821/07.07.2003 Hotărîre cu privire la modificarea destinaţiei şi schimbului terenurilor
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la modificarea destinaţiei şi schimbului terenurilor
nr. 821 din 07.07.2003
(în vigoare 15.07.2003)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.146-147 art.862 din 15.07.2003
* * *
În conformitate cu prevederile art.8 şi 99 din Codul funciar nr.828-XII din 25 decembrie 1991, art.14 al Legii privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului nr.1308-XIII din 25 iulie 1997, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se modifică destinaţia:
a 281,94 hectare de terenuri din fondul de rezervă al primăriilor satelor (comunelor), oraşelor în legătură cu transmiterea în fondul forestier de stat, conform anexei;
a 0,023 hectare păşune proprietate privată din extravilanul s.Holercani, raionul Dubăsari şi 0,023 hectare teren arabil proprietate privată din extravilanul s.Lărguţa, raionul Cantemir, în legătură cu construcţia staţiilor de telefonie mobilă de către întreprinderea mixtă "Moldcell" S.A.;
a 0,015 hectare de terenuri arabile puţin productive proprietate privată din extravilanul or.Costeşti, raionul Rîşcani, în legătură cu construcţia de către întreprinderea mixtă "Voxtel" S.A. a unei staţii de telefonie mobilă;
a 1,31 hectare teren arabil din fondul de rezervă al primăriei com.Stăuceni, mun.Chişinău, atribuite, conform deciziei consiliului local, societăţii cu răspundere limitată "East-Auto-Lada" pentru construcţia complexului "Staţia de deservire auto "Iveco"".
2. Se autorizează:
schimbul terenurilor între Întreprinderea de Stat pentru silvicultură "Hînceşti-Silva" şi primăria com.Oneşti, raionul Hînceşti, cu transmiterea:
în fondul forestier al Întreprinderii de Stat pentru silvicultură "Hînceşti-Silva" a 2,15 hectare de terenuri din fondul de rezervă al primăriei com.Oneşti;
în fondul de rezervă al primăriei com.Oneşti a 0,3053 hectare de terenuri din fondul forestier al Întreprinderii de Stat pentru silvicultură "Hînceşti-Silva";
schimbul echivalent al terenurilor proprietate publică:
cu suprafaţa de 2,88 hectare de pădure din extravilanul com.Ivancea, raionul Orhei, între Întreprinderea de Stat pentru silvicultură Orhei şi primăria com.Ivancea;
cu suprafaţa de 0,21 hectare teren arabil din extravilanul com.Stăuceni, mun.Chişinău, între Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie şi primăria com.Stăuceni;
schimbul terenurilor din extravilanul mun.Orhei între Întreprinderea de Stat pentru Silvicultură Orhei şi societăţile cu răspundere limitată "Furşet" şi "Mol-Hart", cu transmiterea:
Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Orhei a 5,23 hectare terenuri arabile proprietate privată ale societăţilor cu răspundere limitată "Furşet" şi "Mol-Hart";
societăţilor cu răspundere limitată "Furşet" şi "Mol-Hart" a 2,46 hectare de terenuri aferente bazei de odihnă din fondul forestier al Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Orhei.
3. Se stabilesc hotarele mun.Chişinău, cu includerea terenurilor cu suprafaţa totală de 12301,2 hectare.
4. Se transmite în cadrul raionului Ştefan Vodă:
în hotarele administrativ-teritoriale ale satului Talmaza 943,47 hectare de terenuri din hotarele administrativ-teritoriale ale satului Cioburciu;
în hotarele administrativ-teritoriale ale satului Cioburciu 729,6 hectare de terenuri din hotarele administrativ-teritoriale ale satului Talmaza.
5. Se ia act de decizia Consiliului sătesc Şerpeni, raionul Anenii Noi, prin care în folosinţa Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei a Ministerului Culturii au fost transmise 3,50 hectare terenuri proprietate publică ale acestei unităţi administrativ-teritoriale, ocupate de construcţiile Complexului Memorial "Capul de pod Şerpeni".
6. Autorităţile administraţiei publice locale şi Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului al Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru vor asigura, la cererea întreprinderilor şi organizaţiilor, realizarea proiectelor de repartizare a terenurilor, eliberînd deţinătorilor de terenuri şi beneficiarilor funciari documentaţia respectivă, precum şi titlurile de autentificare a dreptului noilor deţinători de terenuri.
7. Pînă la autentificarea drepturilor noilor deţinători, terenurile repartizate prin prezenta hotărîre rămîn în folosinţa foştilor deţinători.
| PRIM-MINISTRU | |
| AL REPUBLICII MOLDOVA | Vasile TARLEV |
Contrasemnată: |
|
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul agriculturii şi industriei alimentare | Dmitrii Todoroglo |
Chişinău, 7 iulie 2003. |
|
| Nr.821. |
|
Anexă la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.821 din 7 iulie 2003 Lista deţinătorilor ale căror terenuri proprietate publică se transmit în fondul forestier de stat cu modificarea categoriei de destinaţie |
|||||
| Denumirea raioanelor, primăriilor satelor (comunelor), oraşelor | Suprafaţa terenurilor (ha) | Inclusiv | |||
| teren arabil | păşune | pădure | alte terenuri degradate | ||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
| Raionul Briceni | |||||
| s.Beleavinţi | 5,55 | - | - | - | 5,55 |
| s.Trebisăuţi | 2,0 | - | 2,0 | - | - |
| s.Caracuşenii Vechi | 6,9 | - | 6,9 | - | - |
| s.Corjeuţi | 3,6 | - | 3,6 | - | - |
| Total | 18,05 | - | 12,5 | - | 5,55 |
| Raionul Donduşeni | |||||
| s.Scăieni | 18,0 | - | 0,75 | 17,25 | - |
| Total | 18,0 | - | 0,75 | 17,25 | - |
| Raionul Drochia | |||||
| s.Maramonovca | 6,0 | - | 6,0 | - | - |
| Total | 6,0 | - | 6,0 | - | - |
| Raionul Ocniţa | |||||
| or.Ocniţa | 15,79 | - | 10,83 | - | 4,96 |
| or.Frunză | 13,46 | - | 13,26 | - | 0,20 |
| s.Bîrnova | 16,76 | - | 8,95 | - | 7,81 |
| com.Lencăuţi | 13,46 | - | 8,98 | - | 4,48 |
| com.Dîngeni | 22,13 | - | 22,13 | - | - |
| Total | 81,60 | - | 64,15 | - | 17,45 |
| Raionul Orhei | |||||
| s.Susleni | 11,6 | - | 11,0 | - | 0,6 |
| s.Cucuruzeni | 36,48 | - | 29,22 | 7,26 | - |
| s.Pohrebeni | 14,58 | - | 14,52 | - | 0,06 |
| s.Isacova | 37,31 | - | 37,31 | - | - |
| s.Podgoreni | 4,90 | - | 3,60 | 1,30 | - |
| s.Teleşeu | 5,0 | - | - | - | 5,0 |
| Total | 109,87 | - | 95,65 | 8,56 | 5,66 |
| Raionul Rezina | |||||
| com.Ghiduleni | 31,32 | 9,68 | 12,5 | - | 9,14 |
| Total | 31,32 | 9,68 | 12,5 | - | 9,14 |
| Raionul Floreşti | |||||
| com.Prodăneşti | 17,1 | 12,43 | 4,67 | - | - |
| Total | 17,1 | 12,43 | 4,67 | - | - |
| Total general | 281,94 | 22,11 | 196,22 | 25,81 | 37,8 |