836/13.09.2010 Hotărîre cu privire la acordarea îndemnizaţiilor unice pentru construcţia sau procurarea spaţiului locativ, sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la acordarea indemnizaţiilor unice pentru construcţia
sau procurarea spaţiului locativ, sau restaurarea caselor
vechi unor categorii de cetăţeni
nr. 836 din 13.09.2010
(în vigoare 17.09.2010)
Monitorul Oficial nr.169-171 art.924 din 17.09.2010
* * *
Notă: Pe tot parcursul textului, cuvintele "instituţie financiară", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvântul "bancă", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.Guv. nr.326 din 10.11.2021, în vigoare 19.12.2021
În temeiul articolelor 7 şi 8 din Legea nr.909-XII din 30 ianuarie 1992 privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.80-82, art.413), cu modificările şi completările ulterioare, articolului 18 din Legea nr.1225-XII din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.241-246, art.746), cu modificările ulterioare, articolului 13 din Legea nr.190-XV din 8 mai 2003 cu privire la veterani (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.84-86, art.392), cu modificările şi completările ulterioare, articolului 11 din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.131-133, art.1018), cu modificările şi completările ulterioare, şi în scopul perfecţionării mecanismului de susţinere materială din partea statului în vederea asigurării cu spaţiu locativ a unor categorii de cetăţeni, Guvernul
[Clauza de emitere completată prin Hot.Guv. nr.575 din 28.07.2011, în vigoare 05.08.2011]
HOTĂRĂŞTE:
1. Se acordă indemnizaţii unice pentru construcţia unei case individuale ori a unei locuinţe cooperatiste sau pentru procurarea spaţiului locativ, sau pentru restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni care nu au beneficiat de credite preferenţiale de la bănci şi nu au fost asiguraţi cu spaţiu locativ la situaţia din 22 octombrie 2004, conform normelor legale stabilite:
beneficiarii care, conform situaţiei de la 1 ianuarie 2010, deţin scrisori de garanţie eliberate de autorităţile administraţiei publice locale;
beneficiarii care nu deţin scrisori de garanţie eliberate de autorităţile administraţiei publice locale, începînd cu 1 ianuarie 2014.
[Pct.1 în redacţia Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
11. Cetăţenii Republicii Moldova victime ale represiunilor politice care au beneficiat sau sînt în drept să beneficieze de restituirea bunurilor ori recuperarea valorii acestora prin achitarea de compensaţii conform prevederilor Legii nr.1225-XII din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice nu sînt în drept să beneficieze de indemnizaţii unice.
[Pct.11 introdus prin Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
2. Mijloacele financiare pentru acordarea indemnizaţiilor unice unor categorii de cetăţeni şi acoperirea cheltuielilor aferente distribuirii lor se alocă de la bugetul de stat, prin transferuri către bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, în limita mijloacelor prevăzute anual pentru aceste scopuri în bugetul de stat.
[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
21. În cazul în care mijloacele financiare prevăzute în bugetul de stat pe anul în curs au fost integral repartizate, examinarea deciziilor comisiilor speciale se va efectua în anul bugetar următor, în ordinea prezentării acestora la Ministerul Finanţelor.
[Pct.21 introdus prin Hot.Guv. nr.694 din 02.06.2016, în vigoare 07.06.2016]
3. Indemnizaţiile unice pentru persoanele care deţin scrisori de garanţie se acordă pînă la 31 decembrie 2014.
Acordarea indemnizaţiilor unice pentru persoanele care nu au beneficiat de credite preferenţiale de la bănci, nu au fost asigurate cu spaţiu locativ conform normelor legale şi nu deţin scrisori de garanţie corespunzătoare, eliberate de autorităţile administraţiei publice locale, se eşalonează pe o perioadă de până la 9 ani, începând cu 1 ianuarie 2014 până la 31 decembrie 2022.
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.28 din 19.01.2022, în vigoare 19.01.2022]
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.874 din 09.12.2020, în vigoare 11.12.2020]
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.711 din 27.12.2019, în vigoare 31.12.2019]
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.1065 din 08.11.2018, în vigoare 16.12.2018]
[Pct.3 în redacţia Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
4. Scrisorile de garanţie eliberate de autorităţile administraţiei publice locale pentru obţinerea creditelor preferenţiale pînă la 1 ianuarie 2010 sînt valabile pentru şi pînă la obţinerea indemnizaţiilor respective.
5. Autorităţile administraţiei publice locale vor prezenta Ministerului Finanţelor anual, pînă la 1 martie, la etapa elaborării proiectului de buget pe anul viitor, calculele corespunzătoare pentru anul viitor referitor la mijloacele financiare necesare în scopul acordării indemnizaţiilor unice.
6. Se recomandă:
băncilor să elibereze seturile de documente depuse pentru obţinerea creditelor preferenţiale persoanelor cărora nu le-au fost acordate creditele solicitate;
autorităţilor administraţiei publice locale să aducă actele sale normative în conformitate cu prevederile prezentei hotărîri.
[Pct.7 abrogat prin Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
[Pct.7 completat prin Hot.Guv. nr.575 din 28.07.2011, în vigoare 05.08.2011]
8. Se aprobă:
Regulamentul cu privire la acordarea indemnizaţiilor unice pentru construcţia unei case individuale ori a unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni, conform anexei nr.1;
Mărimile-limită ale indemnizaţiilor unice pentru construcţia unei case individuale ori a unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ sau restaurarea caselor vechi, conform anexei nr.2.
9. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Finanţelor, Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi autorităţilor administraţiei publice locale.
10. Se abrogă unele hotărîri ale Guvernului, conform anexei nr.3.
| PRIM-MINISTRU | Vladimir FILAT |
Contrasemnează: |
|
| Viceprim-ministru | Ion Negrei |
| Ministrul finanţelor | Veaceslav Negruţa |
| Ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei | Valentina Buliga |
| Ministrul construcţiilor şi dezvoltării regionale | Marcel Răducan |
Chişinău, 13 septembrie 2010. |
|
| Nr.836. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
nr.836 din 13 septembrie 2010
Notă: Pe tot parcursul Regulamentului şi anexelor la acesta, cuvîntul "indemnizaţie", la orice formă gramaticală, în cazul în care nu este urmat de cuvîntul "unic", se substituie cu cuvintele "indemnizaţie unică" conform Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014
REGULAMENTUL
cu privire la acordarea indemnizaţiilor unice pentru construcţia unei case individuale
ori a unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ sau restaurarea
caselor vechi unor categorii de cetăţeni
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Prezentul Regulament stabileşte modul şi condiţiile de acordare din contul bugetului de stat, prin transferuri către bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, a indemnizaţiilor unice pentru construcţia unei case individuale ori a unei locuinţe cooperatiste sau pentru procurarea spaţiului locativ, sau pentru restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni, inclusiv:
beneficiarii care, conform situaţiei de la 1 ianuarie 2010, deţin scrisori de garanţie eliberate de autorităţile administraţiei publice locale;
beneficiarii care nu deţin scrisori de garanţie eliberate de autorităţile administraţiei publice locale, începînd cu 1 ianuarie 2014.
[Pct.1 în redacţia Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
2. Dreptul pentru obţinerea indemnizaţiilor unice se acordă doar o singură dată unor categorii de cetăţeni ai Republicii Moldova, care nu au beneficiat anterior de credite preferenţiale în acest scop şi care nu au fost asiguraţi cu spaţiu locativ.
3. În sensul prezentului Regulament, noţiunile utilizate semnifică următoarele:
indemnizaţie unică – ajutor bănesc acordat de stat unor categorii de cetăţeni în scopul construcţiei unei case individuale ori a locuinţei cooperatiste, sau procurării spaţiului locativ sau restaurării caselor vechi;
membrii familiei – soţii (soţiile) care nu s-au recăsătorit sau copiii pînă la atingerea vîrstei de 18 ani, iar în cazul în care aceştia îşi continuă studiile în instituţii de învăţămînt la cursurile de zi – pînă la absolvirea instituţiei respective, însă cel mult pînă la atingerea vîrstei de 23 de ani;
obiect de construcţie nefinalizat – obiect construit pe lotul atribuit în conformitate cu deciziile şi autorizările organelor respective pentru construcţia acestui obiect, dar care nu este dat în exploatare conform actului de recepţie finală, în modul stabilit de legislaţie;
case vechi – casele de locuit care au fost restituite cetăţenilor Republicii Moldova, victime ale represiunilor politice, în localităţile de unde au fost represate.
II. CATEGORIILE DE PERSOANE CARE POT BENEFICIA
DE INDEMNIZAŢII UNICE, DESTINAŢIA ŞI CUANTUMUL ACESTORA
4. Sînt în drept să beneficieze de indemnizaţii unice pentru:
1) construcţia unei case individuale ori a unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ sau compensarea cheltuielilor pentru construcţia unei case individuale sau a unei locuinţe cooperatiste, efectuate după aflarea la C.A.E. Cernobîl (pînă la 82 mii lei):
a) persoanele care s-au îmbolnăvit şi au suferit de boala actinică cauzată de avaria de la C.A.E. Cernobîl, precum şi persoanele cu dizabilităţi a căror dizabilitate este în legătură cauzală cu catastrofa de la Cernobîl;
b) membrii familiilor persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma avariei de la C.A.E. Cernobîl, ai persoanelor care au decedat în urma bolii actinice şi ai persoanelor cu dizabilităţi decedate;
2) construcţia unei case individuale ori a unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ, în cuantum de 25 la sută din mărimea indemnizaţiei unice stabilite pentru construcţia unei case individuale sau a unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ (pînă la 20,5 mii lei):
a) persoanele temporar îndreptate sau trimise în delegaţie, care în anii 1986-1987 au participat la lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl, în zona de înstrăinare;
b) membrii familiilor participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl, care au decedat;
3) construcţia unei case individuale ori a unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ, în cuantum de 50 la sută din mărimea indemnizaţiei unice stabilite pentru construcţia unei case individuale sau a unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ (pînă la 41 mii lei):
a) participanţii la acţiunile de luptă din Afganistan;
b) participanţii la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova;
c) cetăţenii care nu au participat la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, dar ale căror case au fost distruse în timpul operaţiilor militare;
d) cetăţenii Republicii Moldova care nu au participat la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, dar care nu au posibilitate să revină, din motive politice, la domiciliul lor permanent;
e) membrii familiilor celor căzuţi în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova;
f) participanţii la cel de-al doilea război mondial;
g) victimele reabilitate ale represiunilor politice;
h) participanţii la acţiunile de luptă, conform listei statelor, oraşelor, teritoriilor şi perioadele acţiunilor de luptă la care au participat cetăţenii Republicii Moldova, anexă la Legea nr.190-XV din 8 mai 2003 cu privire la veterani;
4) restaurarea caselor vechi, restituite victimelor represiunilor politice în localităţile de unde au fost represate, în cuantum de 50 la sută din mărimea indemnizaţiei unice stabilite pentru restaurarea caselor vechi (pînă la 12,5 mii lei).
[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.592 din 24.07.2017, în vigoare 11.08.2017]
[Pct.4 completat prin Hot.Guv. nr.115 din 02.03.2017, în vigoare 07.03.2017]
[Pct.4 completat prin Hot.Guv. nr.575 din 28.07.2011, în vigoare 05.08.2011]
5. Mărimea indemnizaţiei unice corespunde mărimii indicate în scrisoarea de garanţie care, conform legislaţiei, se acoperă din buget. Totodată, mărimea acesteia nu poate depăşi mărimile limită stabilite în anexa nr.2 la prezenta hotărîre.
51. Mărimea indemnizaţiei unice se determină de către Comisia specială în baza documentelor prezentate de solicitanţii care nu deţin scrisori de garanţie eliberate de autorităţile administraţiei publice locale, conform punctului 151. Totodată, mărimea acesteia nu poate depăşi mărimile-limită stabilite la punctul 4 al prezentului Regulament.
[Pct.51 introdus prin Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
6. Persoanele care deţin scrisori de garanţie pentru finalizarea construcţiilor beneficiază de indemnizaţii unice în cuantumurile stabilite la punctul 4 al prezentului Regulament.
61. Persoanele care nu au beneficiat de credite preferenţiale de la bănci, nu au fost asigurate cu spaţiu locativ conform normelor legale stabilite, nu deţin scrisori de garanţie corespunzătoare, eliberate de autorităţile administraţiei publice locale, dar au construcţii nefinalizate pot beneficia de indemnizaţii unice în cuantumurile stabilite la punctul 4 şi în condiţiile prezentului Regulament.
[Pct.61 introdus prin Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
7. În cazul în care beneficiarul se raportează la două sau mai multe categorii de persoane beneficiare, se acordă o singură indemnizaţie unică, la latitudinea lui.
71. Persoanele indicate în punctul 4 subpunctul 3) litera g) pot beneficia de indemnizaţii unice pentru construcţia unei case individuale ori a unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ în localităţile de unde au fost represate, cu condiţia că acestora nu li s-au restituit casele de locuit, nu au solicitat şi nu sînt în drept să solicite restituirea bunurilor sau recuperarea valorii acestora prin achitarea de compensaţii, conform prevederilor legale.
[Pct.71 introdus prin Hot.Guv. nr.575 din 28.07.2011, în vigoare 05.08.2011]
72. Drepturile derivate din prevederile prezentei hotărîri nu se transmit prin succesiune.
[Pct.72 introdus prin Hot.Guv. nr.575 din 28.07.2011, în vigoare 05.08.2011]
III. ORGANELE (INSTITUŢIILE) RESPONSABILE
DE STABILIREA INDEMNIZAŢIILOR UNICE
8. Indemnizaţiile unice se acordă de către autorităţile administraţiei publice locale integral categoriilor de persoane beneficiare de indemnizaţie unică, în scopurile şi mărimile specificate la punctul 4 din prezentul Regulament.
9. Pentru selectarea persoanelor care solicită indemnizaţii unice, se instituie, prin decizia autorităţii deliberative a unităţii administrativ-teritoriale de nivelul al doilea comisii speciale (în continuare – comisii).
[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
10. Comisiile activează în baza unui regulament, aprobat de autorităţile reprezentative şi deliberative respective.
11. Din comisie fac parte preşedintele sau vicepreşedintele raionului (primarul sau viceprimarul municipiului), care exercită şi funcţia de preşedinte al comisiei, cîte un specialist din direcţia (secţia) asistenţă socială şi protecţie a familiei, direcţia (secţia) investiţii capitale, direcţia finanţe, care exercită şi funcţia de secretar al comisiei (cu drept de vot) şi reprezentanţii organizaţiilor necomerciale ale beneficiarilor legali de indemnizaţii unice, în funcţie de necesitate, primarul unităţii administrativ-teritoriale în care domiciliază solicitantul de indemnizaţie unică, arhitectul-şef al raionului, alte persoane responsabile.
12. Membrii comisiei poartă răspundere, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de membru al comisiei.
13. Comisia examinează şi analizează cererile depuse de solicitanţii cu domiciliul în unitatea teritorială respectivă, evaluează starea lucrurilor şi întocmeşte procese-verbale despre confirmarea/neconfirmarea necesităţii de obţinere a indemnizaţiei unice în fiecare caz aparte, precum şi temeiurile/motivele de neacordare a indemnizaţiilor unice. În procesele-verbale se indică, în mod obligatoriu, identitatea fiecărui membru al comisiei, care îşi exprimă opinia pe marginea fiecărui caz de solicitare a indemnizaţiei unice, prin confirmarea acesteia prin semnătură.
14. Secretarul comisiei:
1) ţine evidenţa cererilor, proceselor-verbale, a listelor solicitanţilor de indemnizaţii unice, a listelor cetăţenilor cărora li se stabilesc indemnizaţii unice şi a persoanelor care au obţinut indemnizaţii unice, a altor documente, după caz;
2) întocmeşte dosare pentru solicitanţii de indemnizaţii unice, care vor conţine:
a) pentru categoriile de cetăţeni care deţin, conform situaţiei de la 1 ianuarie 2010, scrisori de garanţie, eliberate de autoritatea administraţiei publice locale, în modul stabilit, pentru obţinerea creditelor preferenţiale:
cererea;
copia buletinului de identitate;
originalul scrisorii de garanţie pentru obţinerea creditelor preferenţiale, eliberate de autoritatea administraţiei publice locale;
certificatul care confirmă faptul că victima reabilitată a represiunilor politice nu a solicitat, nu a beneficiat şi nu este în drept să solicite restituirea bunurilor sau recuperarea valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii, eliberat de autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea şi unităţii teritoriale autonome Găgăuzia;
extrasul din procesul-verbal al şedinţei comisiei şi extrasul din decizia comisiei;
copia documentului de plată care confirmă faptul că beneficiarului i-a fost acordată indemnizaţia respectivă;
b) pentru categoriile de cetăţeni care nu deţin scrisori de garanţie:
cererea solicitantului cu indicarea sumei şi destinaţia indemnizaţiei unice;
copia buletinului de identitate;
copia legitimaţiei eliberate, în modul stabilit, de către organul de resort, care confirmă dreptul solicitantului de a beneficia de indemnizaţie unică;
documentele care confirmă destinaţia indemnizaţiei unice (după caz): extrasul din decizia autorităţii deliberative a administraţiei publice locale respective privind atribuirea lotului pentru construcţia casei de locuit, proiectul de construcţie aprobat, contractul de participare la construcţia colectivă, contractul de vînzare-cumpărare a casei de locuit/apartamentului, devizul de cheltuieli pentru restaurarea caselor vechi restituite victimelor represiunilor politice în localităţile de unde au fost represate în modul stabilit;
informaţia din Registrul bunurilor imobile privind dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile de care a dispus şi dispune solicitantul de indemnizaţie unică pe teritoriul Republicii Moldova;
certificatul care confirmă faptul că victima reabilitată a represiunilor politice nu a solicitat, nu a beneficiat şi nu este în drept să solicite restituirea bunurilor sau recuperarea valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii, eliberat de autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea şi unităţii teritoriale autonome Găgăuzia;
extrasul din procesul-verbal al şedinţei comisiei şi extrasul din decizia comisiei;
copia documentului de plată care confirmă faptul că beneficiarului i-a fost acordată indemnizaţia unică respectivă.
Totodată, la examinarea cererilor depuse, Comisia va ţine cont de asigurarea solicitantului de indemnizaţie unică cu spaţiu locativ de cel mult şase metri pătraţi pentru fiecare membru al familiei.
[Pct.14 în redacţia Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
[Pct.14 completat prin Hot.Guv. nr.575 din 28.07.2011, în vigoare 05.08.2011]
IV. MECANISMUL DE ACORDARE A INDEMNIZAŢIILOR UNICE
15. Indemnizaţia unică se acordă persoanelor care deţin scrisori de garanţie în baza::
cererii solicitantului;
buletinului de identitate;
originalului scrisorii de garanţie pentru obţinerea creditelor preferenţiale, eliberate de autorităţile administraţiei publice locale;
certificatului care confirmă faptul că victima reabilitată a represiunilor politice nu a solicitat, nu a beneficiat şi nu este în drept să solicite restituirea bunurilor sau recuperarea valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii.
[Pct.15 modificat prin Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
[Pct.15 completat prin Hot.Guv. nr.575 din 28.07.2011, în vigoare 05.08.2011]
151. Indemnizaţia unică se acordă persoanelor care nu deţin scrisori de garanţie în baza:
cererii solicitantului cu indicarea sumei şi destinaţiei indemnizaţiei unice;
buletinului de identitate;
legitimaţiei eliberate, în modul stabilit, de către organul de resort, care confirmă dreptul solicitantului de a beneficia de indemnizaţie unică;
documentelor care confirmă destinaţia indemnizaţiei unice (după caz): extrasul din decizia autorităţii deliberative a administraţiei publice locale respective privind atribuirea lotului pentru construcţia casei de locuit, proiectul de construcţie aprobat, contractul de participare la construcţia colectivă, contractul de vînzare-cumpărare a casei de locuit/apartamentului, devizul de cheltuieli pentru restaurarea caselor vechi restituite victimelor represiunilor politice în localităţile de unde au fost represate, în modul stabilit;
informaţiei din Registrul bunurilor imobile privind dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile de care a dispus şi dispune solicitantul de indemnizaţie unică pe teritoriul Republicii Moldova;
certificatului care confirmă faptul că victima reabilitată a represiunilor politice nu a solicitat, nu a beneficiat şi nu este în drept să solicite restituirea bunurilor sau recuperarea valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii, eliberat de către autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea şi ale unităţii teritoriale autonome Găgăuzia.
[Pct.151 introdus prin Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
16. Comisia întocmeşte lista cetăţenilor cărora li se stabilesc indemnizaţii unice, cu indicarea sumei acesteia (conform anexei nr.1 la prezentul Regulament).
161. Comisia întocmeşte lista cetăţenilor cărora li se stabilesc indemnizaţii unice şi care nu deţin scrisori de garanţie, cu indicarea sumei acesteia (conform anexei nr.11 la prezentul Regulament)
[Pct.161 introdus prin Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
17. Beneficiarii de indemnizaţii UNICE sînt incluşi în listele respective de către comisiile raionale speciale în ordinea primirii scrisorilor de garanţie pentru obţinerea creditelor preferenţiale.
171. Beneficiarii de indemnizaţii unice sînt incluşi în listele respective de către autorităţile administraţiei publice locale în ordinea depunerii cererilor pentru beneficiarii de indemnizaţii unice care la situaţia din 1 ianuarie 2014 nu deţin scrisori de garanţie.
[Pct.171 introdus prin Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
18. Comisia adoptă decizii privind stabilirea indemnizaţiilor unice persoanelor respective, conform anexelor nr.1 şi nr.11, după caz, la prezentul Regulament.
[Pct.18 modificat prin Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
19. Ulterior, în termen de o lună din momentul adoptării, decizia în cauză cu lista beneficiarilor de indemnizaţii unice se remite Ministerului Finanţelor de către autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea.
[Pct.19 modificat prin Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
20. Ministerul Finanţelor, în baza deciziilor comisiilor speciale, elaborează proiectul hotărîrii de Guvern cu privire la alocarea mijloacelor financiare.
21. În baza hotărîrilor Guvernului, Ministerul Finanţelor transferă sumele corespunzătoare autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul al doilea.
[Pct.21 modificat prin Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
22. Direcţiile finanţe ale autorităţilor administraţiei publice locale, în termen de 5 zile de la data primirii mijloacelor de la bugetul de stat, transferă mijloacele respective la conturile bancare ale beneficiarilor.
23. Direcţiile finanţe ţin evidenţa solicitanţilor şi beneficiarilor de indemnizaţii unice şi, trimestrial, concomitent cu raportul privind executarea bugetului, prezintă Ministerului Finanţelor informaţia despre cheltuielile ocazionate de acordarea indemnizaţiilor unice (conform anexei nr.2 la prezentul Regulament).
24. Controlul asupra stabilirii corecte şi utilizării, conform destinaţiei, a indemnizaţiilor unice se pune în sarcina organelor abilitate cu aceste funcţii.
V. RESPONSABILITĂŢI
25. Responsabilitatea pentru aprobarea deciziilor referitor la stabilirea indemnizaţiilor unice, prezentarea lor în termen Ministerului Finanţelor pentru elaborarea proiectului de hotărîre a Guvernului, precum şi efectuarea transferului în termen a mijloacelor financiare la conturile beneficiarilor o poartă autorităţile respective ale administraţiei publice locale.
26. Responsabilitatea pentru utilizarea conform destinaţiei a indemnizaţiei unice acordate o poartă beneficiarul indemnizaţiei unice.
27. În cazul depistării de către organele de control a cazurilor de utilizare a indemnizaţiei unice contrar destinaţiei, suma integrală a indemnizaţiei unice va fi restituită de către beneficiar bugetului unităţii administrativ-teritoriale de nivelul al doilea care, ulterior, va fi restituită bugetului de stat.
[Pct.27 modificat prin Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
VI. DISPOZIŢII TRANZITORII PRIVIND RAMBURSAREA CREDITELOR
PREFERENŢIALE ACORDATE UNOR CATEGORII DE POPULAŢIE
28. Pînă la rambursarea integrală băncilor a sumelor creditelor preferenţiale, acordate unor categorii de populaţie, cu garanţia autorităţilor administraţiei publice locale şi a sumei dobînzii aferente, anual, în bugetul de stat se prevăd sursele necesare pentru rambursarea acestora.
29. Totodată, pînă la rambursarea integrală băncilor a sumelor creditelor preferenţiale, acordate unor categorii de populaţie, cu garanţia autorităţilor administraţiei publice locale şi a sumei dobînzii aferente, autorităţile administraţiei publice locale, băncile, beneficiarii şi Ministerul Finanţelor exercită următoarele atribuţii:
1) autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea:
a) prezintă, lunar, pînă la data de 10 a lunii următoare celei de gestiune, informaţii referitor la acordarea creditelor preferenţiale unor categorii de populaţie şi la rambursarea părţii garantate de către acestea (conform anexei nr.3 la prezentul Regulament);
b) întocmesc, trimestrial, în comun cu băncile respective, acte de verificare vizînd creditele preferenţiale acordate şi le prezintă Ministerului Finanţelor concomitent cu raportul privind executarea bugetului;
c) efectuează rambursarea sumelor creditelor preferenţiale băncilor trimestrial, pînă la data de 23 a ultimei luni din trimestrul de gestiune, în mărimea sumelor garantate;
d) prezintă Ministerului Finanţelor, la etapa elaborării proiectului bugetului pe anul respectiv, calculele corespunzătoare pentru achitarea sumei creditelor preferenţiale obţinute cu garanţia autorităţilor administraţiei publice locale (conform anexei nr.4 la prezentul Regulament);
e) ţin evidenţa, prin intermediul secretarului Comisiei speciale pentru realizarea procedurii de selectare a creditelor preferenţiale, a creditelor preferenţiale primite de beneficiari, precum şi a sumelor ce urmează a fi restituite de aceştia;
2) băncile prezintă Ministerului Finanţelor:
a) trimestrial, pînă la data de 10 a lunii ce urmează după trimestrul de gestiune, documentele justificative pentru achitarea dobînzilor aferente pe întreaga perioadă de utilizare a creditelor preferenţiale (conform anexei nr.5 la prezentul Regulament);
b) trimestrial, pînă la data de 15 a ultimei luni din trimestrul de gestiune, informaţiile respective privind achitarea din buget a sumelor creditelor preferenţiale, garantate de autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea, precum şi informaţiile despre restanţele înregistrate la achitarea de către beneficiari a sumei creditelor preferenţiale şi despre orice încălcări la utilizarea creditelor preferenţiale conform destinaţiei (conform anexei nr.6 la prezentul Regulament);
c) la etapa elaborării proiectului bugetului pe anul respectiv, calculele corespunzătoare referitor la suma creditelor preferenţiale ce urmează a fi rambursată din buget, precum şi suma dobînzilor aferente;
3) Ministerul Finanţelor:
a) pînă la data de 15 a lunii ce urmează după trimestrul de gestiune, transferă direct de la bugetul de stat băncilor sumele dobînzilor aferente pe întreaga perioadă de utilizare a creditelor acordate, în baza documentelor justificative prezentate de către acestea;
b) pînă la data de 20 a ultimei luni din trimestrul de gestiune, transferă sumele corespunzătoare autorităţilor administraţiei publice de nivelul al doilea pentru achitarea sumelor creditelor preferenţiale, garantate de către acestea;
4) beneficiarul de credit preferenţial este obligat:
a) să ramburseze creditul preferenţial în rate proporţionale, conform contractului încheiat cu banca;
b) să utilizeze mijloacele primite sub formă de credit preferenţial conform destinaţiei. În caz contrar, contractul de acordare a creditului preferenţial urmează a fi reziliat, iar suma totală a creditului şi dobînzii aferente achitată de către beneficiar.
[Pct.29 modificat prin Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
|
Anexa nr.1 la Regulamentul cu privire la acordarea indemnizaţiilor unice pentru construcţia unei case individuale ori unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni LISTA cetăţenilor cărora li se stabilesc indemnizaţii unice pentru construcţia unei case individuale ori unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ, sau restaurarea caselor vechi pe _____________________________________ (unitatea administrativ-teritorială) |
|||||||||
| Nr. d/o |
Numele, prenumele | Domiciliul | Categoria persoanelor | Suma indemnizaţiei unice solicitate (mii lei) |
Destinaţia indemnizaţiei unice | Numărul şi data scrisorii de garanţie | Numărul şi data deciziei Comisiei speciale | Menţiuni | |
| total | inclusiv din contul bugetului de stat | ||||||||
| Total | |||||||||
|
Preşedintele Comisiei Şeful Direcţiei finanţe (secretarul Comisiei) |
________________________ ________________________ |
||||||||
|
Anexa nr.11 la Regulamentul cu privire la acordarea indemnizaţiilor unice pentru construcţia unei case individuale ori unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni LISTA cetăţenilor cărora li se stabilesc indemnizaţii unice pentru construcţia unei case individuale ori unei locuinţe cooperatiste sau pentru procurarea spaţiului locativ, sau pentru restaurarea caselor vechi, care nu deţin scrisori de garanţie eliberate de autorităţile administraţiei publice locale pe _____________________________________________ (unitatea administrativ-teritorială) |
|||||||||
| Nr. d/o |
Numele, prenumele |
Codul de identitate al bene- ficiarului (IDNP) |
Domiciliul | Categoria persoanelor |
Suma indem- nizaţiei unice solicitate de către beneficiar (mii lei) |
Destinaţia indem- nizaţiei unice |
Numărul şi data deciziei Comisiei speciale |
Suma indem- nizaţiei unice stabilită spre achitare |
Menţiuni |
| Total | |||||||||
|
Preşedintele Comisiei __________________ Şeful Direcţiei finanţe (secretarul Comisiei) ___________________ |
|||||||||
[Anexa nr.11 introdusă prin Hot.Guv. nr.1008 din 13.12.2013, în vigoare 01.01.2014]
|
Anexa nr.2 la Regulamentul cu privire la acordarea indemnizaţiilor unice pentru construcţia unei case individuale ori unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni INFORMAŢIE privind cheltuielile de acordare a indemnizaţiilor unice pentru construcţia (procurarea) locuinţelor sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni ______________________________________________________, (unitatea administrativ-teritorială) conform situaţiei de la __ __________2010 |
|||||||||||||||||
| Categoriile persoanelor care au dreptul la indemnizaţii unice pentru construcţia (procurarea) locuinţelor sau restaurarea caselor vechi | Mări- mea in- dem- niza- ţiei unice |
Alocaţii aprobate conform hotărîrilor de Guvern pentru acordarea indemnizaţiilor unice | Alocaţii transferate de către Ministerul Finanţelor pentru plata indemnizaţiilor | Indemnizaţii unice achitate de autorităţile administraţiei publice locale | Restanţa la achitarea indemni- zaţiilor unice conform situaţiei de la _______ 2010 |
Men- ţiuni |
|||||||||||
| Total | din care pe perioada raportată | Total | din care pe perioada raportată | Total | din care în perioada raportată | ||||||||||||
| Nu- mă- rul be- ne- fi- cia- rilor |
Su- ma |
Nu- mă- rul be- ne- fi- cia- rilor |
Su- ma |
Nu- mă- rul be- ne- fi- cia- rilor |
Su- ma |
Nu- mă- rul be- ne- fi- cia- rilor |
Su- ma |
Nu- mă- rul be- ne- fi- cia- rilor |
Su- ma |
Nu- mă- rul be- ne- fi- cia- rilor |
Su- ma |
Nu- mă- rul be- ne- fi- cia- rilor |
Su- ma |
||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | |
| 1. | Persoanele care s-au îmbolnăvit şi au suferit de boala actinică cauzată de avaria de la C.A.E. Cernobîl, precum şi persoanele cu dizabilităţi a căror dizabilitate este în legătură cauzală cu catastrofa de la Cernobîl | ||||||||||||||||
| 2. | Membrii familiilor persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma avariei de la C.A.E. Cernobîl, ai persoanelor care au decedat în urma bolii actinice şi ai persoanelor cu dizabilităţi decedat | ||||||||||||||||
| 3. | Persoanele temporar îndreptate sau trimise în delegaţie, care în anii 1986-1987 au participat la lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl, în zona de înstrăinare | ||||||||||||||||
| 4. | Membrii familiilor participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl, care au decedat | ||||||||||||||||
| 5. | Participanţii la acţiunile de luptă din Afganistan | ||||||||||||||||
| 6. | Participanţii la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova | ||||||||||||||||
| 7. | Cetăţenii care nu au participat la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, dar ale căror case au fost distruse în timpul acestor acţiuni | ||||||||||||||||
| 8. | Cetăţenii Republicii Moldova care nu au participat la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, dar care nu au posibilitatea să revină, din motive politice, la domiciliul lor permanent | ||||||||||||||||
| 9. | Membrii familiilor celor căzuţi în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova | ||||||||||||||||
| 10. | Victimele reabilitate ale represiunilor politice | ||||||||||||||||
| 11. | Participanţii la cel de-al doilea război mondial | ||||||||||||||||
| 12. | Participanţii la acţiunile de luptă, conform listei statelor, oraşelor, teritoriilor şi perioadele acţiunilor de luptă la care au participat cetăţenii Republicii Moldova, anexă la Legea nr.190-XV din 8 mai 2003 cu privire la veterani | ||||||||||||||||
| Total pe raion, municipiu, UTA | |||||||||||||||||
|
Şeful Direcţiei finanţe Contabilul-şef |
___________ (semnătura) ___________ (semnătura) |
_______________ (numele, prenumele) _______________ (numele, prenumele) |
|||||||||||||||
[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.592 din 24.07.2017, în vigoare 11.08.2017]
[Anexa nr.2 completată prin Hot.Guv. nr.115 din 02.03.2017, în vigoare 07.03.2017]
|
Anexa nr.3 la Regulamentul cu privire la acordarea indemnizaţiilor unice pentru construcţia unei case individuale ori unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni INFORMAŢIE privind acordarea creditelor preferenţiale unor categorii de populaţie şi rambursarea părţii garantate de către autorităţile administraţiei publice locale conform situaţiei de la ____________________ pe raionul (municipiul) _________________________ |
|||||||||||
|
Categoriile persoanelor care sînt în drept să obţină credite preferenţiale |
Solicitanţii de credite preferenţiale | Garanţiile acordate de către autorităţile administraţiei publice locale | Creditele preferenţiale | ||||||||
| numă- rul cere- rilor depuse |
su- mele cre- dite- lor soli- cita- te (mii lei) |
numă- rul garan- ţiilor acor- date de către autori- tăţile admi- nistra- ţiei pub- lice locale |
suma creditului | Suma creditelor obţinute | Sumele creditelor rambursate | ||||||
| numă- rul bene- ficia- rilor |
su- mele cre- dite- lor, total (mii lei) |
inclusiv | numă- rul bene- ficia- rilor |
su- mele cre- dite- lor, total (mii lei) |
inclusiv | ||||||
| total (mii lei) | inclusiv, sub garanţia autori- tăţilor adminis- traţiei publice locale (mii lei) |
sub garan- ţia auto- rităţilor adminis- traţiei publice locale (mii lei) |
din contul buge- tului de stat (mii lei) |
||||||||
| Participanţii la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl, total, inclusiv | |||||||||||
| persoanele care s-au îmbolnăvit şi au suferit de boala actinică cauzată de avaria de la C.A.E. Cernobîl, persoanele cu dizabilităţi a căror dizabilitate este în legătură cu catastrofa de la Cernobîl | |||||||||||
| Membrii familiilor persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma avariei de la C.A.E. Cernobîl, ai persoanelor care au decedat în urma bolii actinice şi ai persoanelor cu dizabilităţi decedat | |||||||||||
| Persoanele temporar îndreptate sau trimise în delegaţie, care în anii 1986-1987 au participat la lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl, în zona de înstrăinare | |||||||||||
| Membrii familiilor participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl, care au decedat | |||||||||||
| Participanţii la acţiunile de luptă din Afganistan | |||||||||||
| Participanţii la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova | |||||||||||
| Cetăţenii care nu au participat la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova şi ale căror case au fost distruse în timpul acestor acţiuni | |||||||||||
| Cetăţenii Republicii Moldova care nu au participat la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova şi care nu au posibilitatea să revină din motive politice la domiciliul lor permanent | |||||||||||
| Membrii familiilor celor căzuţi în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova | |||||||||||
| Participanţii la cel de-al doilea război mondial | |||||||||||
| Victimele reabilitate ale represiunilor politice | |||||||||||
| Total pe raion (municipiu) | |||||||||||
|
Şeful Direcţiei finanţe Contabilul-şef |
_________________________ ___________(semnătura) _________________________ ___________(semnătura) |
||||||||||
|
Anexa nr.4 la Regulamentul cu privire la acordarea indemnizaţiilor unice pentru construcţia unei case individuale ori unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni INFORMAŢIE privind mijloacele necesare pentru rambursarea creditelor preferenţiale acordate unor categorii de populaţie şi a dobînzilor aferente pe ________________________________________________ (raionul, municipiul, UTA) pentru anii ________________________________ |
||||||||||||||
| Uni- ta- tea de mă- su- ră |
To- tal |
inclusiv pe categorii |
||||||||||||
| Persoa- nele care s-au îmbol- năvit şi au suferit de boala actinică cauzată de avaria de la C.A.E. Cer- nobîl, precum şi invalizii a căror invali- ditate este în legătură cauzală cu catas- trofa de la Cer- nobîl |
Mem- brii fami- liilor persoa- nelor care şi-au pierdut viaţa în urma avariei de la C.A.E. Cer- nobîl, ai persoa- nelor care au dece- dat în urma bolii actinice şi ai invali- zilor dece- daţi |
Per- soa- nele tem- porar în- drep- tate sau trimise în dele- gaţie, care în anii 1986-1987 au parti- cipat la luc- rările de lichi- dare a conse- cin- ţelor avariei de la C.A.E. Cer- nobîl, în zona de înstră- inare |
Mem- brii fami- liilor parti- cipan- ţilor la lichi- darea conse- cinţe- lor avariei de la C.A.E. Cer- nobîl, care au dece- dat |
Par- tici- pan- ţii la acţi- uni- le de luptă din Afga- nis- tan |
Par- tici- panţii la acţiu- nile de luptă pentru apă- rarea integri- tăţii terito- riale a Repub- licii Moldova |
Cetăţenii care nu au parti- cipat la acţiunile de luptă pentru apărarea integri- tăţii terito- riale şi inde- pen- denţei Repub- licii Moldova şi ale căror case au fost distruse în timpul opera- ţiilor militare |
Cetă- ţenii Repu- blicii Moldova care nu au parti- cipat la acţi- unile de luptă pentru apărarea integri- tăţii terito- riale şi indepen- denţei Repu- blicii Moldova şi care nu au posibi- litatea să revi- nă din motive politice la do-miciliul lor per- manent |
Mem- brii fami- lii- lor par- tici- pan- ţilor dece- daţi în con- flic- tul mili- tar |
Vic- ti- me- le rea- bili- tate ale re- pre- siu- nilor poli- tice |
Par- tici- pan- ţii la cel de-al doi- lea răz- boi mon- dial |
||||
| 1. | Numărul persoanelor care deţin scrisori de garanţie din partea autorităţilor administraţiei publice locale pentru obţinerea creditelor preferenţiale, conform situaţiei de la 1 ianuarie _____ | per- soa- ne |
||||||||||||
| 2. | Suma totală a creditelor indicate în scrisorile de garanţie, conform situaţiei de la 1 ianuarie ________ | mii lei | ||||||||||||
| din care partea garantată de autorităţile administraţiei publice locale, conform situaţiei de la 1 ianuarie ______ | mii lei | |||||||||||||
| 3. | Numărul persoanelor care au beneficiat de credite preferenţiale, conform situaţiei de la situaţia din 1 ianuarie __________ | per- soa- ne |
||||||||||||
| 4. | Suma totală a creditelor obţinute, conform situaţiei de la 1 ianuarie __________ | mii lei | ||||||||||||
| din care sub garanţiile autorităţilor administraţiei publice locale, conform situaţiei de la 1 ianuarie ________ | mii lei | |||||||||||||
| 5. | Sumele creditelor spre rambursare din buget: | mii lei | ||||||||||||
| conform situaţiei de la 1 iulie _______ | ||||||||||||||
| estimat pentru trimestrele III şi IV ale anului _______ | ||||||||||||||
| proiect_______ | ||||||||||||||
| proiect_______ | ||||||||||||||
| proiect_______ | ||||||||||||||
| 6. | Sumele dobînzilor: | mii lei | ||||||||||||
| conform situaţiei de la 1 iulie_______ | ||||||||||||||
| estimat pentru trimestrele III şi IV ale anului _______ | ||||||||||||||
| proiect_______ | ||||||||||||||
| proiect_______ | ||||||||||||||
| proiect_______ | ||||||||||||||
| 7 | Total (5+6) | mii lei | ||||||||||||
| conform situaţiei de la 1 iulie _______ | ||||||||||||||
| estimat pentru trimestrele III şi IV ale anului _______ | ||||||||||||||
| proiect_______ | ||||||||||||||
| proiect_______ | ||||||||||||||
| proiect_______ | ||||||||||||||
|
Şeful Direcţiei finanţe Contabilul-şef |
___________________________ ___________________________ |
|||||||||||||
|
Anexa nr.5 la Regulamentul cu privire la acordarea indemnizaţiilor unice pentru construcţia unei case individuale ori unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni INFORMAŢIE privind sumele dobînzilor aferente acordării creditelor preferenţiale unor categorii de populaţie pentru trimestrul ________ al anului _______ pe (bancă) _________________________________ |
||||||||||||||||||
|
Categoriile persoanelor care sînt în drept să obţină credite preferenţiale |
Creditele acordate | Creditele rambursate | Soldul creditului neachitat | Dobînda aferentă creditelor obţinute | ||||||||||||||
| Nu- mă- rul be- ne- fi- cia- ri- lor |
Su- ma cre- ditu- lui, total |
inclusiv | do- bîn- da afe- ren- tă |
Nu- mă- rul be- ne- fi- cia- ri- lor |
Su- ma cre- ditu- lui, total |
inclusiv | do- bîn- da afe- ren- tă |
Nu- mă- rul be- ne- fi- cia- ri- lor |
Su- ma cre- ditu- lui, total |
inclusiv | do- bîn- da afe- ren- tă |
Do- bîn- da cal- cu- lată de la înce- putul anu- lui |
Do- bîn- da achi- tată de la înce- putul anu- lui |
Do- bîn- da spre achi- tare |
||||
| sub ga- ran- ţia auto- rită- ţilor admi- nis- tra- ţiei pub- lice loc- ale |
par- tea cre- ditu- lui be- ne- fi- cia- ru- lui |
sub ga- ran- ţia auto- rită- ţilor admi- nis- tra- ţiei pub- lice loc- ale |
par- tea cre- ditu- lui be- ne- fi- cia- ru- lui |
sub gara- nţia auto- rită- ţilor admi- nis- tra- iei pub- lice loc- ale |
par- tea cre- ditu- lui be- ne- fi- cia- ru- lui |
|||||||||||||
| Participanţii la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl, total, inclusiv | ||||||||||||||||||
| persoanele care s-au îmbolnăvit şi au suferit de boala actinică cauzată de avaria de la C.A.E. Cernobîl, persoanele cu dizabilităţi a căror dizabilitate este în legătură cu catastrofa de la Cernobîl | ||||||||||||||||||
| Membrii familiilor persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma avariei de la C.A.E. Cernobîl, ai persoanelor care au decedat în urma bolii actinice şi ai persoanelor cu dizabilităţi decedat | ||||||||||||||||||
| Persoanele temporar îndreptate sau trimise în delegaţie, care în anii 1986-1987 au participat la lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl, în zona de înstrăinare | ||||||||||||||||||
| Membrii familiilor participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl, care au decedat | ||||||||||||||||||
| Participanţii la acţiunile de luptă din Afganistan | ||||||||||||||||||
| Participanţii la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova | ||||||||||||||||||
| Cetăţenii care nu au participat la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova şi ale căror case au fost distruse în timpul acestor acţiuni | ||||||||||||||||||
| Cetăţenii Republicii Moldova care nu au participat la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova şi care nu au posibilitatea să revină din motive politice la domiciliul lor permanent | ||||||||||||||||||
| Membrii familiilor celor căzuţi în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova | ||||||||||||||||||
| Participanţii la cel de-al doilea război mondial | ||||||||||||||||||
| Victimele reabilitate ale represiunilor politice | ||||||||||||||||||
| Total pe bancă | ||||||||||||||||||
|
Preşedintele băncii Contabilul-şef L.Ş. |
_________________________ ___________(semnătura) _________________________ ___________(semnătura) |
|||||||||||||||||
[Anexa nr.5 modificată prin Hot.Guv. nr.592 din 24.07.2017, în vigoare 11.08.2017]
|
Anexa nr.6 la Regulamentul cu privire la acordarea indemnizaţiilor unice pentru construcţia unei case individuale ori unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni INFORMAŢIE privind rambursarea sumelor creditelor preferenţiale, acordate unor categorii de populaţie, conform situaţiei de la ___________ pe (bancă)_________________________ |
||||||||||||||||||
| Nr. d/o |
Denumirea localităţilor (raion, municipiu, UTA Găgăuzia) | Creditele acordate | Creditele rambursate | Soldul creditelor nerambursate | Suma creditelor spre rambursare în anul curent | Creditele achitate integral | ||||||||||||
| Nu- mă- rul be- ne- fi- cia- ri- lor |
Su- ma, to- tal |
inclusiv | Nu- mă- rul be- ne- fi- cia- ri- lor |
Su- ma, to- tal |
inclusiv | Nu- mă- rul be- ne- fi- cia- ri- lor |
Su- ma, to- tal |
inclusiv | Su- ma cal- cu- lată de la înce- pu- tul anu- lui |
Suma ram- bur- sată de la înce- putul anu- lui de Mi- nis- terul Fi- nan- ţelor |
Su- ma spre ram- bur- sare |
Nu- mă- rul be- ne- fi- cia- ri- lor |
Su- ma, to- tal |
|||||
| din care sub ga- ran- ţiile auto- rităţi- lor admi- nis- traţiei pub- lice locale |
par- tea cre- ditu- lui bene- ficia- rului |
din care sub ga- ran- ţiile auto- rită- ţilor admi- nis- traţiei pub- lice locale |
par- tea cre- ditu- lui be- nefi- cia- ru- lui |
din care sub ga- ran- ţiile auto- rită- ţilor admi- nis- traţiei pub- lice locale |
par- tea cre- ditu- lui bene- ficia- rului |
|||||||||||||
| 1. | Anenii Noi | |||||||||||||||||
| 2. | Basarabeasca | |||||||||||||||||
| 3. | Briceni | |||||||||||||||||
| 4. | Cahul | |||||||||||||||||
| 5. | Cantemir | |||||||||||||||||
| 6. | Călăraşi | |||||||||||||||||
| 7. | Căuşeni | |||||||||||||||||
| 8. | Cimişlia | |||||||||||||||||
| 9. | Criuleni | |||||||||||||||||
| 10. | Donduşeni | |||||||||||||||||
| 11. | Drochia | |||||||||||||||||
| 12. | Dubăsari | |||||||||||||||||
| 13. | Edineţ | |||||||||||||||||
| 14. | Făleşti | |||||||||||||||||
| 15. | Floreşti | |||||||||||||||||
| 16. | Glodeni | |||||||||||||||||
| 17. | Hînceşti | |||||||||||||||||
| 18. | Ialoveni | |||||||||||||||||
| 19. | Leova | |||||||||||||||||
| 20. | Nisporeni | |||||||||||||||||
| 21. | Ocniţa | |||||||||||||||||
| 22. | Orhei | |||||||||||||||||
| 23. | Rezina | |||||||||||||||||
| 24. | Rîşcani | |||||||||||||||||
| 25. | Sîngerei | |||||||||||||||||
| 26. | Soroca | |||||||||||||||||
| 27. | Străşeni | |||||||||||||||||
| 28. | Şoldăneşti | |||||||||||||||||
| 29. | Ştefan Vodă | |||||||||||||||||
| 30. | Taraclia | |||||||||||||||||
| 31. | Teleneşti | |||||||||||||||||
| 32. | Ungheni | |||||||||||||||||
| 33. | Bălţi | |||||||||||||||||
| 34. | Chişinău | |||||||||||||||||
| 35. | U.T.A. Găgăuzia | |||||||||||||||||
| TOTAL | ||||||||||||||||||
|
Preşedintele băncii Contabilul-şef L.Ş. |
_________________________ ___________(semnătura) _________________________ ___________(semnătura) |
|||||||||||||||||
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
nr.836 din 13 septembrie 2010
MĂRIMILE-LIMITĂ
ale indemnizaţiilor unice pentru construcţia unei case individuale
ori a unei locuinţe cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ
sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni
Se stabilesc mărimile-limită ale indemnizaţiilor unice acordate în scopul:
construcţiei unei case individuale ori a unei locuinţe cooperatiste, sau procurării spaţiului locativ – pînă la 82 mii lei;
compensării cheltuielilor pentru construcţia unei case individuale ori a unei locuinţe cooperatiste, efectuate după aflarea la C.A.E. Cernobîl – pînă la 82 mii lei;
restaurării caselor vechi, restituite victimelor represiunilor politice, în localităţile de unde au fost represate – pînă la 25 mii lei.
Anexa nr.3
la Hotărîrea Guvernului
nr.836 din 13 septembrie 2010
LISTA
hotărîrilor de Guvern care se abrogă
1. Alineatele doi, trei şi patru din punctul 1 din Hotărîrea Guvernului nr.496 din 24 aprilie 2003 "Privind volumele creditelor preferenţiale acordate unor categorii de cetăţeni" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.81, art.528), cu modificările şi completările ulterioare.
2. Hotărîrea Guvernului nr.1146 din 15 octombrie 2004 "Cu privire la creditele preferenţiale pentru unele categorii de populaţie" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.189-192, art.1320), cu modificările şi completările ulterioare.
3. Alineatul doi din punctul 1 şi punctul 2 din modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.1371 din 23 decembrie 2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.5-8, art.16).
4. Hotărîrea Guvernului nr.721 din 26 iunie 2006 "Cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.1146 din 15 octombrie 2004" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.98-101, art.761).
5. Punctul 3 din anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.364 din 4 aprilie 2007 "Cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului şi abrogarea unor hotărîri de Guvern" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.51-53, art.387).
6. Hotărîrea Guvernului nr.976 din 29 august 2007 "Cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr.1146 din 15 octombrie 2004" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.141-145, art.1018).
7. Hotărîrea Guvernului nr.752 din 20 iunie 2008 "Cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.112-114, art.753).