814/09.11.94 Hotărîre cu privire la instruirea Consiliului interdepartamental pentru problemele coordonării şi realizării principiilor de bază ale Concepţiei locative naţionale şi a Centrului naţional pentru aşezări umane (HABITAT)
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la instruirea Consiliului interdepartamental pentru problemele
coordonării şi realizării principiilor de bază ale Concepţiei locative
naţionale şi a Centrului naţional pentru aşezări umane (HABITAT)
nr. 814 din 09.11.1994
(în vigoare 08.12.1994)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.16 art.138 din 08.12.1994
* * *
Abrogat: 17.01.2014
Hotărîrea Guvernului nr.3 din 14.01.2014
În scopul desfăşurării activităţii practice întru realizarea Concepţiei locative naţionale, precum şi în scopul efectuării schimbului de informaţii, colaborării reciproc avantajoase cu ţările străine în domeniul reformei sectorului locativ, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se instituie Consiliul interdepartamental pentru problemele coordonării şi realizării principiilor de bază ale Concepţiei locative naţionale.
Se stabileşte că în cazul eliberării membrilor din funcţiile publice deţinute, atribuţiile acestora în cadrul Consiliului nominalizat, vor fi exercitate de persoanele nou-confirmate în funcţiile publice respective, fără emiterea unei noi hotărîri de Guvern.
[Alin.1 pct.1 introdus prin Hot.Guv. nr.1227 din 22.12.98, în vigoare 07.01.1999]
2. Se aprobă: Regulamentul Consiliului interdepartamental pentru problemele coordonării şi realizării principiilor de bază ale Concepţiei locative naţionale (anexa nr.1); Componenţa Consiliului interdepartamental pentru problemele coordonării şi realizării principiilor de bază ale Concepţiei locative naţionale (anexa nr.2).
3. Se înfiinţează, în cadrul Departamentului Arhitecturii şi Construcţiilor şi în limita numărului de personal stabilită, Centrul naţional pentru aşezări umane (HABITAT).
4. Se stabileşte că centrul naţionalizat îndeplineşte următoarele funcţii:
asigură schimbul de informaţie şi ţine legături cu organismele internaţionale şi naţionale implicate în reforma sferei locative;
elaborează studii, determină direcţiile prioritare, face propuneri privind cercetările, pregăteşte dări de seamă, rapoarte în scopul stabilirii cadrului legislativ, financiar, administrativ, profesional şi social în domeniul locativ;
participă la acţiunile de interes naţional în domeniul locativ.
| PRIM-MINISTRU | |
| AL REPUBLICII MOLDOVA | Andrei SANGHELI |
Chişinău, 7 noiembrie 1994 |
|
| Nr.814 |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.814 din 9 noiembrie 1994
REGULAMENTUL
Consiliului interdepartamental pentru problemele coordonării şi
realizării principiilor de bază ale Concepţiei locative naţionale
1. Consiliul interdepartamental pentru problemele coordonării şi realizării principiilor de bază ale Concepţiei locative naţionale (în continuare – Consiliul) se instituie în scopul coordonării activităţii ministerelor, departamentelor, instituţiilor de stat şi organelor administraţiei publice locale, elaborării şi realizării acţiunilor organizatorice şi economice, orientate spre efectuarea reformei locative.
2. Consiliul are următoarele sarcini principale:
contribuirea la crearea premiselor organizatorice, juridice şi economice pentru trecerea sectorului locativ la economia de piaţă;
coordonarea activităţii ministerelor, departamentelor, instituţiilor de stat, organelor administraţiei publice locale la elaborarea şi realizarea complexului de măsuri pentru efectuarea reformei locative, întocmirea programelor referitoare la sfera locativă, precum şi actelor legislative şi normative, prezentate spre examinarea Guvernului;
controlul asupra folosirii raţionale a investiţiilor capitale de stat alocate pentru dezvoltarea sferei locative, reconstruirea bazei industriei de construcţie etc.;
conlucrarea cu organizaţiile din străinătate în domeniul elaborării programelor de construcţie şi reconstrucţie a spaţiului locativ, soluţionarea problemelor juridico-financiare ce ţin de acordarea creditelor pe termen lung de către bănci în vederea realizării programelor menţionate.
3. Consiliul în conformitate cu sarcinile asumate:
ia în dezbatere la şedinţele sale dările de seamă ale reprezentanţilor ministerelor, departamentelor, instituţiilor de stat, organelor administraţiei publice locale, despre mersul executării hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului în problemele sferei locative;
examinează programe, inclusiv programe elaborate cu participarea organizaţiilor bancare din străinătate, proiecte de acte legislative şi normative, ce reglementează promovarea Concepţiei locative naţionale;
contribuie la formarea surselor extrabugetare de finanţare a construcţiei locative, la cererea infrastructurii de piaţă în sfera locativă;
efectuează controlul realizării principiilor de bază ale Concepţiei.
4. Consiliul îşi convoacă şedinţele, de regulă, o dată în trimestru. Deciziile Consiliului se aduc la cunoştinţa organelor corespunzătoare sub formă de procese verbale sau extrase din procese-verbale, pentru executarea lor în termenele stabilite.
În problemele operative, în perioada dintre şedinţele Consiliului, deciziile se iau de către preşedintele Consiliului şi se aduc la cunoştinţa experţilor sub formă de directive.
Consiliul este în drept să înainteze propuneri în probleme ce ţin de competenţa Guvernului.
5. Pentru pregătirea şi examinarea chestiunilor ce ţin de reforma locativă, Consiliul antrenează ministere, departamente, instituţii de stat, institute de cercetări ştiinţifice şi de proiectări, grupuri de experţi, care prezintă Consiliului în termenele stabilite materialele necesare.
6. Preşedintele Consiliului:
realizează conducerea generală;
prezintă spre examinare Guvernului propuneri privind promovarea reformei locative.
În lipsa preşedintelui, funcţiile lui le execută vicepreşedintele Consiliului.
7. Asigurarea tehnico-organizaţională a Consiliului şi organizarea pregătirii proiectelor de documente în problemele reformei locative, formării şi dezvoltării pieţei imobiliare se pun în seama vicepreşedintelui Consiliului, ministrului dezvoltării teritoriului, construcţiilor şi gospodăriei comunale, şi directorului Agenţiei Naţionale pentru Servicii privind Spaţiul Locativ şi Bunurile Imobiliare.
[Pct.7 în redacţia Hot.Guv. nr.1227 din 22.12.98]
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.814 din 9 noiembrie 1994
COMPONENŢA
Consiliului interdepartamental pentru problemele coordonării şi realizării
principiilor de bază ale Concepţiei locative naţionale
| DOLGANIUC Valentin | – viceprim-ministru (preşedintele Consiliului); |
| SEVEROVAN Mihai | – ministrul dezvoltării teritoriului, construcţiilor şi gospodăriei comunale (vicepreşedinte al Consiliului); |
| BEJENARU Elena | – şefa direcţiei politică locativă a Ministerului Dezvoltării Teritoriului, Construcţiilor şi Gospodăriei Comunale (secretara Consiliului). |
|
Membrii Consiliului: |
|
| ROŞCOVAN Mihai | – viceministru al economiei şi reformelor; |
| LUCHIAN Nicolae | – viceministru al finanţelor; |
| PÎNZARU Vasile | – vicedirector general al Departamentului Analize Statistice şi Sociologice; |
| ISAICO Valeriu | – directorul Agenţiei Naţionale pentru Servicii privind Spaţiul Locativ şi Bunurile Imobiliare; |
| ALBULESA Dumitru | – şef-adjunct al secţiei energetică, construcţii şi transporturi din cadrul direcţiei economie a Cancelariei de Stat; |
| PREGUZA Ion | – şeful departamentului juridic al Federaţiei Generale a Sindicatelor din Republica Moldova; |
| GRAFCHIN Dina | – vicedirector al Departamentului privatizării şi administrării proprietăţii de stat pe lîngă Ministerul Economiei şi Reformelor; |
| MIHAILOVA Elena | – şefă de secţie în departamentul legislaţie al Ministerului Justiţiei. |
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.1227 din 22.12.98]
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.462 din 06.07.95]