771/06.07.2004 Hotărîre cu privire la instalarea unor monumente şi plăci comemorative
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la instalarea unor monumente şi plăci comemorative
Nr.771 din 06.07.2004
(în vigoare 16.07.2004)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.112-118 art.935 din 16.07.2004
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se acceptă propunerile Ministerului Culturii, prezentate în temeiul deciziilor:
a) Consiliului orăşenesc Nisporeni, privind inaugurarea monumentului domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt în or.Nisporeni, la intersecţia străzilor Alexandru cel Bun şi Suveranităţii;
b) Primăriei mun.Chişinău, privind instalarea în mun.Chişinău a plăcilor comemorative consacrate:
regizorului Emil Loteanu - pe faţada imobilului din bd. Ştefan cel Mare, nr.3;
academicianului Anatol Covarschi - pe faţada imobilului din str. Şciusev, nr.101;
cîntăreţei Ludmila Erofeev - pe faţada clădirii din str. Ion Neculce, nr.12/1;
profesorului Condrat Mursa - pe faţada imobilului din str. Ion Creangă, nr.82/4.
2. Ministerul Culturii:
va asigura nivelul artistic adecvat al monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, care urmează a fi instalat în or.Nisporeni, şi va coordona proiectul de amplasare a acestuia;
va coordona proiectele plăcilor comemorative consacrate regizorului Emil Loteanu, academicianului Anatol Covarschi, cîntăreţei Ludmila Erofeev şi profesorului Condrat Mursa, care vor fi instalate în mun. Chişinău.
3. Cheltuielile vor fi acoperite:
pentru proiectarea, executarea şi instalarea monumentului domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt în or.Nisporeni - din surse bugetare şi extrabugetare ale Primăriei or.Nisporeni şi ale raionului Nisporeni;
pentru executarea plăcilor comemorative consacrate:
regizorului Emil Loteanu - de către Uniunea Cineaştilor din Moldova şi Direcţia cultură a Primăriei mun.Chişinău;
academicianului Anatol Covarschi - de către Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Universitatea Agrară de Stat din Moldova;
cîntăreţei Ludmila Erofeev - de către Direcţia cultură a Primăriei mun.Chişinău;
profesorului Condrat Mursa - din contul Primăriei mun.Chişinău şi al Universităţii Tehnice a Moldovei.
| PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru | Valerian Cristea |
| Ministrul culturii | Veaceslav Madan |
| Ministrul justiţiei | Vasile Dolghieru |
Chişinău, 6 iulie 2004. |
|
| Nr.771. |