804/05.12.95 Hotărîre cu privire la aprobarea Statutului Parohiei bisericii Maica Domnului din Chişinău a Bisericii Armeneşti Apostolice
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Statutului Parohiei bisericii Maica
Domnului din Chişinău a Bisericii Armeneşti Apostolice
nr. 804 din 05.12.95
(în vigoare 21.03.1996)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.17-18 art.117 din 21.03.1996
* * *
În conformitate cu Legea Republicii Moldova nr.979-XII din 24 martie 1992 “Despre culte”, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă Statutul Parohiei bisericii Maica Domnului din Chişinău a Bisericii Armeneşti Apostolice (se anexează).
| PRIM-MINISTRU | |
| AL REPUBLICII MOLDOVA | Andrei SANGHELI |
Chişinău, 5 decembrie 1995. |
|
| Nr.804. |
|
ADOPTAT de adunarea parohială a Bisericii Maica Domnului din Chişinău la 12 martie 1995 |
APROBAT prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.804 din 5 decembrie 1995 |
STATUTUL
Parohiei bisericii Maica Domnului din Chişinău a Bisericii Armeneşti Apostolice
I. PRINCIPII GENERALE
1. Parohia bisericii Maica Domnului din Chişinău (în continuare – Parohia) este o parte integrantă a Bisericii Armeneşti Apostolice, al cărei centru se află În Sfîntul Ecimiadzin (Republica Armenia) şi face parte din componenţa Eparhiei Novo-Nahicevan şi a Rusiei.
2. Parohia îşi organizează activitatea în baza dogmelor şi canoanelor Bisericii Armeneşti Apostolice respectînd Constituţia Republicii Moldova şi legislaţia ei în vigoare, precum şi în baza prezentului Statut.
3. Parohia, pînă la organizarea parohiilor altor biserici armeneşti în Moldova, îşi exercită activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
4. Parohia, fiind subordonată canonic Eparhiei Novo-Nahicevan şi a Rusiei în activităţi ecleziastre, administrative, iluministe, civile şi economice este subiect independent, adică persoană juridică, dispune de ştampilă cu denumirea sa, conturi bancare, blanchete şi alte rechizite.
5. Adresa Parohiei: Republica Moldova, or.Chişinău, str.Veche-Armenească nr.8.
II. SCOPURILE, OBIECTIVELE ŞI PRINCIPALELE
FORME DE ACTIVITATE ALE PAROHIEI
6. Parohia întruneşte enoriaşii Bisericii Armeneşti Apostolice pentru realizarea dreptului la libertatea confesiunii, educaţiei religioase, etice.
7. În aceste scopurile Parohia desfăşoară următoarele activităţi:
servicii divine, ritualuri şi ceremonii religioase;
activitate predicătoare;
educaţia culturală şi etică a enoriaşilor;
activitate editorială;
fabricarea şi comercializarea lumînărilor şi a obiectelor de cult;
pelerinajul credincioşilor la Locurile sfinte ale Bisericii Armeneşti Apostolice şi ale Bisericilor ortodoxe;
relaţii cu alte biserici, atît cu confesiuni în cadrul republicii, cît şi cu parohii din străinătate ale Bisericii Armeneşti Apostolice;
alte activităţi ce corespund tradiţiilor Bisericii Armeneşti Apostolice.
8. În scopul realizării obiectivelor sale, Parohia în ordinea stabilită de legislaţie, poate constitui întreprinderi de producţie, de restaurări artistice, agricole, societăţi culturale religioase ale tineretului, femeilor, fonduri filantropice şi de caritate, centre iluministe, şcoli duminicale.
III. STRUCTURA ORGANELOR DE ADMINISTRARE ALE PAROHIEI
9. Parohia este administrată de:
Paroh;
Adunarea parohială;
Consiliul parohial.
10. Parohul este conducătorul duhovnicesc al Parohiei, Preşedinte al Adunării parohiale şi Consiliului Parohial binecuvîntat de Întîistatorul Eparhiei şi are următoarele atribuţii:
manifestă grija faţă de educaţia religioasă a enoriaşilor;
oficiază tainele şi serviciile divine;
poartă răspundere pentru ordinea şi integritatea arhivei şi registrului de botez şi căsătorie;
administrează proprietatea parohiei;
reprezintă Parohia în faţa autorităţilor de stat şi în relaţiile cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi străinătate.
11. Adunarea parohială constă din totalitatea membrilor Parohiei, este organ de conducere al Parohiei, se convoacă în caz de necesitate, însă nu mai rar de o dată pe an.
12. Adunarea parohială:
alege consiliul parohial;
adoptă statutul Parohiei şi introduce în el amendamentele şi completările necesare;
aprobă rapoartele Parohului şi ale Consiliului parohial.
13. Hotărîrile Adunării parohiale sînt adoptate cu majoritatea simplă de voturi ale celor prezenţi.
14. Consiliul parohial este compus din:
preşedintele Consiliului, conform stării sale – Parohul;
starostele;
casierul;
secretarul;
trei membri ai Consiliului – enoriaşi.
15. Consiliul este ales de Adunarea parohială pe un termen de 2 ani.
16. Consiliul parohial:
exercită controlul asupra activităţii economice, financiare şi administrative a Parohiei;
traduce în viaţă deciziile Adunării parohiale.
17. Casierul este responsabil de evidenţa mijloacelor materiale, donaţiilor, averii Parohiei, completează documentaţia respectivă.
18. Secretarul perfectează procesele-verbale ale tuturor Adunărilor parohiale şi şedinţelor Consiliului parohial.
19. Deciziile Consiliului parohial au putere numai după ce sînt semnate de Paroh.
IV. PATRIMONIUL ŞI MIJLOACELE BĂNEŞTI ALE PAROHIEI
20. În proprietatea Parohiei pot să se afle clădiri, construcţii, mijloace de transport, obiecte de cult, obiecte de producţie, de menire socială şi de binefacere, mijloace băneşti şi alte bunuri necesare pentru asigurarea activităţii sale.
21. Mijloacele băneşti ale Parohiei sînt formate din următoarele surse:
donaţiile şi ofrandele persoanelor fizice şi juridice din ţară şi străinătate;
mijloacele obţinute în urma comercializării obiectelor de cult;
mijloacele primite de la stat;
alte surse legale.
22. Parohia şi structurile organizatorice create de ea varsă în bugetul de stat şi fondurile extrabugetare impozite şi alte plăţi obligatorii în ordinea stabilită de legislaţie.
V. DISPOZIŢII FINALE
23. Parohia îşi poate suspenda activitatea prin hotărîrea Consiliului eparhial al Eparhiei Novo-Nahicevani şi Rusiei aprobată de Catolicosul Tuturor Armenilor sau prin decizia organelor de stat competente adoptată în condiţiile legii.
24. În caz de suspendare a activităţii averea şi mijloacele băneşti ale Parohiei, după satisfacerea tuturor pretenţiilor legale, rămîn la dispoziţia Eparhiei Novo-Nahicevani şi Rusiei şi a Catolicosatului Tuturor Armenilor.