BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

74/09.07.2019 Hotărîre cu privire la constatarea neîntrunirii condiţiilor de numire în funcţia de Procuror General a lui Eduard HARUNJEN

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
09.07.2019

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la constatarea neîntrunirii condiţiilor

de numire în funcţia de Procuror General a lui

Eduard HARUNJEN

nr. 74  din  09.07.2019

 (în vigoare 09.07.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 223-229 art. 286 din 12.07.2019

* * *

Avînd în vedere Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.39/2019 pentru adoptarea Declaraţiei cu privire la recunoaşterea caracterului captiv al statului Republica Moldova, prin care s-a exprimat vot de neîncredere conducerii Procuraturii Generale şi a altor structuri ale statului, devenite instrumente docile ale regimului oligarhic, şi s-a cerut demiterea Procurorului General,

Ţinînd cont de Rezoluţia Parlamentului European din 14 noiembrie 2018 referitoare la punerea în aplicare a Acordului de Asociere UE–Moldova (2017/2281(INI)) şi de Rezoluţia Parlamentului European din 5 iulie 2018 referitoare la criza politică din Moldova ca urmare a invalidării alegerilor locale de la Chişinău (2018/2783(RSP)),

Constatînd că Eduard Harunjen nu era eligibil pentru a deveni Procuror General pe motiv că timp de 9 luni înainte de a deveni Procuror General, fiind Procuror General interimar, a deţinut calitatea de membru al Consiliului Superior al Procurorilor, fapt care încalcă condiţia prevăzută la art.17 alin.(1) lit.e) din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură,

În conformitate cu art.66 lit.a) din Constituţia Republicii Moldova,

Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.