BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Decrete

Decret nr. 71 din 11.03.1991

cu privire la formarea Fondului proprietăţii de stat al Republicii Moldova

Tipul documentului
Decrete
Data adoptării
11.03.1991
DECRETUL PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA cu privire la formarea Fondului proprietăţii de stat al Republicii Moldova. Nr.71 din 11.03.91 Veştile nr.1-2/12, 1991 * * * Abrogat: 28.10.1993 Decretul Preşedintelui R.Moldova nr.179 din 28.10.1993 În legătură cu necesitatea de a accelera formarea relaţiilor de piaţă în Republica Moldova pe calea deetatizării, privatizării şi demonopolizării economiei, a formării pieţei hîrtiilor de valoare, dezvoltării activităţii economice libere şi în primul rînd a muncii business se impune necesitatea acută de a revedea funcţiile organelor administraţiei de stat privind dispunerea bunurilor ce constituie proprietatea de stat a republicii. Totodată, în ultimul timp în Republica Moldova au devenit frecvente cazurile de delapidare, irosire a proprietăţii de stat pe calea arenzii în condiţiile unor înlesniri neîntemeiate de răscumpărare ulterioară a bunurilor date în arendă, prin intermediul cooperativelor care activează pe lîngă întreprinderi şi organizaţii sub pretextul a tot felul de "experimente" şi "excepţii" care prevăd transmiterea grătuită a proprietăţii de stat diferitelor structuri economice nestatale. Capătă un caracter tot mai pronunţat manifestările spontane ale procesului de deetatizare şi privatizare a proprietăţii unionale pe teritoriul republicii, ceea ce pricinueşte mari pagube materiale subminînd suveranitatea economică şi politică a Moldovei. Se observă tendinţa de organizare a formaţiunilor monopoliste de tipul unor asociaţii, concerne şi societăţi. Pornind de la toate acestea şi în conformitate cu Legea Republicii Moldova "Cu privire la proprietate", Decretul Preşedintelui Republicii Moldova "Cu privire la măsurile urgente pentru protecţia proprietăţii republicii" din 19 ianuarie 1991, concepţia de privatizare a proprietăţii de stat expusă în programul de trecere la economia de piaţă în Republica Moldova aprobat la 21 noembrie 1990 de Parlamentul Republicii Moldova, d e c r e t e z: 1. A forma fondul proprietăţii de stat al Republicii Moldova. A stabili că una dintre sarcinile prioritare ale Fondului este elaborarea şi realizarea Programului de stat de privatizare a proprietăţii de stat şi de demonopolizare a producţiei în republică. 2. A pune pe seama Fondului proprietăţii de stat al Republicii Moldova: ocrotirea drepturilor şi intereselor patrimoniale ale republicii; controlul asupra utilizării eficiente, transmiterii şi integrităţii proprietăţii de stat; activitatea de organizare a inventarierii şi de evaluare a valorii estimative a proprietăţii de stat; realizarea unor măsuri practice în vederea deetatizării proprietăţii republicii; soluţionarea de comun acord cu Fondul proprietăţii de stat al U.R.S.S. a problemelor privind deetatizarea şi privatizarea proprietăţii unionale de pe teritoriul Republicii Moldova; exercitarea funcţiilor de deţinător al cotei de acţiuni şi de fond statutar în cadrul societilor pe acţiuni şi economice. A permite Fondului să delegheze temporar, în caz de necesitate, drepturile de administrare a bunurilor care se află în proprietatea Republicii Moldova altor organe ale administraţiei de stat, fondurilor de investiţii şi holding; să formeze organe teritoriale ale Fondului; să exercite şi alte funcţii ce decurg din activitatea de bază a Fondului. 3. Guvernul Republicii Moldova: să elaboreze şi să prezinte spre aprobare, într-un termen de două săptămîni, proiectul Regulamentului Fondului proprietăţii de stat al Republicii Moldova, propuneri privind componenţa aparatului de conducere al Fondului, structura, statele de personal şi volumul finanţării; a asigura elaborarea şi începutul realizării în republică a programului de stat de privatizare a proprietăţii de stat şi de demonopolizare a producţiei cel tîrziu în trimestrul II al anului 1991. 4. A obliga ministerele, departamentele de stat, comitetele executive ale Sovietelor locale de deputaţi ai poporului din Republica Moldova, întreprinderile şi organizaţiile de stat să soluţioneze toate chestiunile privind deetatizarea şi privatizarea proprietăţii întreprinderilor şi organizaţiilor de stat sau a subdiviziunilor lor structurale numai de comun acord cu Fondul proprietăţii de stat al Republicii Moldova. PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA Mircea SNEGUR