BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

670/28.05.2002 Hotărîre cu privire la activitatea Întreprinderii de Stat "Moldresurse"

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
28.05.2002

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la activitatea Întreprinderii de Stat "Moldresurse"

nr. 670  din  28.05.2002

 (în vigoare 06.06.2002) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.71-73 art.762 din 06.06.2002

* * *

Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de informaţia dlui Andrei Diaconu, director general al Întreprinderii de Stat "Moldresurse", privind activitatea Întreprinderii din momentul formării (iulie 2001) pînă în prezent.

2. Se obligă dl Andrei Diaconu, directorul general al Întreprinderii de Stat "Moldresurse":

să asigure folosirea eficientă şi conform destinaţiei a mijloacelor fixe şi circulante atribuite;

să asigure sporirea radicală a volumelor de mărfuri achiziţionate pentru export de la producătorii autohtoni în bază de contract;

să intensifice activitatea în vederea studierii şi valorificării pieţelor externe de desfacere a mărfurilor moldoveneşti în baza contractelor de lungă durată, inclusiv cu structurile similare din alte ţări;

să elaboreze, în comun cu Uniunea Asociaţiilor de Consum "Moldcoop", un plan de acţiuni şi să organizeze realizarea lui în vederea achiziţionării produselor agricole de la producători.

3. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi autorităţile administraţiei publice locale vor acorda asistenţa necesară Întreprinderii de Stat "Moldresurse" în vederea încheierii contractelor de achiziţionare a mărfurilor de la producătorii autohtoni, precum şi în procesul de realizare a lor.

4. Departamentul Vamal, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei vor întreprinde măsuri suplimentare pentru contracararea importului şi comercializării pe piaţa internă a produselor alimentare de calitate inferioară.

5. Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor, în comun cu alte ministere şi departamente şi conducerea Întreprinderii de Stat "Moldresurse" vor examina, în limitele competenţei lor şi vor soluţiona operativ, în conformitate cu legislaţia în vigoare, problemele de ordin economic şi financiar cu care se confruntă întreprinderea nominalizată.

6. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina dlui Dmitrii Todoroglo, viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi industriei alimentare.