BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

82/14.05.2025 Dispoziţie cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţilor consacrate Zilei Familiei în anul 2025

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
14.05.2025

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

D I S P O Z I Ţ I E

cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţilor

consacrate Zilei Familiei în anul 2025

nr. 82-d  din  14.05.2025

 (în vigoare 15.05.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 229-232 art. 82 din 15.05.2025

* * *

În scopul organizării şi desfăşurării activităţilor consacrate Zilei Familiei (15 mai), precum şi în vederea valorificării importanţei familiei în procesul de implementare a obiectivelor de dezvoltare durabilă şi a promovării tematicii stabilite la nivel internaţional pentru anul 2025 de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în contextul Zilei Internaţionale a Familiei – "Politici familiale pentru dezvoltare durabilă", Guvernul

DISPUNE:

1. Se aprobă Planul de activităţi privind organizarea şi desfăşurarea Zilei Familiei în anul 2025, conform anexei.

2. Autorităţile publice, precum şi instituţiile de învăţământ de toate nivelurile (de educaţie timpurie, de învăţământ primar, secundar, profesional tehnic, superior, de învăţământ extraşcolar şi de învăţământ special), atât publice, cât şi private, vor asigura promovarea valorilor familiei, oferind publicului larg, elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor informaţii utile despre rolul şi importanţa familiei, comunicarea nonviolentă şi incluziunea socială prin solidaritatea între generaţii, bazată pe stimă, dragoste şi ajutor reciproc, inclusiv despre rolul şi importanţa integrării politicilor familiale în contextul Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030.

3. Se recomandă:

3.1. autorităţilor administraţiei publice locale să aprobe şi să realizeze planuri de activităţi privind desfăşurarea Zilei Familiei la nivel local, prin care să asigure promovarea mesajelor privind importanţa valorilor familiale;

3.2. serviciilor media şi audiovizuale să promoveze importanţa consolidării familiei, rolul relaţiilor dintre generaţii bazate pe dragoste, stimă şi sprijin reciproc;

3.3. organizaţiilor necomerciale să participe la activităţile dedicate celebrării Zilei Familiei, pentru a contribui la înţelegerea valorilor, funcţiilor, problemelor, punctelor forte şi a nevoilor contemporane ale familiilor, precum şi la concilierea vieţii de familie cu cea profesională.

4. Realizarea activităţilor incluse în Planul de activităţi privind organizarea şi desfăşurarea Zilei Familiei în anul 2025 se va efectua din contul mijloacelor financiare ale autorităţilor şi instituţiilor implicate, precum şi din alte surse, conform legislaţiei.

5. Monitorizarea executării prezentei dispoziţii se pune în sarcina Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în baza informaţiei prezentate de către autorităţi până la data de 15 iunie 2025.

Anexă

la Dispoziţia Guvernului nr.82-d/2025

PLAN DE ACTIVITĂŢI

privind organizarea şi desfăşurarea Zilei Familiei

în Republica Moldova în anul 2025