87/11.06.2025 Dispoziţie cu privire la aprobarea Raportului anual consolidat privind controlul financiar public intern pentru anul 2024
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
D I S P O Z I Ţ I E
cu privire la aprobarea Raportului anual consolidat
privind controlul financiar public intern
pentru anul 2024
nr. 87-d din 11.06.2025
(în vigoare 13.06.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 313-316 art. 87 din 13.06.2025
* * *
În temeiul art.29 lit.e) din Legea nr.229/2010 privind controlul financiar public intern (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.86-92, art.140), cu modificările ulterioare, Guvernul
DISPUNE:
1. Se aprobă Raportul anual consolidat privind controlul financiar public intern pentru anul 2024.
2. Se constată o creştere generală a nivelului de conformare şi de dezvoltare a sistemelor de control intern managerial, precum şi o consolidare a funcţiei de audit intern la nivel central. Principalii factori care limitează eficienţa sistemului de control financiar public intern şi reduc potenţialul de dezvoltare a acestuia sunt următorii:
2.1. capacităţile insuficiente de coordonare şi de dezvoltare a controlului intern managerial, în special în ceea ce priveşte managementul riscurilor, delegarea împuternicilor şi documentarea proceselor;
2.2. lipsa expertizei în planificarea activităţii de audit intern pe bază de risc şi în realizarea activităţii orientate spre evaluarea performanţei;
2.3. deficitul de personal calificat şi sustenabilitatea financiară redusă a programelor de dezvoltare profesională continuă atât în domeniul controlului intern managerial, cât şi în cel al auditului intern.
3. Pentru asigurarea bunei guvernări bazate pe un sistem robust de control financiar public intern, conducătorii ministerelor, ai altor autorităţi ale administraţiei publice centrale subordonate Guvernului, ai structurilor organizaţionale din sfera lor de competenţă şi cei ai instituţiilor publice din subordinea Guvernului vor întreprinde următoarele acţiuni:
3.1. realizarea unei autoevaluări obiective a sistemului de control intern managerial şi asumarea declaraţiilor de răspundere managerială în baza unor concluzii reale, complete şi fidele;
3.2. aplicarea procedurii de planificare, monitorizare şi raportare a performanţei instituţionale, inclusiv de gestionare a riscurilor;
3.3. elaborarea şi aprobarea unor proceduri interne de gestionare a funcţiilor sensibile;
3.4. întocmirea şi menţinerea unui registru al proceselor de bază gestionate de entitate, cu descrierea acestora într-o formă grafică şi/sau narativă în proporţie de cel puţin 75%;
3.5. îmbunătăţirea capacităţilor managerilor de nivel operaţional privind organizarea sistemului de control intern managerial;
3.6. finalizarea procesului de reorganizare şi de consolidare a funcţiei de audit intern în cadrul Ministerului Apărării, al Ministerului Energiei şi al Ministerului Afacerilor Interne, conform criteriilor de dimensionare stabilite de Guvern;
3.7. realizarea activităţii de audit intern în baza unei planificări strategice, care să acopere în mod sistematic domeniile cu risc sporit din responsabilitatea autorităţii publice şi, după caz, a autorităţii administrative din subordine;
3.8. dezvoltarea competenţelor profesionale ale auditorilor interni prin stimularea participării active la Programul de instruire şi certificare în domeniul auditului intern în sectorul public;
3.9. aplicarea eficientă a mecanismelor de asigurare a calităţii activităţilor desfăşurate în cadrul auditului intern.
4. Ministerul Finanţelor, în calitate de autoritate responsabilă de promovarea reformei în domeniul controlului intern managerial şi auditului intern, îşi va concentra eforturile pentru implementarea Programului de dezvoltare a controlului financiar public intern pentru anii 2024-2027, prin realizarea următoarelor acţiuni:
4.1. elaborarea ghidului de aplicare a standardelor de delegare a împuternicirilor, precum şi a metodologiei integrate de management al riscurilor, inclusiv al riscurilor de fraudă şi de corupţie;
4.2. extinderea mecanismului de monitorizare şi de raportare anuală cu privire la controlul intern managerial, în baza platformei electronice de raportare a datelor (www.raportare-cfpi.mf.gov.md), la nivelul administraţiei publice locale;
4.3. stabilirea mecanismului de evaluare a calităţii sistemelor de control intern managerial prin prisma corespunderii principiilor generale de organizare şi standardelor naţionale de control intern;
4.4. punerea în aplicare a Programului de dezvoltare a capacităţilor manageriale privind organizarea sistemelor eficace de control intern managerial;
4.5. revizuirea standardelor naţionale de audit intern prin prisma noilor standarde profesionale internaţionale;
4.6. iniţierea elaborării cadrului normativ-procedural privind organizarea şi desfăşurarea auditului intern prin asociere;
4.7. îmbunătăţirea continuă a sistemului de instruire şi de certificare în domeniul auditului intern în sectorul public, prin revizuirea mecanismului aprobat, dezvoltarea materialelor de instruire şi extinderea reţelei de formatori.
5. Se recomandă autorităţilor publice locale să asigure examinarea, în cadrul şedinţelor consiliilor locale, a Raportului anual consolidat privind controlul financiar public intern pentru anul 2024 şi, după caz, să implementeze recomandările formulate în acesta.
6. Ministerul Finanţelor va asigura publicarea Raportului anual consolidat privind controlul financiar public intern pentru anul 2024 pe site-ul web oficial, pe adresa: https://mf.gov.md/sites/default/files/documente%20relevante/Raport%20consolidat%20CFPI%20pt%202024_30.05.2025.pdf.
7. Ministerele, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale subordonate Guvernului, instituţiile publice din subordinea Guvernului şi organele administraţiei publice locale de nivelul al doilea vor raporta Ministerului Finanţelor, până la data de 1 octombrie 2025 şi 1 martie 2026, acţiunile întreprinse pentru realizarea prezentei dispoziţii.
8. Monitorizarea generală a executării prezentei dispoziţii se pune în sarcina Ministerului Finanţelor, care va prezenta Guvernului spre aprobare, până la data de 1 iunie 2026, Raportul anual consolidat privind controlul financiar public intern pentru anul 2025.
9. Prezenta dispoziţie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
| Nr.87-d. Chişinău, 11 iunie 2025. | |