770/15.10.2012 Hotărîre cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a modelelor certificatului de înmatriculare şi certificatului de înmatriculare provizoriu de tip nou pentru vehicule
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a modelelor
certificatului de înmatriculare şi certificatului de înmatriculare
provizoriu de tip nou pentru vehicule
nr. 770 din 15.10.2012
(în vigoare 19.10.2012)
Monitorul Oficial nr.216-220 art.832 din 19.10.2012
* * *
În temeiul art.54 alin.(3) din Legea nr.131/2007 privind siguranţa traficului rutier (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.11-21, art.6), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
[Clauza de adoptare în redacţia Hot.Guv. nr.359 din 11.06.2025, în vigoare 30.06.2025]
Prezenta hotărâre transpune parţial Directiva 1999/37/CE a Consiliului din 29 aprilie 1999 privind documentele de înmatriculare pentru vehicule, CELEX: 31999L0037, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 138 din 1 iunie 1999, astfel cum a fost modificată ultima oară prin Directiva (UE) 2022/362 a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 februarie 2022.
[Clauza de armonizare introdusă prin Hot.Guv. nr.359 din 11.06.2025, în vigoare 30.06.2025]
1. Se aprobă:
1) Modelul certificatului de înmatriculare de generaţia VP2025, conform anexei nr.1;
2) modelul certificatului de înmatriculare provizoriu, conform anexei nr.2;
21) Modelul certificatului de înmatriculare pentru participarea la traficul rutier internaţional a vehiculelor înmatriculate în conformitate cu prevederile Legii nr.170/2018 cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport şi modificarea unor acte legislative, conform anexei nr.21;
22) Modelul certificatului de înmatriculare provizoriu pentru vehiculele înmatriculate în conformitate cu prevederile Legii nr.170/2018 cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport şi modificarea unor acte legislative, conform anexei nr.22;
3) modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului, conform anexei nr.3.
[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.359 din 11.06.2025, în vigoare 30.06.2025]
[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.5 din 03.01.2020, în vigoare 10.01.2020]
[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.847 din 20.08.2018, în vigoare 01.09.2018]
[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.423 din 12.06.2017, în vigoare 01.03.2018]
[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.398 din 16.06.2015, în vigoare 01.09.2015]
11. Pentru documentele specificate la punctul 1 pot fi generate versiuni digitale ale certificatelor de înmatriculare, care vor conţine acelaşi set de date. Pe teritoriul Republicii Moldova documentele digitale au aceeaşi valoare juridică ca şi documentele fizice.
[Pct.11 introdus prin Hot.Guv. nr.646 din 18.09.2024, în vigoare 24.10.2024]
2. Certificatele de înmatriculare aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.778 din 20 noiembrie 1995 "Cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a tipurilor mecanolizibile de permis de conducere şi certificat de înmatriculare a mijloacelor de transport" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.11-12, art.57), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi certificatele de înmatriculare aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr.144 din 28 mai 1998 se vor elibera pînă la 1 decembrie 2012 şi sînt valabile pe termenul pentru care au fost eliberate.
3. Agenţia Servicii Publice, la momentul creării condiţiilor necesare pentru punerea în circulaţie a certificatelor de înmatriculare de tip nou, dar nu mai tîrziu de 1 martie 2018, va asigura eliberarea certificatelor de înmatriculare prevăzute în punctul 1 din prezenta hotărîre.
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.423 din 12.06.2017, în vigoare 01.03.2018]
4. Ministerul Afacerilor Externe va informa statele străine despre punerea în aplicare în Republica Moldova a certificatului de înmatriculare şi certificatului de înmatriculare provizoriu de tip nou pentru vehicule.
[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.359 din 11.06.2025, în vigoare 30.06.2025]
| PRIM-MINISTRU | Vladimir FILAT |
Contrasemnează: |
|
| Viceprim-ministru, ministrul afacerilor | |
| externe şi integrării europene | Iurie Leancă |
| Ministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor | Pavel Filip |
| Ministrul afacerilor interne | Dorin Recean |
Chişinău, 15 octombrie 2012. |
|
| Nr.770. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
nr.770 din 15 octombrie 2012
Modelul certificatului de înmatriculare
de generaţia VP2025
Recto
Verso
[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.359 din 11.06.2025, în vigoare 30.06.2025]
[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.423 din 12.06.2017, în vigoare 01.03.2018]
[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.398 din 16.06.2015, în vigoare 01.09.2015]
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
nr.770 din 15 octombrie 2012
Modelul certificatului de înmatriculare provizoriu
(dimensiunile 80x105 mm)
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.359 din 11.06.2025, în vigoare 30.06.2025]
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.423 din 12.06.2017, în vigoare 01.03.2018]
Anexa nr. 21
la Hotărîrea Guvernului
nr.770/2012
Modelul certificatului de înmatriculare
pentru participarea la traficul rutier internaţional a vehiculelor înmatriculate
în conformitate cu prevederile Legii nr.170/2018 cu privire la înmatricularea
unor mijloace de transport şi modificarea unor acte legislative
[Denumirea anexei nr.21 în redacţia Hot.Guv. nr.5 din 03.01.2020, în vigoare 10.01.2020]
[Anexa nr.21 introdusă prin Hot.Guv. nr.847 din 20.08.2018, în vigoare 01.09.2018]
Anexa nr.22
la Hotărîrea Guvernului
nr.770/2012
Modelul certificatului de înmatriculare provizoriu
pentru vehiculele înmatriculate în conformitate cu prevederile Legii nr.170/2018 cu privire la
înmatricularea unor mijloace de transport şi modificarea unor acte legislative
(dimensiunile 80x105 mm)
[Denumirea anexei nr.22 în redacţia Hot.Guv. nr.5 din 03.01.2020, în vigoare 10.01.2020]
[Anexa nr.22 introdusă prin Hot.Guv. nr.847 din 20.08.2018, în vigoare 01.09.2018]
Anexa nr.3
la Hotărîrea Guvernului
nr.770 din 15 octombrie 2012
MODIFICĂRILE şi COMPLETĂRILE
ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului
1. Hotărîrea Guvernului nr.778 din 20 noiembrie 1995 "Cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a tipurilor mecanolizibile de permis de conducere şi certificat de înmatriculare a mijloacelor de transport" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.11-12, art.57), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) în titlu cuvintele "tipurilor mecanolizibile de permis de conducere şi certificat de înmatriculare a mijloacelor de transport" se substituie prin cuvintele "modelelor certificatului tehnic de înmatriculare pentru tractoare şi alte maşini şi mecanisme autopropulsate şi certificatului de tractorist mecanic";
2) alineatul unu din punctul 1 se abrogă.
2. Regulile comerţului de consignaţie, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.1010 din 31 octombrie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.79-80, art.814), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) în tot textul, cuvintele "Ministerului Dezvoltării Informaţionale" şi cuvintele "Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor" se substituie prin cuvintele "Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor";
2) la punctul 12, după cuvintele "certificatului de înmatriculare" se completează cu cuvintele "şi/sau certificatului de înmatriculare provizoriu".
3. Hotărîrea Guvernului nr.1047 din 8 noiembrie 1999 "Cu privire la reorganizarea Sistemului informaţional automatizat de căutare "Automobilul" în Registrul de stat al transporturilor şi introducerea testării autovehiculelor şi remorcilor acestora" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.126-127, art.1113), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) în anexa nr.1:
punctul 9 se completează în final cu un alineat nou, avînd următorul cuprins:
"titularul certificatului de înmatriculare – persoana fizică sau juridică pe numele căreia a fost eliberat certificatul de înmatriculare pentru vehiculul înmatriculat, fiind în proprietatea sau folosinţa acestei persoane";
la punctul 22, cuvintele "certificatelor de înmatriculare mecanolizibile şi a autorizaţiilor provizorii de exploatare" se substituie prin cuvintele "certificatelor de înmatriculare sau certificatelor de înmatriculare provizorii";
la punctul 24, cuvintele "certificatelor de înmatriculare mecanolizibile" şi "autorizaţiilor provizorii pentru exploatare", se substituie, respectiv, prin cuvintele "certificatelor de înmatriculare" şi "certificatelor de înmatriculare provizorii";
punctul 26 va avea următorul cuprins:
"26. Pentru vehiculele care se radiază de la evidenţă în cazul exportului din Republica Moldova, pe lîngă certificatele de înmatriculare se eliberează şi certificatele de înmatriculare provizorii, în care se indică locul de destinaţie, precum şi numerele de înmatriculare tranzit.";
la punctul 27, cuvintele "certificatelor de înmatriculare mecanolizibile" se substituie prin cuvintele "certificatelor de înmatriculare sau celor de înmatriculare provizorii";
punctul 44 va avea următorul cuprins:
"44. Documentele de înmatriculare sînt următoarele:
a) certificatul de înmatriculare – document oficial de stat care confirmă înmatricularea vehiculului şi permite titularului acestuia exploatarea vehiculului, inclusiv şi în traficul internaţional;
b) certificatul de înmatriculare provizoriu – document oficial de stat care confirmă înmatricularea vehiculului şi permite titularului acestuia exploatarea vehiculului pe teritoriul Republicii Moldova. Se eliberează pe perioada perfectării certificatului de înmatriculare, precum şi în calitate de document de bază pentru vehiculele ce aparţin persoanelor fizice care din considerente religioase s-au refuzat de numărul de identificare de stat (IDNP).";
2) în anexa nr.2:
punctul 25 va avea următorul cuprins:
"25. Vehiculele transmise în folosinţă uzufructuarilor se consideră la evidenţa acestora pe termenul indicat în actele atestătoare de drept, cu eliberarea pe numele lor a certificatelor de înmatriculare, în care după caz, se fac următoarele înscrieri: "locaţiune", "leasing", "comodat".";
punctul 33 va avea următorul cuprins:
"33. Pentru vehiculele exportate din Republica Moldova, pe lîngă certificatele de înmatriculare se eliberează certificatele de înmatriculare provizorii şi numerele de înmatriculare tranzit. La radierea vehiculelor din evidenţă, în certificatele de înmatriculare se taie unghiul de sus din partea locului amplasării codului bidimensional.
În cazul exportului din ţară a vehiculelor procurate de către persoanele străine, se eliberează certificatul de înmatriculare provizoriu şi numerele de înmatriculare tranzit valabile pentru 30 zile."