BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

691/02.08.2010 Hotărîre cu privire la modificarea destinaţiei unor terenuri

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
02.08.2010

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la modificarea destinaţiei unor terenuri

nr. 691  din  02.08.2010

 (în vigoare 10.08.2010) 

Monitorul Oficial nr.141-144 art.776 din 10.08.2010

* * *

În conformitate cu prevederile articolelor 8, 71 şi 83 din Codul funciar nr.828-XII din 25 decembrie 1991 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.107, art.817), cu modificările şi completările ulterioare, articolelor 12 şi 14 din Legea nr.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.147-149, art.1161), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se modifică categoria de destinaţie a terenurilor agricole cu trecerea în categoria de terenuri destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale în legătură cu construcţia staţiilor de telefonie mobilă, în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, a:

a) 0,8450 hectare de terenuri (0,7061 hectare teren arabil, 0,1389 hectare păşuni), proprietate privată a Societăţii Comerciale “Voxtel Imobil” S.R.L., conform anexei nr.1;

b) 0,3122 hectare de terenuri (0,2520 hectare teren arabil, 0,0602 hectare păşuni), proprietate privată a Societăţii Comerciale “Novagro-Prim” S.R.L., conform anexei nr.2;

c) 0,2863 hectare de terenuri arabile, proprietate privată a S.A. “Moldtelecom”, conform anexei nr.3.

2. Societăţile comerciale “Voxtel Imobil” S.R.L. şi “Novagro-Prim” S.R.L., precum şi Societatea pe Acţiuni “Moldtelecom”, vor organiza decopertarea stratului fertil de sol de pe suprafaţa amplasamentelor menţionate.

3. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru va asigura modificarea documentaţiei cadastrale în conformitate cu prevederile prezentei hotărîri.