653/20.07.2010 Hotărîre cu privire la transmiterea digurilor de protecţie antiviitură, proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, în proprietate publică a statului
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la transmiterea digurilor de protecţie antiviitură,
proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale,
în proprietatea publică a statului
nr. 653 din 20.07.2010
(în vigoare 27.07.2010)
Monitorul Oficial nr.129-130 art.738 din 27.07.2010
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se împuterniceşte Agenţia “Apele Moldovei”, subordonată Ministerului Mediului, să creeze comisia de predare-primire a digurilor de protecţie antiviitură, proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale (conform anexei), în corespundere cu modul prevăzut de Regulamentul cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor, organizaţiilor, instituţiilor de stat, a subdiviziunilor lor, clădirilor, edificiilor, mijloacelor fixe şi altor active, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.688 din 9 octombrie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.10, art.45), cu modificările şi completările ulterioare.
2. Ministerul Mediului, în termen de pînă la 1 octombrie, va finaliza inventarierea digurilor de protecţie antiviitură preluate de la autorităţile administraţiei publice locale şi va prezenta propuneri de ameliorare a situaţiei la aceste obiecte, inclusiv de alocare a mijloacelor financiare.
3. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru va opera în documentaţia cadastrală modificările necesare în conformitate cu prevederile prezentei hotărîri.
4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Mediului.
| PRIM-MINISTRU | Vladimir FILAT |
Contrasemnează: |
|
| Viceprim-ministru, ministrul economiei | Valeriu Lazar |
| Ministrul mediului | Gheorghe Şalaru |
| Ministrul finanţelor | Veaceslav Negruţa |
Chişinău, 20 iulie 2010. |
|
| Nr.653. |
|
Anexă la Hotărîrea Guvernului nr.653 din 20 iulie 2010 LISTA digurilor de protecţie antiviitură, proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care se transmit în gestiunea Agenţiei “Apele Moldovei” |
|||
| Nr. d/o | Denumirea unităţii administrativ-teritoriale | Lungimea digului, m |
Denumirea cursului de apă pe care este amplasat digul |
| 1 | 2 | 3 | 4 |
Raionul Anenii Noi |
|||
| 1. | Satul Varniţa | 2800 | Nistru |
| 2. | Satul Varniţa | 570 | Bîc |
| 3. | Satul Ţînţăreni | 11760 | Bîc |
| 4. | Satul Delacău | 3000 | Nistru |
| Total | 18130 | ||
Raionul Criuleni |
|||
| 5. | Oraşul Criuleni | 2600 | Nistru |
| 6. | Comuna Răculeşti | 2360 | Nistru |
| 7. | Satul Jevreni | 2900 | Nistru |
| Total | 7860 | ||
Raionul Dubăsari |
|||
| 8. | Satul Ustia | 11000 | Nistru |
| 9. | Satul Doroţcaia | 2500 | Nistru |
| Total | 13500 | ||
Raionul Străşeni |
|||
| 10. | Oraşul Străşeni | 2762 | Bîc |
| 11. | Satul Căpriana | 1520 | Bîc |
| 12. | Satul Găleşti | 3200 | Bîc |
| Total | 7482 | ||
Raionul Ştefan Vodă |
|||
| 13. | Satul Cioburciu | 300 | Nistru |
| 14. | Satul Crocmaz | 450 | Nistru |
| 15. | Satul Olăneşti | 5452 | Nistru |
| 16. | Satul Palanca | 3885 | Nistru |
| 17. | Satul Tudora | 6042 | Nistru |
| 18. | Satul Răscăieţi | 16197 | Nistru |
| Total | 32326 | ||
Raionul Cantemir |
|||
| 19. | Satul Antoneşti | 10000 | Prut |
| Total | 10000 | ||
Raionul Cahul |
|||
| 20. | Satul Slobozia Mare | 680 | Prut |
| 21. | Satul Văleni | 3710 | Prut |
| Total | 4390 | ||
|
Raionul Drochia |
|||
|
22. |
Satul Petreni | 5040 | Cubolta |
| Total | 5040 | ||
|
Raionul Rîşcani |
|||
|
23. |
Satul Branişte | 2560 | Prut |
| Total | 2560 | ||
| Total general | 101288 | ||
[Anexa modificată prin Hot.Guv. nr.320 din 30.05.2013, în vigoare 07.06.2013]