BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

719/06.06.2016 Hotărîre cu privire la măsurile de protejare şi valorificare a Rezervaţiei cultural-naturale "Orheiul Vechi"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
06.06.2016

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la măsurile de protejare şi valorificare

a Rezervaţiei cultural-naturale “Orheiul Vechi”

nr. 719  din  06.06.2016

 (în vigoare 10.06.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 157-162 art. 781 din 10.06.2016

* * *

În temeiul Legii nr.251-XIV din 4 decembrie 2008 privind constituirea Rezervaţiei cultural-naturale “Orheiul Vechi” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.1-2, art.4), cu modificările ulterioare, precum şi în scopul consolidării capacităţilor de protejare şi punere în valoare a patrimoniului cultural şi natural din cadrul Rezervaţiei cultural-naturale “Orheiul Vechi”, fortificării instituţionale a Rezervaţiei şi asigurării procesului de promovare a Peisajului Arheologic “Orheiul Vechi” în Lista Patrimoniului Mondial – UNESCO, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Ministerul Culturii:

1) în termen de pînă la 31 decembrie 2016, va elabora şi va prezenta Guvernului spre aprobare următoarele documente:

a) Strategia de dezvoltare a Rezervaţiei cultural-naturale “Orheiul Vechi”;

b) Strategia privind dezvoltarea turismului în Rezervaţia cultural-naturală “Orheiul Vechi” (în cooperare cu Agenţia Turismului);

c) Planul de amenajare a teritoriului Rezervaţiei cultural-naturale “Orheiul Vechi” şi a zonei de protecţie;

d) Planul de management al Rezervaţiei cultural-naturale “Orheiul Vechi”;

2) în termen de pînă la 1 noiembrie 2016, va elabora şi va aproba:

a) Conceptul de reorganizare a Administraţiei Rezervaţiei cultural-naturale “Orheiul Vechi”, în conformitate cu prevederile Legii nr.251-XIV din 4 decembrie 2008 şi atribuţiile statutare ale instituţiei, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.228 din 23 martie 2009;

b) Planul de management al Peisajului Arheologic “Orheiul Vechi” nominalizat pentru Lista Patrimoniului Mondial – UNESCO;

c) Programul de monitorizare, analiză şi evidenţă a stării de conservare şi protejare a patrimoniului cultural şi natural din cadrul Rezervaţiei cultural-naturale “Orheiul Vechi”;

d) Programul de conservare şi restaurare a obiectelor de patrimoniu cultural din cadrul Rezervaţiei cultural-naturale “Orheiul Vechi”;

e) Programul de reabilitare ecologică şi peisajeră a Rezervaţiei cultural-naturale “Orheiul Vechi” (în cooperare cu Ministerul Mediului şi Academia de Ştiinţe a Moldovei);

3) în termen de pînă la 1 octombrie 2016, în cooperare cu Primăria com. Trebujeni, raionul Orhei, şi Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove:

a) va analiza condiţiile în care are loc folosirea, exploatarea şi protejarea de către comunitatea monahală din Butuceni a bunurilor cu statut de monument: Biserica Naşterea Maicii Domnului, Schitul rupestru “Peştera” şi spaţiul cetăţii getice “Butuceni”, înscrise sub nr.1065, nr.1066 şi nr.1073 (compartimentul: Zona de Centru) în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat;

b) va elabora un set de măsuri privind soluţionarea problemelor de drept existente referitor la Biserica “Naşterea Maicii Domnului” , Schitul rupestru “Peştera” şi a spaţiului adiacent al cetăţii getice “Butuceni”, cu fortificarea capacităţilor de protejare a acestor bunuri de patrimoniu cultural naţional, inclusiv prin încheierea unui contract de folosinţă şi protejare.

2. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, în cooperare cu Ministerul Culturii şi administraţia publică locală, pe parcursul anului 2016, va elabora şi va propune spre implementare proiectul de reparaţie a drumului local L301 Butuceni – Morovaia – L340, pe sectorul Butuceni – Maşcăuţi.

3. Se recomandă autorităţilor publice locale de nivelul al doilea (consiliile raionale Orhei, Criuleni şi Dubăsari) şi autorităţilor publice locale de nivelul întîi (primăriile Trebujeni, Maşcăuţi, Ivancea, Furceni, Susleni, Molovata, Marcăuţi şi Holercani):

1) să coopereze activ cu Administraţia Rezervaţiei cultural-naturale “Orheiul Vechi” şi autorităţile publice centrale, în vederea elaborării şi punerii în aplicare a Planului de amenajare a teritoriului Rezervaţiei cultural-naturale “Orheiul Vechi” şi a zonei de protecţie, a Strategiei de dezvoltare a Rezervaţiei şi a altor documente de politici care vizează instituţia publică şi localităţile nominalizate;

2) să contribuie la integrarea comunităţilor locale în acţiunile de protejare şi promovare a patrimoniului cultural şi natural, a siturilor arheologice, obiectelor de arhitectură vernaculară, complexelor rupestre, biodiversităţii şi peisajelor;

3) să încurajeze revitalizarea meşteşugurilor, obiceiurilor şi tradiţiilor populare, promovarea produselor ecologice şi dezvoltarea turismului cultural-ecologic.