BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

771/02.07.2007 Hotărîre privind eliberarea unor bunuri materiale din rezervele materiale de stat

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
02.07.2007

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

privind eliberarea unor bunuri materiale din rezervele materiale de stat

nr. 771  din  02.07.2007

 (în vigoare 06.07.2007) 

Monitorul Oficial nr.94-97 art.793 din 06.07.2007

* * *

În scopul lichidării consecinţelor ploilor abundente, însoţite de vînt puternic şi grindină, din 23 iunie 2007, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare va elibera, din rezervele materiale de stat, cu titlu de deblocare, conform anexelor nr.1 şi nr.2, bunuri materiale pentru reparaţia clădirilor din raioanele Drochia, Donduşeni, Călăraşi, Rîşcani, Floreşti şi Edineţ, deteriorate în urma ploilor abundente, însoţite de vînt puternic şi grindină, din 23 iunie 2007, precum şi motorină pentru transportarea acestora la locul de destinaţie, conform calculelor prezentate de Ministerul Afacerilor Interne.

2. Ministerul Afacerilor Interne, în caz de necesitate, va transporta bunurile materiale la locul de destinaţie.

3. Ministerul Finanţelor va achita, din fondul de rezervă al Guvernului, Agenţiei Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare costul bunurilor materiale şi motorinei eliberate din rezervele materiale de stat, conform Legii nr.589-XIII din 22 septembrie 1995 privind rezervele materiale de stat şi de mobilizare.

4. Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale să întreprindă măsurile respective în vederea susţinerii familiilor din categoriile social vulnerabile ce au avut de suferit în urma calamităţilor naturale.

5. Ministerul Afacerilor Interne, în comun cu preşedinţii raioanelor Drochia, Donduşeni, Călăraşi, Rîşcani, Floreşti şi Edineţ, va monitoriza distribuirea bunurilor materiale eliberate conform destinaţiei.