Decrete
Decret nr. 77 din 12.03.1997
cu privire la constituirea Comisiei interdepartamentale pentru coordonarea politicii statului în raioanele de est ale Republicii Moldova
DECRETUL PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA
cu privire la constituirea Comisiei interdepartamentale
pentru coordonarea politicii statului în raioanele
de est ale Republicii Moldova
Nr.77-II din 12.03.97
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.18/193 din 20.03.1997
* * *
Abrogat: 24.07.1998
Decretul Preşedintelui R.Moldova nr.689 din 24.07.1998
În scopul elaborării, coordonării şi promovării unei politici unice
a statului în raioanele de est ale Republicii Moldova, lichidării
consecinţelor conflictului armat din anul 1992, reintegrării economiei
raioanelor de est în complexul economic unic al ţării şi în temeiul art.
77 alin. (2), art. 87 alin. (4) şi art. 88 lit. j) din Constituţia
Republicii Moldova,
Preşedintele Republicii Moldova d e c r e t e a z ă:
Art. 1. - Se constituie Comisia interdepartamentală pentru
coordonarea politicii statului în raioanele de est ale Republicii
Moldova în următoarea componenţă:
Preşedinte
ŢĂRANU Anatol - consilier cu misiuni speciale al
Preşedintelui Republicii Moldova
Vicepreşedinte
MÎSLIŢCAIA Svetlana - viceministru al dezvoltării teritoriului,
construcţiilor şi gospodăriei comunale,
şef al Departamentului amenajării
teritoriului, arhitecturii şi urbanismului
Membri:
BRAGHIŞ Dumitru - viceministru al economiei şi reformelor,
director general al Departamentului relaţii
economice externe
BUŞULEAC Mihail - viceministru al justiţiei
CUTCOVEŢCHI - prim-viceministru al agriculturii şi
Nicolae alimentaţiei
DARABAN Valeriu - şef al Serviciului de presă al Ministerului
Securităţii Naţionale
LUCHIAN Nicolae - viceministru al finanţelor, director al
Departamentului analiză şi reglementări
financiare
POISIC Mihail - viceministru al industriei şi comerţului
PROCOPIŞIN Vasile - viceministru al sănătăţii, şef al Direcţiei
principale
STRAŞNIC Ion - viceministru al comunicaţiilor şi
informaticii
ŢURCANU Dumitru - vicepreşedinte al Companiei de Stat
"Teleradio-Moldova", director general al
Televiziunii
ŢURCAN Vladimir - prim-viceministru al afacerilor interne
URSU Dumitru - viceguvernator al Băncii Naţionale a Moldovei
Art. 2. - Se stabileşte că sarcina principală a Comisiei
interdepartamentale este elaborarea propunerilor de ordin politic,
juridic, economic, social, organizatoric şi a propunerilor de alt ordin
privind coordonarea şi promovarea unei politici unice a statului în
raioanele de est ale Republicii Moldova.
Art. 3. - Cadrul juridic al activităţii Comisiei interdepartamentale
îl constituie Constituţia Republicii Moldova, alte acte normative ale
Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.
Art. 4. - Guvernul va pune la dispoziţia Comisiei
interdepartamentale mijloacele materiale şi financiare necesare şi va
constitui un serviciu pentru asigurarea activităţii acesteia, compus din
trei persoane.
Art. 5. - Conducătorii de ministere şi departamente vor numi, din
rîndul funcţionarilor acestora, responsabili ale căror atribuţii
exclusive vor consta în promovarea politicii ministerelor şi
departamentelor respective în raioanele de est ale Republicii Moldova.
Art. 6. - Prezentul decret intră în vigoare la data semnării.
PREŞEDINTELE
REPUBLICII MOLDOVA Petru LUCINSCHI
Chişinău, 12 martie 1997.
Nr. 77-II.