762/01.08.2000 Hotărîre despre aprobarea Concepţiei privind crearea staţiunilor tehnologice de maşini pentru prestarea serviciilor complexe producătorilor agricoli

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

despre aprobarea Concepţiei privind crearea staţiunilor tehnologice

de maşini pentru prestarea serviciilor complexe producătorilor agricoli

nr. 762  din  01.08.2000

 (în vigoare 10.08.2000) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.98-101 art.857 din 10.08.2000

* * *

Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Concepţia privind crearea staţiunilor tehnologice de maşini pentru prestarea serviciilor complexe producătorilor agricoli (se anexează).

2. Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare, Ministerul Economiei şi Reformelor, Ministerul Finanţelor vor promova politica investiţională în complexul agroalimentar în conformitate cu prevederile sus-numitei concepţii, prin intermediul Federaţiei Naţionale a Fermierilor, Companiei "Interagroinvest" şi altor companii specializate.

3. Se recomandă:

consiliilor judeţene şi U.T.A. Găgăuzia să acorde asistenţa necesară în realizarea concepţiei date şi înfiinţarea în teritoriu a staţiunilor tehnologice de maşini;

băncilor comerciale – să efectueze investiţii şi să acorde, în condiţiile legii, sprijin financiar (credite) pentru implementarea Concepţiei privind crearea staţiunilor tehnologice de maşini pentru prestarea serviciilor complexe producătorilor agricoli.

Aprobată

prin Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.762 din 1 august 2000

CONCEPŢIA

privind crearea staţiunilor tehnologice de maşini pentru

prestarea serviciilor complexe producătorilor agricoli

Agricultura în sistemul economiei naţionale

Structura economiei ţării este determinată în mare măsură de starea sectorului agrar, deoarece industria ei este constituită în cea mai mare parte din întreprinderile de prelucrare a materiilor prime agricole.

Ponderea agriculturii primare în PIB este de 24%, iar a manoperii – de 41% din totalul forţei de muncă a Moldovei. Plus la aceasta, activităţile şi serviciile conexe, care depind de agricultură, au o pondere de peste 45% din PIB şi de 21% din totalul forţei de muncă.

Economia Moldovei este în mare parte monoramurală, deoarece asemenea ramuri ca industria, energetica, transporturile, finanţele publice, resursele bancare, impozitele contribuie la PIB aproape în întregime datorită asistării directe sau indirecte a procesului agrar prin livrarea şi transportarea resurselor energetice pentru agricultura şi industria prelucrătoare, acreditarea fabricilor de prelucrare şi a agenţilor economici care comercializează resurse energetice, chimicale, produse agricole etc.

Procesul tranziţiei la economia de piaţă a fost însoţit de scăderi dramatice ale volumelor producţiei, deoarece agricultorii nu au izbutit să facă faţă numeroaselor schimbări şi dificultăţi cu care au fost nevoiţi să se confrunte. Bunăoară, volumul producţiei de cereale este în prezent de 53% faţă de cel mai înalt nivel realizat în anii precedenţi. Situaţia este identică şi în ceea ce priveşte celelalte produse agricole de bază. Astfel, volumul producţiei de sfeclă de zahăr constituie în prezent 41,5% din nivelul maxim, de struguri – 27%, lapte – 38,7%, carne (în greutate vie) – 25,7%, ouă – 48,4%.

În plus, din diverse motive, în special din cauza pierderii pieţelor tradiţionale din CSl, gradul de folosire a capacităţilor industriei prelucrătoare a cunoscut scăderi dramatice. Astfel, în prezent producţia de mezeluri ocupă doar 24,3% din volumul maxim înregistrat anterior, producţia de lapte integral – 10,9%, de ulei vegetal – 7,7%, vin brut prelucrat – 8,5%, conserve din legume şi fructe – 2%.

Această scădere este o consecinţă a mai multor premise, printre care am menţiona în special pierderea pieţelor de desfacere şi schimbarea structurii preţurilor practic la toţi factorii de producţie din agricultură. Din cauza profundelor transformări instituţionale din sectorul agrar, agenţii economici agricoli nu au reuşit să se adapteze la schimbările mediului lor comercial.

Toate acestea au condiţionat înrăutăţirea considerabilă a aprovizionării producerii agricole cu factorii de producţie necesari. Astfel, importul de fertilizanţi a scăzut de la 324,9 mii tone în 1989 la 20 mii tone în 1998, ceea ce constituie o scădere de 16,2 ori , de pesticide – de la 29,9 mii tone în 1989 la 4,8 mii tone în 1998, înregistrînd o scădere de 6,2 ori, de tehnică agricolă – de la 9242 unităţi în 1991 la 1275 unităţi în 1998 cu o scădere de 7,2 ori.

Schimbările produse au condiţionat scăderea recoltei la hectar în felul următor: la grîu – de la 40,1 chintale la hectar în 1989 la 28,8 chintale la hectar în 1998, respectiv la porumb – de la 50,2 la 22,1 chintale la hectar, la sfecla de zahăr – de la 420 la 214,0 chintale la hectar, floarea soarelui – de la 21,8 la 9,9 chintale la hectar, tutun – de la 19 la 12,8 chintale la hectar, legume – de la 152 la 92,3 chintale la hectar, fructe – de la 80,2 la 24,9 chintale la hectar, struguri – de la 58,1 la 20,8 chintale la hectar.

Tehnică nouă, practic, nu se mai importă de 7-8 ani, iar cea existentă este la limita posibilităţilor de funcţionare. Astfel, în ultimii ani s-au procurat numai 100 de combine, ceea ce constituie 2% din necesar, iar tractoare – 2000 de unităţi sau 4% din necesar. Din cauza scumpirii carburanţilor, lubrifianţilor şi a pieselor de schimb, tehnica învechită de origine sovietică a devenit ineficientă, fapt ce a condus la supraconsumul de materiale şi la scăderea sub orice exigenţă a calităţii tehnologiilor agricole.

Necesitatea creării infrastructurii şi problemele imperioase aferente

Lipsa unei infrastructuri adecvate generează majorarea cheltuielilor de producere faţă de veniturile agricultorilor, situaţie care poate fi valorificată în beneficiul lor de către întreprinzători prin crearea acestei infrastructuri.

Se impune instituirea infrastructurii de asistenţă pentru agricultori: managerială, de reorganizare şi de restructurare, de facilitare a vînzărilor, de asistenţa tehnologică (de extensie), informaţională, de asistenţă juridică etc., care ar operaţionaliza şi urgenta soluţionarea problemelor cu care se confruntă în prezent agricultorii. Oportunitatea şi previziunile legate de instituirea infrastructurii serviciilor destinate agriculturii pot fi sintetizate astfel:

1. Problemele cu care se confruntă agricultorii:

a) lipsa accesului eficient sub raportul preţ/calitate la întreaga gamă de resurse (factori de producţie), astfel încît produsele agricole rezultate să fie şi ele competitive pe piaţa internaţională sub raportul preţ/calitate.

Întreaga gamă de resurse cuprinde resursele pentru capitalul circulant (combustibili, chimicale, material reproductiv – material semincer, material săditor, doze de însămînţare, tineret de prăsilă), piese de schimb, îngrăşăminte şi pesticide, resurse pentru capitalul fix (tehnică agricolă, utilaje, construcţii), resurse financiare şi informaţionale;

b) lipsa accesului lesnicios la întreaga gamă de servicii agricole – de mecanizare, de aprovizionare, de desfacere, de consultaţii tehnologice, juridice, de reciclare etc., fără de care folosirea calificată, profesională a resurselor agricole nu poate fi asigurată;

c) lipsa posibilităţilor reale de vînzare a produselor agricole la preţuri concurenţiale şi, totodată, apte să asigure un profit stabil, adică minimul necesar pentru dezvoltarea producţiei agricole în cicluri noi.

Toate aceste lipsuri nu pot fi depăşite fără a conecta direct şi univoc oferta de produse agricole şi cererea de resurse la conjunctura pieţei internaţionale, adică la pieţele ţărilor care pot efectua plata în valută forte a livrărilor imediate de mărfuri.

2. Efectele scontate ale funcţionării infrastructurii:

a) reducerea considerabilă a costurilor de fabricaţie şi de tranzacţionare pentru toţi agricultorii care beneficiază de această infrastructură;

b) îmbunătăţirea calităţii serviciilor merceologice şi comerciale a produselor agricole şi agroindustriale;

c) asigurarea accesului la cererea solvabilă de pe pieţele externe;

d) stimularea factorilor creşterii economice.

Principiile soluţionării problemelor privind infrastructura

La elaborarea soluţiilor pentru problemele de infrastructură ale agricultorilor trebuie să se ţină cont de situaţia reală în care aceştia îşi desfăşoară activitatea de producţie, precum şi de specificul pieţei existente.

1. Orientarea prioritară spre export a activităţii întregii infrastructuri

O sursă monetară sigură pentru sectorul agrar o reprezintă pieţele cu cerere solvabilă pentru produsele agricole de un anumit nivel calitativ din punct de vedere merceologic şi comercial. Astfel, orientarea spre pieţele de calitatea menţionată reprezintă o oportunitate suplimentară nu numai pentru ieşirea din criză a agriculturii, dar şi pentru dezvoltarea întregii economii naţionale. Cu alte cuvinte, cererea pe aceste pieţe, sub raport cantitativ, trebuie să influenţeze deciziile de producţie ale agricultorilor autohtoni. Agricultura şi întreaga noastră economie trebuie să se conducă de cerinţele exportului, în corespundere cu care se va constitui structura de producţie a unităţilor agricole.

2. Integrarea funcţiilor de aprovizionare cu resurse şi ale celor de achiziţionare a produselor agricole

Demonetizarea relaţiilor economice impune şi alte constrîngeri. Dat fiind faptul că agricultorii nu au în prezent posibilitatea de a-şi comercializa ei înşişi produsele, există reale riscuri de neachitare de către comercianţi şi furnizorii de resurse a mărfurilor achiziţionate de la agricultori. În asemenea condiţii, furnizorii sînt impuşi să-şi asume riscul comercializării produselor primite în calitate de plată.

Fără respectarea acestei constrîngeri impuse de "piaţă", furnizorii de resurse pentru agricultură vor prelua în întregime riscurile neachitării pentru resursele avansate în producerea agricolă.

3. Diversificarea funcţiilor infrastructurii în scopul concentrării eforturilor agricultorilor exclusiv asupra organizării şi desfăşurării producerii agricole

Agenţii economici din infrastructura producerii agricole (prestatorii de servicii complexe) trebuie să ofere o gamă largă de servicii şi de resurse pentru agricultură atît la nivel ramural, cît şi pentru fiecare agricultor în parte.

Prestarea de servicii complexe către agricultorii, constituiţi în urma privatizării, este impusă de lipsa posibilităţilor pentru marea lor majoritate de a se autoaproviziona şi de a executa toate lucrările conform cerinţelor tehnologice. Fără o asigurare completă a agricultorilor cu toate resursele şi serviciile necesare, se vor menţine asemenea efecte negative caracteristice în prezent agriculturii precum scăderea progresivă a productivităţii, reducerea calităţii produselor agricole, degradarea fertilităţii solului şi a genofondului semincer şi animalier.

Imperativul acoperirii de către fiecare furnizor în parte cît mai complet, dacă nu chiar deplin, a necesităţilor de producţie ale agricultorilor contragenţi este dictat de situaţia juridico-patrimonială instabilă aproape a tuturor agricultorilor. Această instabilitate creează pentru furnizorii de resurse şi servicii riscuri de a nu fi răsplătiţi de către agricultori cu produse agricole sau mijloace băneşti.

Aceste riscuri pot fi înlăturate prin asigurarea agricultorilor cu toată gama de resurse în schimbul recoltei. Astfel, va spori considerabil concurenţa între furnizori pentru dreptul de a aproviziona agricultorii concreţi cu resurse şi servicii de o anumită calitate şi la un anumit preţ în schimbul recoltei.

Concomitent, se va consolida disciplina plăţilor între agenţii economici şi va spori răspunderea reciprocă a agricultorilor şi furnizorilor de resurse şi servicii.

În prezent agricultura are nevoie de o infrastructură funcţională, ale cărei componente de bază sînt:

1) piaţa capitalului circulant, care aprovizionează procesul agricol cu combustibil, materiale reproductive – material semincer, material săditor, doze de insămînţare, tineret de prăsilă, chimicale – îngrăşăminte, pesticide, erbicide etc.;

2) piaţa serviciilor agricole, care oferă agricultorilor o gamă largă de servicii începînd cu cele de prelucrare mecanizată a solului şi terminînd cu variate servicii de reciclare şi de consultanţă juridică, economică, tehnologică, manageriala etc.;

3) piaţa resurselor pentru capitalul fix, care pune la dispoziţia sectorului de producere agricolă tehnică agricolă, utilaje, construcţii etc.;

4) piaţa forţei de muncă, care pune la dispoziţia procesului agrar cadrele de manageri, specialişti şi muncitori de calificarea necesară;

5) piaţa resurselor financiare, care pune la dispoziţia sectorului agricol mijloace financiare sub diferite forme, inclusiv credite şi investiţii;

6) piaţa resurselor informaţionale, care asigură informarea operativă şi exhaustivă a agricultorilor asupra tuturor aspectelor, problemelor şi soluţiilor lor, care apar pe parcursul întregului ciclu al producerii agricole.

Aceste componente ale infrastructurii agriculturii asigură toate categoriile de resurse şi de servicii pentru buna desfăşurare a procesului de producere agricolă. Resursele financiare şi cele informaţionale se folosesc, de asemenea, sub alte forme şi în procesul de comercializare a produselor agricole;

7) piaţa materiilor prime agricole;

8) piaţa produselor agricole finite.

Piaţa capitalului circulant (combustibili, material reproductiv, chimicale, piese de schimb)

Funcţia de bază a acestei pieţe este de a pune la dispoziţia agricultorului capital circulant în formă materială concretă – combustibili, material semincer, săditor, doze de însămînţare, tineret de prăsilă, îngrăşăminte, erbicide, pesticide, insecticide, fungicide etc. Toate aceste resurse trebuie să fie de calitate şi la preţuri concurenţiale, urmînd să fie livrate agricultorului nemijlocit la locul de producţie.

Avînd în vedere situaţia financiară actuală a agricultorilor, care nu-şi pot permite să împrumute resurse financiare de la bănci pentru procurarea fondurilor circulante necesare, acestea din urmă trebuie avansate agricultorilor, cu condiţia rambursării lor după recoltare în mijloace băneşti sau, nemijlocit, în produse agricole.

Atare circumstanţe dictează crearea unor agenţi economici capabili să acopere în parte funcţiile infrastructurii respective.

Funcţiile descrise pot fi asigurate prin formarea unor reţele teritoriale de agenţi economici prestatori de servicii pentru agricultori. Aceşti agenţi economici trebuie să aibă o capacitate sporită de pătrundere pînă la agricultor, care va elimina catenele de intermediari, va impune respectarea legislaţiei şi a regimului de licenţiere, excluzînd, de asemenea, distribuirea unor mărfuri falsificate sau de provenienţă îndoielnică.

Printre principalele mize ale unei asemenea intenţii antreprenoriale este anume stimularea creării operative a unor reţele teritoriale, care să-şi aducă serviciile cît mai aproape de fiecare agricultor.

Redresarea relativ rapidă a situaţiei economice a agricultorilor ca condiţie fundamentală a ieşirii întregii economii naţionale din criza adîncă consta în (1) asigurarea agricultorilor cu factori de producţie cît mai ieftini şi de calitate, pentru a spori competitivitatea produselor agricole pe piaţa internaţională, în special pe pieţele care constituie o alternativă a pieţei ruse, şi (2) asigurarea comercializării lor pe pieţele nominalizate.

Acest imperativ cu semnificaţie social-economică majoră poate fi realizat numai în baza constituirii de urgenţă în teritoriu a unei reţele cu capacitate sporită de penetraţie, cu o dubla funcţionalitate: a) de distribuţie a factorilor de producţie şi b) de comercializare a produselor agricole rezultate, capabilă să cuprindă cît mai mulţi agricultori, astfel încît efectul să fie resimţit în ciclul agricol următor la nivel de economie naţională.

În fapt, problema se reduce la crearea unor centre manageriale capabile să realizeze atît funcţiile de importator de capacitatea cerută, cît şi funcţiile de exportator de calitatea respectivă.

Statul este vital interesat în:

a) sporirea încasărilor la buget;

b) detensionarea situaţiei social-economice în agricultură şi în celelalte sfere;

c) înviorarea activităţilor agenţilor economici locali;

d) atragerea investiţiilor străine în dezvoltarea agriculturii şi promovarea produselor moldoveneşti pe noi pieţe;

e) crearea de noi locuri de muncă.

Acest obiectiv poate fi realizat prin crearea condiţiilor benefice pentru constituirea unor agenţi economici, capabili să presteze servicii de asistenţă tehnică şi de colectare a produselor agricole.

Astfel, deblocarea proceselor de aprovizionare a agricultorilor cu factori de producţie ieftini şi de calitate, în paralel cu asigurarea comercializării produselor agricole pe pieţele externe, reprezintă problema-cheie a etapei actuale a reformei economice în general şi a celei agrare în particular.

Necesitatea stringentă de a crea un nou sistem de asigurare tehnică a agriculturii pentru a evita o criză totală este evidentă.

Pornind de la faptul că în prezent nu există posibilităţi ca zecile de mii de proprietari sau unităţi agricole să fie asigurate cu tehnică nouă, se impune crearea unui sistem, care ar asigura în această perioadă de tranziţie eficienţa şi productivitatea maximă a tehnicii existente şi achiziţionarea minimului de maşini noi.

Calculele şi experienţa multor ţări ne demonstrează că în astfel de structuri tehnica poate fi răscumpărată în timp de 3-5 ani, oferindu-le celor care au pămînt şi nu pot procura tehnica necesară şansa de a se afirma ca fermieri şi de a-şi cumpăra, cu timpul, propriile maşini.

Pentru soluţionarea problemelor de importanţă majoră ale agriculturii la prima etapă este nevoie de circa 140 mil.dolari SUA. O cale reală este atragerea creditelor tehnice pe 7-10 ani cu acordarea, în baza unei argumentări economice solide, a garanţiilor bancare. Investiţiile preconizate în producere ar servi drept suport pentru dezvoltarea în ansamblu a economiei naţionale.

Companiile specializate ar asigura securizarea relaţiilor dintre acestea şi agricultori atît în faza de avansare a factorilor de producţie, cit şi în faza de colectare şi comercializare a produselor agricole rezultate pe pieţele externe.