,3 mil. lei – pentru anul 2021, şi 87,5 mil. lei – pentru anul 2022.