743/16.11.92 Hotărîre cu privire la ordinea provizorie de încasare a taxelor rutiere în Republica Moldova (Extras)
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la ordinea provizorie de încasare a taxelor rutiere
în Republica Moldova
(Extras)
nr. 743 din 16.11.92
(în vigoare 30.11.1992)
Monitor nr.11/344 din 30.11.1992
* * *
Abrogat: 06.09.1993
Hotărîrea Guvernului nr.560 din 06.09.1993
În scopul reglementării exploatării drumurilor publice în republica, menţinerii lor în stare bună, asigurării modernizării construcţiilor inginereşti pe arterele rutiere şi respectării cu stricteţe a regulilor de exploatare a drumurilor şi de circulaţie a mijloacelor de transport grele şi cu supraancombrament, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă ordinea provizorie de încasare a taxelor rutiere în Republica Moldova, conform anexei.
2. Taxele rutiere se încasează în mod obligatoriu de la posesorii mijloacelor de transport, persoanele fizice şi juridice, precum şi de la posesorii străini. Taxele rutiere şi amenzile se încasează în unităţi băneşti ce se află în circulaţie pe teritoriul Republicii Moldova şi se virează în Banca Naţională pe contul curent al Ministerului Transporturilor la capitolul defalcări de la venituri pentru exploatarea transportului auto, iar cele încasate în valută liber convertibilă - pe contul valutar special al Ministerului Transporturilor. Aceste mijloace se repartizează cu destinaţie specială în exclusivitate pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor.
3. Taxele rutiere vor fi indexate în corespundere cu inflaţia în baza deciziei Ministerului transporturilor în comun cu Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor.
4. Se permite contribuabililor din republică să raporteze cheltuielile suportate în conformitate cu ordinea provizorie de încasare a taxelor rutiere la cheltuielile de fabricare a producţiei (executare a lucrărilor, prestarea a serviciilor).
| PRIM-MINISTRU | |
| AL REPUBLICII MOLDOVA | Andrei SANGHELI |
| or.Chişinău, 16 noiembrie 1992. | |
| Nr.743. |