BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Decrete

Decret nr. 8 din 28.01.1992

privind persoanele oficiale ale puterii executive supreme în teritoriu

Tipul documentului
Decrete
Data adoptării
28.01.1992

PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA

D E C R E T

privind persoanele oficiale ale puterii executive supreme în teritoriu

nr. 8  din  28.01.92

 (în vigoare 28.01.1992) 

* * *

În scopul realizării reformei economice şi asigurării respectării legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova

decretez:

1. A învesti preşedinţii comitetelor executive raionale şi primării oraşelor de subordonare republicană cu drepturile de persoane oficiale ale puterii executive supreme în teritoriu, urmînd ca ei să exercite concomitent funcţia de conducători ai organelor de administrare locală, şi a le acorda următoarele împuterniciri:

controlul asupra respectării legilor Republicii Moldova, hotărîrilor Parlamentului Republicii Moldova, decretelor şi ordonanţelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului Republicii Moldova şi altor acte normative pe teritoriul din subordine;

controlul activităţii tuturor unităţilor economice, instituţiilor şi organizaţiilor din teritoriu, indiferent de subordonarea lor;

suspendarea deciziilor colectivelor de muncă, dispoziţiilor conducătorilor de întreprinderi, instituţii şi organizaţii, în cazul în care acestea contravin legislaţiei în vigoare şi hotărîrilor organelor de autoadministrare locală, atragînd totodată atenţia colectivelor şi organelor respective asupra necesităţii reexaminării deciziilor lor într-un termen de 5 zile;

destituirea din funcţie a conducătorilor de întreprinderi, instituţii şi organizaţii de subordonare raională, orăşenească, sau de subordonare dublă - cu asentimentul ministerelor şi departamentelor de stat respective., în cazul în care aceştia au încălcat legislaţia în vigoare a Republicii Moldova, nu execută decretele şi ordonanţele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrile Guvernului Republicii Moldova şi ale organelor de autoadministrare locală;

înaintarea propunerilor către ministere, departamente de stat şi alte organe republicane în cedarea destituirii din funcţie din aceleaşi motive a conducătorilor de întreprinderi, instituţii şi organizaţii din subordinea acestora (ce funcţionează pe teritoriul administrativ respectiv); organele menţionate sînt obligate să adopte hotărîrea corespunzătoare într-un termen de 10 zile;

obţinerea informaţiei depline asupra activităţii întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor care funcţionează pe teritoriul respectiv.

Persoanele oficiale ale puterii executive supreme în teritoriu nu sînt în drept să intervină în activitatea curentă a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor.

2. A stabili că persoanele oficiale ale puterii executive supreme în teritoriu poartă răspundere personală pentru asigurarea dezvoltării economice, sociale şi culturale a teritoriului administrat şi informează Preşedintele Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Moldova asupra stării de lucruri.

3. A stabili că diferenţele dintre persoanele oficiale ale puterii executive supreme în teritoriu şi organele centrale ale puterii executive, apărute în procesul executării prezentului Decret, se soluţionează de Guvernul Republicii Moldova.

4. Guvernul Republicii Moldova:

să adopte într-un termen de 10 zile hotărîrea cu privire la problema proprietăţii municipale;

să adopte într-un termen de 10 zile Regulamentul cu privire la poliţia municipală;

să prezinte într-un termen de trei luni Parlamentului Republicii Moldova propuneri privind introducerea modificărilor corespunzătoare în Codul Muncii al Republicii Moldova, care să prevadă garanţii suplimentare pentru personalul cu funcţii elective în organele de stat.

5. Prezentul Decret intră în vigoare din ziua publicării lui.