BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

756/05.07.2004 Hotărîre cu privire la acordarea unui sprijin financiar Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA) în calitate de contribuţie voluntară

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
05.07.2004

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la acordarea unui sprijin financiar Fondului Naţiunilor Unite

pentru Populaţie (UNFPA) în calitate de contribuţie voluntară

Nr.756 din 05.07.2004

 (în vigoare 16.07.2004) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.112-118 art.923 din 16.07.2004

* * *

Luînd în considerare faptul că Programul de Cooperare între Guvernul Republicii Moldova şi UNFPA pentru perioada anilor 2004-2008 prevede realizarea unor programe de asistenţă tehnică în valoare de 421,169 dolari SUA, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se acceptă propunerea Ministerului Afacerilor Externe privind efectuarea unei contribuţii financiare voluntare din partea Guvernului la bugetul operaţional al UNFPA.

2. Ministerul Finanţelor va transfera pe contul Reprezentanţei Permanente a Republicii Moldova pe lîngă ONU din New-York suma de 1000 (una mie) dolari SUA (200 dolari SUA x 5 ani) din contul mijloacelor prevăzute în bugetul de stat pe anul 2004 pentru achitarea cotizaţiilor de membru al Republicii Moldova în ONU.

3. Reprezentanţa Permanentă a Republicii Moldova pe lîngă ONU din New-York va transfera suma menţionată de 1000 dolari SUA pe contul Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie şi va notifica conducerea acestuia despre contribuţia voluntară în cauză a Guvernului Republicii Moldova la bugetul operaţional al UNFPA pentru perioada anilor 2004-2008.