737/18.09.2013 Hotărîre cu privire la încheierea unui contract şi alocarea mijloacelor financiare
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la încheierea unui contract şi alocarea mijloacelor financiare
nr. 737 din 18.09.2013
(în vigoare 20.09.2013)
Monitorul Oficial nr.206-211 art.824 din 20.09.2013
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de rezultatele selecţiei companiei de avocatură, realizate în temeiul Ordinului ministrului justiţiei nr.41 din 31 ianuarie 2013 “Cu privire la crearea Comisiei guvernamentale pentru selectarea companiei de avocatură care va reprezenta interesele Guvernului Republicii Moldova în cauza “I.S. “Energorynoc” (Ucraina) versus Guvernul Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, pendinte pe rolul Institutului de Arbitraj de pe lîngă Camera de Comerţ din Stockholm” şi Ordinului ministrului justiţiei nr.42 din 31 ianuarie 2013 “Cu privire la crearea Comisiei guvernamentale pentru selectarea companiei de avocatură care va reprezenta interesele Guvernului Republicii Moldova în cauza “Yury Bogdanov versus Guvernul Republicii Moldova, pendinte pe rolul Institutului de Arbitraj de pe lîngă Camera de Comerţ din Stockholm”, în condiţiile Hotărîrii Guvernului nr.764 din 12 octombrie 2012 “Cu privire la reprezentarea intereselor statului în instanţele judecătoreşti şi în instituţiile de arbitraj naţionale şi internaţionale” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.216-220, art.826).
2. Ministerul Justiţiei, în comun cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Serviciul Vamal, va definitiva, în regim de urgenţă, proiectul contractului de reprezentare în procedura de arbitraj internaţional cu compania de avocatură BAA “Buriană&Partners”.
3. Domnul Valeriu Lazăr, viceprim-ministru, ministru al economiei, domnul Oleg Efrim, ministru al justiţiei, şi domnul Tudor Baliţchi, director general al Serviciului Vamal, se împuternicesc să semneze, în numele Guvernului, contractul de reprezentare în procedura de arbitraj internaţional, precum şi actele, acordurile şi procesele-verbale necesare pentru buna executare şi realizare a contractului numit.
4. Se alocă Ministerului Finanţelor, din fondul de rezervă al Guvernului, suma echivalentă în lei a 100000 euro pentru plata onorariilor companiei de avocatură BAA “Buriană&Partners”, conform contractului de reprezentare a intereselor Guvernului Republicii Moldova.
5. Ministerul Finanţelor va finanţa cheltuielile menţionate la prezentarea documentelor de plată.
| PRIM-MINISTRU | Iurie LEANCĂ |
Contrasemnează: |
|
| Viceprim-ministru, ministrul economiei | Valeriu Lazăr |
| Ministrul justiţiei | Oleg Efrim |
| Ministrul finanţelor | Anatol Arapu |
Chişinău, 18 septembrie 2013. |
|
| Nr.737. |