BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

635/11.12.2019 Hotărîre cu privire la modificarea unor hotărîri ale Guvernului

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
11.12.2019

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la modificarea unor hotărîri ale Guvernului

nr. 635  din  11.12.2019

 (în vigoare 13.12.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 367-377 art. 966 din 13.12.2019

* * *

Guvernul HOTĂRĂŞTE:

1. Statutul Instituţiei publice “Agenţia de Guvernare Electronică”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.760/2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.150-152, art.832), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) punctul 28 va avea următorul cuprins:

“28. Activitatea executivă a Agenţiei este condusă de către director, numit în funcţie şi eliberat din funcţie de către fondator. Directorul este asistat de un director adjunct, care este numit în funcţie şi eliberat din funcţie de către director, după coordonare cu fondatorul.”;

2) punctul 33 se abrogă.

2. Hotărîrea Guvernului nr.314/2017 privind constituirea Agenţiei Servicii Publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.162-170, art.396), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) punctul 2 din hotărîre va avea următorul cuprins:

“2. Cancelaria de Stat va exercita, în numele Guvernului, funcţia de fondator al Instituţiei publice “Agenţia Servicii Publice”.;

2) în anexa nr.1:

a) la punctul 12, subpunctul 3) se abrogă;

b) punctul 25 va avea următorul cuprins:

“25. Activitatea executivă a Agenţiei este condusă de către director, numit în funcţie şi eliberat din funcţie de către fondator. Directorul este asistat de doi directori adjuncţi care sînt numiţi în funcţie şi eliberaţi din funcţie de către director, după coordonare cu fondatorul.”;

c) punctele 26, 281 şi 29 se abrogă;

d) punctul 28 va avea următorul cuprins:

“28. În absenţa directorului, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de către un director adjunct, conform ordinului emis de director.”

3. Statutul Instituţiei publice “Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.414/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.157-166, art.474), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) punctul 25 va avea următorul cuprins:

“25. Activitatea executivă a Serviciului este condusă de către director, numit în funcţie şi eliberat din funcţie de către fondator. Directorul este asistat de un director adjunct, care este numit în funcţie şi eliberat din funcţie de către director, după coordonare cu fondatorul.”;

2) punctul 28 se abrogă.

4. Statutul Instituţiei publice “Baza auto a Cancelariei de Stat”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.916/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.384-385, art.1023), se modifică după cum urmează:

1) punctul 7 va avea următorul cuprins:

“7. Activitatea Bazei auto este condusă de către director, numit în funcţie şi eliberat din funcţie de către fondator. Directorul este asistat de un director adjunct, care este numit în funcţie şi eliberat din funcţie de către director, după coordonare cu fondatorul.”;

2) la punctul 8, subpunctul 4) se abrogă;

3) punctul 11 se abrogă.

5. Statutul Instituţiei publice “Direcţia generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.950/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.384-395, art.1026), se modifică după cum urmează:

1) punctul 7 va avea următorul cuprins:

“7. Activitatea Direcţiei generale este condusă de către director, numit în funcţie şi eliberat din funcţie de către fondator. Directorul este asistat de doi directori adjuncţi, care sînt numiţi în funcţie şi eliberaţi din funcţie de către director, după coordonare cu fondatorul.”;

2) la punctul 8, subpunctul 4) se abrogă;

3) punctul 11 se abrogă.

6. Statutul Instituţiei publice “Fondul de Investiţii Sociale din Moldova” aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1188/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.448-460, art.1265), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) la punctul 16, subpunctul 4) se abrogă;

2) punctul 31 va avea următorul cuprins:

“31. Activitatea executivă a Fondului este condusă de către director, numit în funcţie şi eliberat din funcţie de către fondator. Directorul este asistat de un director adjunct, care este numit în funcţie şi eliberat din funcţie de către director, după coordonare cu fondatorul.”;

3) punctele 32, 34, 341 şi 35 se abrogă.

7. Statutul Instituţiei publice “Agenţia Informaţională de Stat “Moldpres”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1208/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.6-12, art.5), se modifică după cum urmează:

1) la punctul 9, subpunctul 3) se abrogă;

2) punctul 22 va avea următorul cuprins:

“22. Activitatea executivă a Agenţiei “Moldpres” este condusă de către director, numit în funcţie şi eliberat din funcţie de către fondator. Directorul este asistat de un director adjunct, care este numit în funcţie şi eliberat din funcţie de către director, după coordonare cu fondatorul.”;

3) punctele 23 şi 26 se abrogă.

8. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării.