Hotărâri
658/27.11.96 Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achiziţionarea operelor muzicale şi literar-dramatice şi Regulamentului cu privire la omologarea şi achiziţionarea operelor de artă plastică contemporană
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achiziţionarea
operelor muzicale şi literar-dramatice şi Regulamentului cu privire la
omologarea şi achiziţionarea operelor de artă plastică contemporană
Nr.658 din 27.11.96
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.12/41 din 20.02.1997
* * *
Abrogat: 28.12.2000
Hotărîrea Guvernului nr.1312 din 28.12.2000
Întru executarea prevederilor Hotărîrii Guvernului Republicii
Moldova nr. 29 din 16 ianuarie 1996 "Cu privire la măsurile de realizare
a Legii bugetului de stat pe anul 1996", Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă:
Regulamentul cu privire la achiziţionarea operelor muzicale şi
literar-dramatice (anexa nr. 1);
Regulamentul cu privire la omologarea şi achiziţionarea operelor de
artă plastică contemporană (anexa nr. 2).
Chişinău, 27 noiembrie 1996.
Nr. 658.
Anexa nr. 1
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr.658
din 27 noiembrie 1996.
R E G U L A M E N T U L
cu privire la achiziţionarea operelor muzicale şi literar-dramatice
I. Principii generale
1. Achiziţionarea operelor muzicale şi literar-dramatice şi
repartizarea comenzilor de stat pentru crearea operelor muzicale şi
literar-dramatice se efectuează de către Ministerul Culturii în scopul
stimulării procesului creativ şi îmbogăţirii repertoriului naţional al
instituţiilor concertistice şi teatrale cu lucrări de valoare.
2. Achiziţionarea operelor muzicale, literar-dramatice şi a operelor
realizate conform comenzii de stat, precum şi plata pentru prima
interpretare publică se efectuează în baza contractului cu titularul de
drepturi asupra creaţiei respective, la semnarea căruia se va ţine cont
de recomandările Consiliului de experţi, de prevederile actelor
normative în vigoare şi de valoarea artistică a operei.
II. Consiliul de experţi
3. Consiliul de experţi este compus din membri ai uniunilor de
creaţie, specialişti din domeniul respectiv şi colaboratori ai direcţiei
principale teatru, muzică, învăţămînt artistic a Ministerului Culturii.
4. Comanda de stat pentru crearea operelor muzicale şi
literar-dramatice se repartizează de către Ministerul Culturii atît
nominal, cît şi pe bază de concurs. Şeful direcţiei principale teatru,
muzică, învăţămînt artistic întocmeşte oferta pentru realizarea comenzii
de stat şi încheie un contract cu autorul, stabilindu-i un avans de 25 %
din valoarea nominală a creaţiei, calculată conform tarifelor stabilite
pentru achiziţionarea genului respectiv.
Dacă lucrarea este aprobată de Consiliul de experţi, în temeiul
procesului-verbal respectiv autorului i se achită restul onorariului
conform contractului. Dacă, însă, lucrarea este respinsă, ea nu se
achiziţionează, iar autorul nu restituie avansul plătit.
5. Achiziţionarea operelor muzicale şi literar-dramatice se
efectuează din contul şi în limitele mijloacelor bugetului de stat
alocate anual Ministerului Culturii în aceste scopuri.
6. Componenţa nominală a Consiliului de experţi se aprobă prin ordin
de către Ministerul Culturii pentru o perioadă de 2 ani.
7. Şedinţele Consiliului de experţi pentru achiziţionarea operelor
muzicale şi literar-dramatice sînt prezidate de preşedintele
Consiliului, iar în lipsa acestuia - de către adjunctul lui.
8. Şedinţa Consiliului este deliberativă dacă la ea sînt prezenţi
mai mult de jumătate din numărul membrilor lui.
9. Diferendele de opinii cu privire la determinarea valorii
artistice a creaţiei se fixează într-un proces-verbal, iar decizia se
adoptă cu majoritatea de voturi ale membrilor Consiliului prezenţi la
şedinţă.
10. Onorariile se achită în temeiul procesului-verbal semnat de toţi
membrii Consiliului prezenţi la şedinţă conform contractului încheiat
între autor şi şeful direcţiei principale teatru, muzică, învăţămînt
artistic a Ministerului Culturii şi aprobat de ministrul culturii.
Anexa nr. 2
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr.658
din 27 noiembrie 1996
R E G U L A M E N T U L
cu privire la omologarea şi achiziţionarea operelor de artă plastică
contemporană
I. Principii generale
1. Achiziţionarea operelor de artă plastică se efectuează în scopul
completării colecţiilor de stat, care sînt parte integrantă a
patrimoniului cultural naţional, precum şi pentru susţinerea procesului
de creaţie şi dezvoltare a artei plastice contemporane şi se realizează
de către Ministerul Culturii din contul alocărilor de la bugetul de stat.
2. Omologarea şi achiziţionarea operelor de artă plastică pentru
completarea colecţiilor de stat se efectuează de către Consiliul
specializat, creat de Ministerul Culturii din experţi în domeniu.
II. Consiliul pentru problemele omologării
şi achiziţionării operelor de artă plastică
3. Consiliul pentru problemele omologării şi achiziţionării operelor
de artă plastică este constituit din artişti plastici, critici de artă,
specialişti de la instituţiile ştiinţifice, muzeele specializate şi din
reprezentanţi ai altor asociaţii de creaţie.
4. Consiliul:
examinează chestiuni ce ţin de realizarea comenzilor de stat, de
evaluarea şi achiziţionarea operelor de artă şi de investigaţiile
ştiinţifice în studiul artelor;
participă la organizarea acţiunilor culturale şi
cultural-ştiinţifice iniţiate de Ministerul Culturii;
selectează opere de artă pentru expoziţiile organizate în ţară şi în
străinătate;
evaluează operele de artă selectate pentru expoziţiile cu vînzare
organizate peste hotare;
prezintă propuneri privind decernarea premiilor de stat pentru
crearea operelor artistice de valoare şi pentru investigaţii meritorii
în studiul artelor.
5. Mărimea onorariilor pentru operele de artă contemporană este
stabilită în conformitate cu actele normative în vigoare, ţinîndu-se
cont de calităţile artistice şi importanţa socială a lor.
6. Şedinţele Consiliului pentru problemele omologării şi
achiziţionării operelor de artă plastică sînt prezidate de preşedintele
Consiliului sau de adjunctul acestuia.
În caz de necesitate, la şedinţe pot fi invitaţi cu drept de vot
deliberativ, reprezentanţi ai diverselor asociaţii de creaţie, precum şi
colaboratori ai direcţiei principale teatru, muzică, învăţămînt artistic
a Ministerului Culturii.
7. Operele de artă se achiziţionează în mod prioritar în cadrul
expoziţiilor conform reglementărilor legale.
8. Problemele achiziţionării operelor de artă contemporană în
fondurile muzeale pot fi soluţionate şi în cadrul şedinţelor în
deplasare ale Consiliului cu participarea specialiştilor de la
Ministerul Culturii, muzeele de artă şi a reprezentanţilor asocaţiilor
de creaţie.
9. Analiza calităţilor artistice ale operelor examinate în cadrul
şedinţelor Consiliului pentru problemele omologării şi achiziţionării
operelor de artă plastică poate fi efectuată în prezenţa autorilor sau
posesorilor acestora; recomandările privind evaluarea şi achiziţionarea
operelor se efectuează în lipsa lor.
10. Şedinţa Consiliului pentru problemele omologării şi
achiziţionării operelor de artă plastică se consideră deliberativă dacă
la ea participă cel puţin jumătate din componenţa lui.
Recomandările Consiliului sînt valabile dacă pentru ele au votat
majoritatea membrilor Consiliului, prezenţi la şedinţă.
Recomandările se adoptă prin vot deschis, iar rezultatele votării se
consemnează în procesele-verable ale şedinţelor.
11. Fiecare membru al Consiliului pentru problemele omologării şi
achiziţionării operelor de artă, precum şi specialiştii invitaţi la
şedinţe, în caz de dezacord cu recomandările adoptate în rezultatul
votării, îşi poate expune opinia separată, care se fixează în
procesul-verbal al şedinţei.
12. Procesul-verbal al şedinţei Consiliului se întocmeşte în trei
exemplare în conformitate cu modul de perfectare a documentelor
financiare şi, în termen de pînă la 2 săptămîni din data şedinţei, este
semnat de toţi membrii Consiliului şi de conducerea Ministerului
Culturii.
13. Onorariul se achită în temeiul procesului-verbal în decurs de 2
luni din ziua aprobării lui de către conducerea Ministerului Culturii.
14. Mărimea remuneraţiei pentru opera achiziţionată se stabileşte şi
se achită conform contractului încheiat de direcţia respectivă a
Ministerului Culturii cu titularul de drepturi asupra operei.
15. Membrii Consiliului pentru problemele omologării şi
achiziţionării operelor de artă plastică ce absentează în mod sistematic
şi nemotivat de la şedinţele Consiliului sînt substituiţi prin ordinul
Ministerului Culturii.
16. Componenţa Consiliului pentru problemele omologării şi
achiziţionării operelor de artă plastică se aprobă de către Ministerul
Culturii pe o perioadă de 2 ani.