Hotărâre nr. 85 din 04.03.2026
cu privire la iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova şi Agenţia Franceză de Dezvoltare pentru realizarea Proiectului "Programul de dezvoltare integrată a agriculturii şi irigaţiilor - (iDRIP)" şi acordarea împuternicirilor pentru negocierea acestuia
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului de facilitate
de credit dintre Republica Moldova şi Agenţia Franceză de Dezvoltare
pentru realizarea Proiectului "Programul de dezvoltare integrată
a agriculturii şi irigaţiilor – (iDRIP)" şi acordarea
împuternicirilor pentru negocierea acestuia
nr. 85 din 04.03.2026
(în vigoare 05.03.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.105-107 art. 93 din 05.03.2026
* * *
În temeiul art.3 din Legea nr.419/2006 cu privire la datoria sectorului public, garanţiile de stat şi recreditarea de stat (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.397-399, art.704), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de proiectul Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova şi Agenţia Franceză de Dezvoltare pentru realizarea Proiectului "Programul de dezvoltare integrată a agriculturii şi irigaţiilor – (iDRIP)".
2. Se iniţiază negocierile asupra proiectului Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova şi Agenţia Franceză de Dezvoltare pentru realizarea Proiectului "Programul de dezvoltare integrată a agriculturii şi irigaţiilor – (iDRIP)".
3. Se desemnează şi se împuterniceşte delegaţia oficială pentru negocierea proiectului Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova şi Agenţia Franceză de Dezvoltare pentru realizarea Proiectului "Programul de dezvoltare integrată a agriculturii şi irigaţiilor – (iDRIP)", în următoarea componenţă:
| Catlabuga Ludmila | ministru al agriculturii şi industriei alimentare, conducător al delegaţiei |
| Şarban Vasile | secretar de stat al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare |
| Gumene Ion | secretar de stat al Ministerului Finanţelor |
| Gratii Victoria | secretară de stat a Ministerului Mediului |
| Rotaru Alina | consultantă principală în cadrul Direcţiei cooperare economică internaţională, Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării |
| Pulbere Natalia | consultantă principală în cadrul Direcţiei coordonarea asistenţei externe şi fonduri europene, Cancelaria de Stat. |
4. În cazul eliberării din funcţia deţinută a unui sau a mai mulţi membri ai delegaţiei oficiale, atribuţiile lor în cadrul acesteia vor fi exercitate de persoanele nou-desemnate în funcţiile respective, fără emiterea altei hotărâri a Guvernului.
5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Alexandru MUNTEANU |
Contrasemnează: |
|
| Ministrul agriculturii | |
| şi industriei alimentare | Ludmila Catlabuga |
| Ministrul finanţelor | Andrian Gavriliţă |
| Nr.85. Chişinău, 4 martie 2026. | |