Hotărâre nr. 740 din 07.10.2020
pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege privind importul unui mijloc de transport
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege
privind importul unui mijloc de transport
nr. 740 din 07.10.2020
(în vigoare 09.10.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 259-266 art. 873 din 09.10.2020
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă şi se prezintă Parlamentului Avizul la proiectul de lege privind importul unui mijloc de transport.
| PRIM-MINISTRU | Ion CHICU |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul finanţelor | Serghei Puşcuţa |
| Ministrul justiţiei | Fadei Nagacevschi |
| Nr.740. Chişinău, 7 octombrie 2020. | |
Aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.740/2020
AVIZ
la proiectul de lege privind importul unui mijloc de transport
Guvernul a examinat proiectul de lege privind importul unui mijloc de transport, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.367 din 25 august 2020) de către domnul Sergiu Litvinenco, deputat în Parlament, şi comunică următoarele.
Potrivit notei informative, proiectul de lege prevede introducerea în ţară şi plasarea sub regimul vamal de import a unui mijloc de transport de model SHENLONG BS4, numărul caroseriei LFZBJCDJ39AS09466, anul fabricării 2009, echipat cu aparataj şi inventar medical, acordat cu titlu gratuit (donaţie) din partea partenerului din Bulgaria SABCO INTERNATIONAL Co Ltd., cu scutirea de plata drepturilor de import, pentru Instituţia Religioasă Centrul Medico-Social Multifuncţional "Emanuel".
În corespundere cu art.31 alin.(1) din Codul vamal al Republicii Moldova nr.1149/2000, importul este regimul vamal în care mărfurile introduse pe teritoriul vamal primesc statutul de mărfuri puse în liberă circulaţie numai după ce sunt plătite drepturile de import şi sunt aplicate măsurile de politică economică.
De asemenea, menţionăm că proiectul de lege stabileşte derogări de la regula generală şi favorizează o anumită categorie de subiecţi de drept în raport cu alţi subiecţi aflaţi într-o situaţie juridică similară şi care se conformează legislaţiei naţionale prin prisma achitării drepturilor de import. Astfel, adoptarea unei legi derogatorii va crea un precedent periculos pentru ordinea juridică a Republicii Moldova şi, prin urmare, oricare persoană juridică de drept privat care se va afla în situaţii similare ar putea solicita facilităţi de aceeaşi natură, iar în cazul unui refuz se va considera un tratament discriminatoriu.
Totodată, art.20 alin.(4) din Codul vamal al Republicii Moldova nr.1149/2000 stabileşte că este interzisă plasarea sub regimurile vamale de import, de antrepozit vamal, sub destinaţia vamală zonă liberă a mijloacelor de transport auto clasificate la poziţia tarifară 8705 (cu excepţia autovehiculelor de colecţie de interes istoric sau etnografic al căror termen de exploatare este mai mare de 50 de ani), precum şi a motoarelor şi a caroseriilor lor, cu termenul de exploatare de peste 10 ani.
Astfel, în baza celor expuse şi având în vedere importanţa propunerii, Parlamentul urmează să decidă prin vot adoptarea proiectului de lege respectiv.