846/09.11.2012 Hotărîre cu privire la transmiterea şi modificarea destinaţiei unor terenuri
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la transmiterea şi modificarea destinaţiei unor terenuri
nr. 846 din 09.11.2012
(în vigoare 16.11.2012)
Monitorul Oficial nr.237-241 art.912 din 16.11.2012
* * *
În conformitate cu prevederile art.8, 15, 71, 83, 99 din Codul funciar nr.828-XII din 25 decembrie 1991 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.107, art.817), cu modificările şi completările ulterioare, ale art.12 şi 14 din Legea nr.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.147-149, art.1161), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se acceptă transmiterea în proprietatea publică a statului, cu trecerea ulterioară în gestiunea Serviciului Vamal a:
0,0197 hectare de terenuri cu destinaţie agricolă (păşuni), proprietate publică a oraşului Briceni, şi a 0,1090 hectare de terenuri cu destinaţie agricolă (păşuni), proprietate publică a satului Grimăncăuţi, raionul Briceni, cu acordul consiliilor locale respective, pentru construcţia postului vamal Briceni-Rosoşeni;
0,0858 hectare de terenuri cu destinaţie agricolă (păşuni), proprietate publică a satului Grimăncăuţi, raionul Briceni, cu acordul consiliului local, pentru construcţia postului vamal Grimăncăuţi-Vaşkivţî.
2. Se transmit 0,2347 hectare de terenuri din extravilanul satului Grimăncăuţi, raionul Briceni, proprietate publică a statului, destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale, din gestiunea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (ÎS “Administraţia de Stat a Drumurilor”) în gestiunea Serviciului Vamal, în legătură cu construcţia posturilor vamale Briceni-Rosoşeni şi Grimăncăuţi-Vaşkivţî.
3. Se modifică categoria de destinaţie a terenurilor agricole (păşuni), proprietate a statului, cu suprafaţa de 0,2145 hectare, din extravilanul oraşului Briceni – 0,0197 hectare şi din extravilanul satului Grimăncăuţi, raionul Briceni – 0,1948 hectare, cu trecerea în categoria de terenuri destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale, în legătură cu construcţia posturilor vamale Briceni-Rosoşeni şi Grimăncăuţi-Vaşkivţî.
4. Serviciul Vamal, care va folosi terenurile pentru construcţii, va obţine, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, înainte de iniţierea lucrărilor de construcţie, Certificatul de descărcare de sarcină arheologică şi va organiza decopertarea stratului fertil de sol de pe suprafaţa amplasamentelor menţionate.
5. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, în comun cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Serviciul Vamal şi autorităţile administraţiei publice locale, vor asigura modificarea documentaţiei cadastrale în conformitate cu prevederile prezentei hotărîri.
| PRIM-MINISTRU | Vladimir FILAT |
Contrasemnează: |
|
| Ministrul agriculturii şi industriei alimentare | Vasile Bumacov |
| Ministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor | Marcel Răducan |
| Ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor | Anatolie Şalaru |
Chişinău, 9 noiembrie 2012. |
|
| Nr.846. |