Hotărâri
807/11.12.95 Hotărîre cu privire la aplicarea sistemului de tarife cu două niveluri la energia electrică
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
Cu privire la aplicarea sistemului de tarife cu două
niveluri la energia electrică
Nr.807 din 11.12.95
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.11-12/63 din 22.02.1996
* * *
Abrogat: 03.07.1997
Hotărîrea Guvernului nr.512 din 05.06.1997
În scopul utilizării mai raţionale a energiei electrice de către
populaţie şi date fiind posibilităţile limitate de import ale resurselor
energetice, Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se introduc, cu începere de la 1 ianuarie 1996, sistemul de
tarife cu două niveluri la energia electrică, livrată populaţiei pentru
necesităţile de menaj:
primul nivel - tariful pentru cantitatea limitată de consum a
energiei electrice;
nivelul doi - tariful pentru cantitatea ce depăşeşte consumul
limitat de energie electrică.
2. Se stabilesc pentru primul nivel de tarif următoarele norme
lunare de consum a energiei electrice pentru apartament sau casă: 60 kwh
plus 20 kwh pentru fiecare locatar.
Pentru apartamentele utilate în modul stabilit cu plite electrice
norma de consum a energiei electrice se stabileşte: 120 kwh plus 30 kwh
pentru fiecare locatar.
3. Energia electrică consumată în cadrul limitei (primul nivel al
tarifului) se achită conform tarifelor în vigoare aprobate.
Consumul de energie electrică ce depăşeşte limitele stabilite
(nivelul doi al tarifului) va fi achitat conform coeficientului de
majorare 2.
4. Plata pentru energia electrică consumată va fi achitată de către
populaţie lunar (pentru luna precedentă), pînă la data de 10, în
conformitate cu cifrele indicate de contor la data de întîi.
5. Compania de Stat "Moldenergo" va efectua sistematic controlul
asupra consumului energiei electrice utilizate de către populaţie şi în
cazurile descoperirii plăţilor inexacte sau a furturilor directe de la
reţelele electrice, consumatorii vor fi deconectaţi pînă la achitarea
deplină a datoriilor.
6. Departamentul Energetică, Resurse Energetice şi Combustibil,
Compania de Stat "Moldenergo" vor prezenta, pînă la 20 ianuarie 1996,
Guvernului Republicii Moldova propuneri privind modul de îmbunătăţire a
sistemului de evidenţă şi control al consumului de energie electrică.
PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVA Andrei SANGHELI
Contrasemnată:
Ministrul economiei Valeriu Bobuţac