BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 654 din 26.08.2020

cu privire la alocarea mijloacelor financiare

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
26.08.2020

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la alocarea mijloacelor financiare

nr. 654  din  26.08.2020

 (în vigoare 28.08.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 221-225 art. 780 din 28.08.2020

* * *

În temeiul art.19 lit.g) şi art.36 alin.(1) lit.b) din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.223-230, art.519), cu modificările ulterioare, şi în conformitate cu prevederile art.VI din Legea nr.69/2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică şi modificarea unor acte normative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.124-125, art.222), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se alocă 25344,0 mii lei, din fondul de intervenţie al Guvernului, autorităţilor publice centrale şi autorităţilor administraţiei publice locale pentru acordarea indemnizaţiilor unice personalului medical infectat cu COVID-19, precum şi altor angajaţi care au contractat infecţia COVID-19 în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, conform anexei.

2. Autorităţile publice nominalizate în anexă, în calitate de beneficiari ai mijloacelor financiare alocate, poartă responsabilitate pentru datele prezentate şi vor întocmi, în modul stabilit, documentele necesare pentru finanţarea cheltuielilor respective prin intermediul instituţiilor în care persoanele activează.

3. Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale va informa autorităţile publice locale cu privire la lista nominală a beneficiarilor de indemnizaţii unice, conform prevederilor prezentei hotărâri.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării.