641/09.06.2004 Hotărîre cu privire la unele măsuri de redresare a situaţiei financiare a S.A. "Covoare-Ungheni"
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la unele măsuri de redresare a situaţiei
financiare a S.A. "Covoare-Ungheni"
nr. 641 din 09.06.2004
(în vigoare 18.06.2004)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.96-99 art.796 din 18.06.2004
* * *
În scopul susţinerii procesului de redresare financiară a S.A. "Covoare-Ungheni" şi în conformitate cu art.5 alin.4 al Legii insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aplică repetat procesul de restructurare către S.A. "Covoare-Ungheni" prin procedura de postizolare, luînd în considerare faptul că întreprinderea în cauză este de o importanţă vitală pentru economia naţională.
2. Consiliul Creditorilor, în urma examinării business-planului S.A. "Covoare-Ungheni", va aplica repetat procesul de restructurare prin procedura de postizolare prin încheierea Acordului-memorandum de reeşalonare a datoriilor întreprinderii menţionate faţă de bugetul public naţional, în sumă de 15 mil.lei pe o perioadă de 5 ani.
3. În cazul neonorării de către S.A. "Covoare-Ungheni" a obligaţiunilor asumate, conform literei c) articolul 13 al Legii insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.139-140, art.1082), Acordul-memorandum îşi încetează acţiunea.
4. Se retrage din Parlament proiectul de lege privind unele măsuri de redresare a situaţiei financiare a S.A. "Covoare-Ungheni".
5. Se abrogă Hotărîrea Guvernului nr.444 din 27 aprilie 2004 "Despre aprobarea proiectului de lege privind unele măsuri de redresare a situaţiei financiare a S.A. "Covoare-Ungheni" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.73-76, art.583).
| PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV |
Contrasemnată: |
|
| Prim-viceprim-ministru | Vasile Iovv |
| Ministrul industriei | Mihail Garştea |
| Ministrul finanţelor | Zinaida Grecianîi |
| Ministrul justiţiei | Vasile Dolghieru |
Chişinău, 9 iunie 2004. |
|
| Nr.641. |