Lege nr. 8 din 02.02.2023
pentru modificarea anexei la Legea nr.1308/1997 privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea anexei la Legea nr.1308/1997 privind preţul
normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului
nr. 8 din 02.02.2023
(în vigoare 18.03.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 53-56 art. 96 din 18.02.2023
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Articol unic. – Nota din anexa la Legea nr.1308/1997 privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.147–149, art.1161), cu modificările ulterioare, se completează cu punctul 31 cu următorul cuprins:
"31. În cazul vânzării terenurilor libere de construcţii şi destinate construcţiilor, altele decât cele indicate la pct.3 din prezenta notă, preţul normativ se calculează conform tarifelor specificate la poziţia a IV-a din anexă, prin aplicarea următorilor coeficienţi:
0,7 – pentru municipiile Bălţi, Bender, Tiraspol şi 0,5 – pentru localităţile care intră în componenţa acestora;
0,6 – pentru oraşele Cahul, Căuşeni, Comrat, Edineţ, Hânceşti, Orhei, Râbniţa, Soroca, Ungheni, Anenii Noi, Criuleni, Ialoveni, Străşeni, Ceadâr-Lunga;
0,5 – pentru celelalte oraşe;
0,1 – pentru sate (comune)."
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.8. Chişinău, 2 februarie 2023. | |