BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Legi

Lege nr. 78 din 12.04.2013

privind importul unor autovehicule

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
12.04.2013

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

privind importul unor autovehicule

nr. 78  din  12.04.2013

 (în vigoare 03.05.2013) 

Monitorul Oficial nr.97-103 art.322 din 03.05.2013

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Articol unic. – Prin derogare de la prevederile Codului vamal al Republicii Moldova nr.1149-XIV din 20 iulie 2000, ale Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 şi ale Legii nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal, se permite, cu titlu de excepţie, Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne introducerea în ţară şi plasarea sub regim vamal de import, cu scutirea de plata drepturilor de import, fără drept de înstrăinare, a două autovehicule:

– Volkswagen 291, clasificat la poziţia tarifară 8705, anul fabricării 1977, numărul şasiului 2972525344, cu echipamentul asociat, acordat cu titlu de ajutor umanitar de către comunitatea Schnepfau, Austria;

– Nissan Terrano II, clasificat la poziţia tarifară 8703, anul fabricării 2002, numărul de identificare VSKTVUR20U0495355, acordat cu titlu gratuit (donaţie) de către Primăria comunei Bălţaţi, România.