Hotărâre nr. 729 din 30.10.2024
privind aprobarea bugetului Instituţiei Publice Consiliul de supraveghere publică a auditului pentru anul 2025
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
privind aprobarea bugetului Instituţiei Publice Consiliul
de supraveghere publică a auditului pentru anul 2025
nr. 729 din 30.10.2024
(în vigoare 31.10.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 451-453 art. 846 din 31.10.2024
* * *
În temeiul art.39 alin.(2) din Legea nr.271/2017 privind auditul situaţiilor financiare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.7-17, art.48), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă bugetul Instituţiei Publice Consiliul de supraveghere publică a auditului pentru anul 2025 la venituri în sumă de 4 372,3 mii de lei şi la cheltuieli în sumă de 4 744,4 mii de lei, cu un deficit în sumă de 372,1 mii de lei, care se va acoperi din contul soldului de mijloace băneşti la 1 ianuarie 2025, conform anexei.
2. Instituţia Publică Consiliul de supraveghere publică a auditului va prezenta Ministerului Finanţelor raportul privind executarea bugetului pentru anul 2025 până la 1 martie 2026.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul finanţelor | Victoria Belous |
| Nr.729. Chişinău, 30 octombrie 2024. | |
Aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.728/2024
Bugetul Instituţiei Publice Consiliul de supraveghere
publică a auditului pentru anul 2025
| Nr. crt. | Denumirea | Suma, mii lei |
| 1 | 2 | 3 |
| I. | VENITURI, total | 4 372,3 |
| 1. | Plata anuală a entităţii de audit în mărime de un salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat anual de către Guvern, pentru fiecare raport al auditorului emis pentru auditul situaţiilor financiare individuale la entităţile de interes public şi la entităţile mari | 1 520,0 |
| 2. | Plata anuală a entităţii de audit în mărime de 0,2 din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat anual de către Guvern, pentru fiecare raport al auditorului emis pentru auditul situaţiilor financiare individuale la alte entităţi decât la entităţile de interes public şi la entităţile mari supuse auditului obligatoriu şi pentru auditul solicitat | 2 128,0 |
| 3. | Plata anuală în mărime de 0,5 din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat anual de către Guvern, pentru fiecare raport al auditorului emis pentru auditul situaţiilor financiare consolidate | 190,0 |
| 4. | Plata persoanei fizice în mărime de 0,2 din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat anual de către Guvern, pentru admiterea la probele scrise ale examenului pentru obţinerea calificării profesionale de auditor | 127,7 |
| 5. | Cotizaţiile anuale ale auditorilor în mărime de 0,1 din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat anual de către Guvern | 372,4 |
| 6. | Cotizaţiile anuale ale stagiarilor în mărime de 0,05 din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat anual de către Guvern | 11,4 |
| 7. | Plata unică a auditorului în mărime de 0,1 din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat anual de către Guvern, pentru înregistrarea auditorilor în Registrul public al auditorilor | 7,6 |
| 8. | Plata unică a entităţii de audit în mărime de 0,2 din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat anual de către Guvern, pentru înregistrarea entităţilor de audit în Registrul public al entităţilor de audit | 15,2 |
| II. | CHELTUIELI, total | 4 744,4 |
| 1. | Cheltuieli de personal (remunerarea muncii şi contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii 29%), inclusiv remunerarea membrilor Comitetului de supraveghere a auditului, ai Comisiei de certificare a auditorilor şi a observatorilor | 4 095,7 |
| 2. | Cheltuieli curente, inclusiv: | 648,7 |
| 2.1. | Cheltuieli pentru achitarea serviciilor de locaţiune | 293,5 |
| 2.2. | Cheltuieli pentru procurarea articolelor de birotică şi pentru securitatea muncii | 18,0 |
| 2.3. | Cheltuieli pentru procurarea mijloacelor fixe | 56,0 |
| 2.4. | Cheltuieli pentru achitarea serviciilor de internet | 13,2 |
| 2.5. | Cheltuieli pentru întreţinerea site-ului web oficial al Consiliului | 30,0 |
| 2.6. | Cheltuieli aferente întreţinerii programului informaţional "E-Lex" | 10,2 |
| 2.7. | Cheltuieli pentru procurarea obiectelor de inventar | 26,0 |
| 2.8. | Cheltuieli aferente întreţinerii programului informaţional "Soft-Contabil" | 12,0 |
| 2.9. | Cheltuieli aferente formării profesionale şi deplasărilor în interes de serviciu | 100,0 |
| 2.10. | Cheltuieli pentru servicii juridice şi asistenţă juridică | 80,0 |
| 2.11. | Cheltuieli aferente organizării examenului pentru obţinerea calificării profesionale de auditor | 9,8 |
| III. | MODIFICAREA SOLDULUI DE MIJLOACE BĂNEŞTI | 372,1 |
| 1. | Sold de mijloace băneşti la începutul perioadei | 3 200,0 |
| 2. | Sold de mijloace băneşti la sfârşitul perioadei | 2 827,9 |