BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

Hotărâre nr. 778 din 11.10.2023

cu privire la încheierea unui contract de asistenţă juridică pentru anularea unor hotărâri judecătoreşti în Statele Unite ale Americii

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
11.10.2023

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la încheierea unui contract de asistenţă

 juridică pentru anularea unor hotărâri judecătoreşti

în Statele Unite ale Americii

nr. 778  din  11.10.2023

 (în vigoare 12.10.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 383-386 art. 914 din 12.10.2023

* * *

În temeiul art.6 lit.a) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, precum şi în conformitate cu pct.62 din Regulamentul privind modul de reprezentare a intereselor statului în instanţele judecătoreşti şi în instituţiile de arbitraj naţionale şi internaţionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.764/2012 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.216-220, art.826), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de rezultatele selecţiei companiei de avocatură "SLV Legal" Inc. (SUA) în parteneriat cu Biroul Asociat de Avocaţi "Bivol Soţchi & Partners" (Republica Moldova) pentru reprezentarea intereselor statului la iniţierea procedurii de anulare a hotărârilor judecătoreşti de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite pe teritoriul Statelor Unite ale Americii a sentinţei arbitrale a Tribunalului arbitral ad-hoc (Paris, Franţa) din 25 octombrie 2013.

2. Se împuterniceşte ministrul justiţiei să semneze, în numele Guvernului, contractul de asistenţă juridică cu compania de avocatură "SLV Legal" Inc. (SUA) şi cu Cabinetul avocatului "Andrei Bivol" (cesionar al ofertei de participare la concurs a Biroului Asociat de Avocaţi "Bivol Soţchi & Partners" (Republica Moldova)) în sumă de 135 000,00 dolari SUA, precum şi actele, acordurile şi procesele-verbale necesare pentru buna executare şi realizare a contractului nominalizat.

3. Cheltuielile menţionate la punctul 2, în sumă echivalentă în lei, vor fi finanţate din contul alocaţiilor aprobate în bugetul Ministerului Justiţiei pe măsura prezentării documentelor confirmative.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.