Hotărâre nr. 755 din 03.12.2025
cu privire la încheierea unui contract de asistenţă juridică pentru reprezentarea intereselor Republicii Moldova în faţa Centrului Internaţional pentru Soluţionarea Litigiilor privind Investiţiile (ICSID), Washington D.C., SUA
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la încheierea unui contract de asistenţă juridică pentru
reprezentarea intereselor Republicii Moldova în faţa Centrului
Internaţional pentru Soluţionarea Litigiilor privind Investiţiile
(ICSID), Washington D.C., SUA
nr. 755 din 03.12.2025
(în vigoare 03.12.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 594-597 art. 755 din 03.12.2025
* * *
În temeiul art.6 lit.a) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de rezultatele selecţiei Biroului Asociat de Avocaţi "Buruiana & Partners" (Republica Moldova) pentru reprezentarea intereselor statului în cauza de arbitraj iniţiată de către "Park Avenue Capital" LLC împotriva Republicii Moldova, pendinte în faţa Centrului Internaţional pentru Soluţionarea Litigiilor privind Investiţiile (ICSID), Washington D.C., SUA.
2. Se împuterniceşte directorul interimar al Instituţiei Publice Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică să semneze, în numele Guvernului, contractul de asistenţă juridică cu Biroul Asociat de Avocaţi "Buruiana & Partners" (Republica Moldova) în sumă de 129 600,00 euro, actele, acordurile şi procesele-verbale necesare pentru buna executare şi realizare a contractului nominalizat, precum şi să asigure efectuarea plăţilor conform acestuia.
21. Se împuterniceşte Instituţia Publică Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică cu dreptul de selecţie şi de semnare a contractelor cu experţii financiari şi tehnici care vor fi desemnaţi în numele Guvernului Republicii Moldova să participe în cadrul procedurii de arbitraj internaţional iniţiate de către "Park Avenue Capital" LLC împotriva Republicii Moldova (ICSID Case no. ARB/25/25).
[Pct.21 introdus prin Hot.Guv. nr.352 din 24.06.2026, în vigoare 25.06.2026]
3. Se împuterniceşte Instituţia Publică Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică, în conformitate cu art.15 alin.(1) lit.b) din Regulile administrative şi financiare ale Centrului Internaţional pentru Soluţionarea Litigiilor privind Investiţiile (ICSID), Washington D.C., SUA, să transfere echivalentul sumei de 150 000,00 dolari SUA pentru efectuarea plăţii în avans către Centrul menţionat, în vederea acoperirii costurilor estimate ale procedurii arbitrale, inclusiv a onorariilor şi a cheltuielilor arbitrilor, precum şi a altor cheltuieli.
4. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Cancelariei de Stat.
5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Alexandru MUNTEANU |
|
Contrasemnează: |
|
| Ministrul finanţelor | Andrian Gavriliţă |
| Nr.755. Chişinău, 3 decembrie 2025. | |