BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

834/26.12.91 Hotărîre despre modul de aplicare a Legii Republicii Moldova cu privire la apărarea onoarei şi demnităţii Preşedintelui Parlamentului şi Preşedintelui Republicii

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
26.12.1991

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

despre modul de aplicare a Legii Republicii Moldova cu privire la apărarea onoarei

şi demnităţii Preşedintelui Parlamentului şi Preşedintelui Republicii

nr. 834-XII din 26.12.91

 (în vigoare 26.12.1991) 

Monitor nr.8, 1991

* * *

Parlamentul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se va lămuri că insulta adusă în public Preşedintelui Parlamentului sau Preşedintelui Republicii este jignirea premeditată a onoarei şi demnităţii lor, exprimată într-o formă indecentă.

Calomnierea Preşedintelui Parlamentului sau a Preşedintelui Republicii constituie răspîndirea unor scorniri vădit false şi defăimătoare.

Discursurile în public ce conţin declaraţii critice asupra activităţii Preşedintelui Parlamentului sau a Preşedintelui Republicii, precum şi asupra politicii promovate sub conducerea lor, nu cad sub acţiunea Legii Republicii Moldova cu privire la apărarea onoarei şi demnităţii Preşedintelui Parlamentului şi Preşedintelui Republicii.

2. Mijloacele de informare în masă care au publicat sau au difuzat materiale prin care se aduce cu bună ştiinţă insultă sau care conţin calomnii la adresa Preşedintelui Parlamentului sau a Preşedintelui Republicii pot fi trase la răspundere materială sau de altă natură după intrarea în vigoare a sentinţei de condamnare sau a deciziei organelor de anchetare despre sistarea procesului penal pe temeiuri nereabilitante faţă de persoana concretă (persoanele concrete) ce a ofensat sau a calomniat Preşedintele Parlamentului sau Preşedintele Republicii.

Procedura în acţiunile legate de tragerea la răspunderea materială a mijloacelor de informare în masă se intentează în baza deciziei instanţei judecătoreşti care a pronunţat sentinţa de condamnare faţă de persoana concretă (persoanele concrete), ce a ofensat sau a calomniat Preşedintele Parlamentului sau Preşedintele Republicii, în modul stabilit de articolul 120 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova sau în baza unei acţiuni a procurorului, înaintate în modul stabilit de articolul 43 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova.

3. Se abrogă Hotărîrea Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova din 5 iunie 1990 "Despre modul de aplicare a Legii Republicii Sovietice Socialiste Moldova "Cu privire la apărarea onoarei şi demnităţii Preşedintelui Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova" (Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S. Moldova, 1990, nr.6, 7, art.130).