BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

800/28.10.2011 Hotărîre cu privire la Comitetul organizatoric pentru pregătirea participării Republicii Moldova la Expoziţia Mondială "Milano 2015"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
28.10.2011

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la Comitetul organizatoric pentru pregătirea participării

Republicii Moldova la Expoziţia Mondială “Milano 2015”

nr. 800  din  28.10.2011

 (în vigoare 04.11.2011) 

Monitorul Oficial nr.187-191 art.879 din 04.11.2011

* * *

În scopul asigurării bunei participări a Republicii Moldova la Expoziţia Mondială “Milano 2015”, care se va desfăşura în perioada 1 mai – 31 octombrie 2015 în oraşul Milano, Republica Italiană, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se creează Comitetul organizatoric pentru pregătirea participării Republicii Moldova la Expoziţia Mondială “Milano 2015” şi se aprobă, conform anexei, componenţa lui nominală.

2. Se desemnează dl Valeriu Lazăr, viceprim-ministru, ministru al economiei, în calitate de Comisar General al Secţiunii Naţionale.

21.Se desemnează dna Şcola Dona, director al Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova, în calitate de Vicecomisar General al Secţiunii Naţionale.

[Pct.21 introdus prin Hot.Guv. nr.326 din 13.05.2014, în vigoare 16.05.2014]

3. Centrul Internaţional de Expoziţii “Moldexpo” S.A. se desemnează în calitate de consultant în vederea executării acţiunilor necesare pentru participarea Republicii Moldova la Expoziţia Mondială “Milano 2015.

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.326 din 13.05.2014, în vigoare 16.05.2014]

31. Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova se desemnează în calitate de instituţie publică responsabilă de organizarea participării Republicii Moldova la Expoziţia Mondială “Milano 2015”, precum şi de monitorizarea executării deciziilor adoptate în cadrul şedinţelor Comitetului organizatoric pentru pregătirea participării Republicii Moldova la Expoziţia Mondială “Milano 2015.”

[Pct.31 introdus prin Hot.Guv. nr.326 din 13.05.2014, în vigoare 16.05.2014]

4. Comitetul organizatoric:

a) va desfăşura acţiunile curente necesare pentru organizarea participării Republicii Moldova la Expoziţia Mondială “Milano 2015”;

b) va elabora Conceptul şi Planul de acţiuni pentru pregătirea participării Republicii Moldova la Expoziţia Mondială “Milano 2015”, în termen de pînă la 31 mai 2012;

c) va elabora devizul de cheltuieli pentru participarea Republicii Moldova la Expoziţia Mondială “Milano 2015”, în termen de pînă la 1 septembrie 2012;

d) va aviza toate contractele perfectate în scopul derulării adecvate a rapoartelor juridice necesare participării Republicii Moldova la Expoziţia Mondială “Milano 2015”.

[Pct.4 completat prin Hot.Guv. nr.326 din 13.05.2014, în vigoare 16.05.2014]

5. În activitatea Comitetului organizatoric pot fi atraşi, în caz de necesitate, reprezentanţi ai altor instituţii şi ai mediului de afaceri.

6. Se stabileşte că, în caz de eliberare a membrilor Comitetului organizatoric din funcţiile deţinute, atribuţiile lor în cadrul acestuia vor fi exercitate de persoanele nou-desemnate în funcţiile respective, fără emiterea unei noi hotărîri de Guvern.

7. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Economiei.

Anexă

la Hotărîrea Guvernului

nr.800 din 28 octombrie 2011

COMPONENŢA NOMINALĂ

a Comitetului organizatoric pentru pregătirea participării

Republicii Moldova la Expoziţia Mondială “Milano 2015”

[Anexa în redacţia Hot.Guv. nr.326 din 13.05.2014, în vigoare 16.05.2014]