Decret nr. 87 din 26.02.2025
privind declararea zilei de doliu naţional în legătură cu decesul scriitorului Vladimir BEŞLEAGĂ
PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA
D E C R E T
privind declararea zilei de doliu naţional în legătură
cu decesul scriitorului Vladimir BEŞLEAGĂ
nr. 87-X din 26.02.2025
(în vigoare 26.02.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 100-103 art. 100 din 28.02.2025
* * *
În semn de profundă tristeţe cauzată de decesul scriitorului Vladimir BEŞLEAGĂ, care a contribuit esenţial la dezvoltarea literaturii şi culturii naţionale,
Preşedintele Republicii Moldova
DECRETEAZĂ:
Art.1. - Ziua funeraliilor scriitorului Vladimir BEŞLEAGĂ, 28 februarie 2025, se declară zi de doliu naţional.
Art.2. - În ziua de 28 februarie 2025, în toate localităţile republicii, precum şi în misiunile diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova de peste hotare:
a) va fi arborat în bernă Drapelul de Stat al Republicii Moldova;
b) la ora 12.00, se va cinsti memoria scriitorului Vladimir BEŞLEAGĂ, prin păstrarea unui moment de reculegere.
Art.3. - În ziua de 28 februarie 2025, furnizorul public naţional de servicii media Compania "Teleradio-Moldova" va difuza programe din arhiva companiei realizate despre viaţa şi opera lui Vladimir BEŞLEAGĂ.
Art.4. - Se recomandă, în ziua de 28 februarie 2025:
a) autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor – să renunţe la desfăşurarea acţiunilor distractive de masă;
b) instituţiilor mass-media – să ţină cont de specificul acestei zile la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor.
Art.5. - Prezentul decret intră în vigoare la data semnării.
| PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA | Maia SANDU |
| Nr.87-X. Chişinău, 26 februarie 2025. | |