BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

887/27.01.92 Hotărîre privind aprobarea Regulamentului Agenţiei Naţionale de Presă Moldova-pres a Parlamentului Republicii Moldova

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
27.01.1992

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

privind aprobarea Regulamentului Agenţiei Naţionale de Presă

Moldova-pres a Parlamentului Republicii Moldova

Nr.887-XII din 27.01.92

 (în vigoare 27.01.1992) 

Monitor nr.1, 1992

* * *

Abrogat: 24.05.1993

Hotărîrea Parlamentului nr.1440 din 24.05.1993

În conformitate cu punctul 7 al Hotărîrii Prezidiului nr. 258-XII din 8 septembrie 1990 "Cu privire la funcţiile şi la structura Agenţiei Naţionale Moldova-pres a Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova", Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul Agenţiei Naţionale de Presă Moldova-pres a Parlamentului Republicii Moldova.

2. Regulamentul intră în vigoare la data adoptării.

Aprobat

prin Hotărîrea Prezidiului

Parlamentului Republicii Moldova

din 27 ianuarie 1992 nr. 887-XII

R E G U L A M E N T U L

Agenţiei Naţionale de Presă Moldova-pres

a Parlamentului Republicii Moldova

I. PRINCIPII GENERALE

1. Agenţia Naţională de Presă Moldova-pres a Parlamentului Republicii Moldova* este o instituţie de presă de stat, subordonată Parlamentului şi subvenţionată de la bugetul statului, pe baze normative.

_____________

* în continuare: agenţia

2. Agenţia, folosind bunurile de stat transmise ei în posesiune şi folosinţă, îşi exercită activitatea în deplină conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova şi cu prezentul Regulament, respectă întocmai obligaţiile ce-i revin şi beneficiază de drepturile acordate, determinate de această activitate, dispune de un bilanţ autonom şi este persoană juridică.

3. Agenţia răspunde pentru obligaţiile sale doar referitor la bunurile transmise ei în posesiune şi folosinţă care, conform legislaţiei Republicii Moldova, pot fi reclamate.

Nerespectarea sau încălcarea legii de către Agenţie, de către persoanele ei cu funcţii de decizie, de către lucrătorii săi atrage după sine aplicarea măsurilor de răspundere juridică, în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.

4. Agenţia beneficiază de dreptul prioritar la obţinerea informaţiilor oficiale privind activitatea Parlamentului, Preşedintelui şi a Guvernului Republicii Moldova. În scopul colectării de informaţii, angajaţii agenţiei au dreptul să intre nestingherit, la orice oră din zi şi de noapte, în întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile din republică, precum şi să participe la manifestări de orice gen, organele competente fiind datoare să le acorde tot sprijinul cuvenit.

5. În cadrul agenţiei este interzisă activitatea oricăror partide politice sau formaţiuni obşteşti (cu excepţia sindicatelor).

6. Agenţia este condusă de directorul general, asistat de un consiliu de administraţie format din 11 persoane.

II. SARCINILE AGENŢIEI

7. Sarcina principală a agenţiei este colectarea şi difuzarea de informaţii pentru mass-media republicană şi străină, organele de stat, întreprinderi şi instituţii sau organizaţii profesionale, precum şi pentru persoanele particulare, în scopul reflectării obiective şi multilaterale a evenimentelor care au loc în republică şi peste hotare, pornind de la interesele statului şi independent de organizaţiile politice şi obşteşti.

8. Parlamentul şi organele lui, Preşedintele şi Guvernul republicii difuzează prin agenţie organelor de informare în masă, altor organizaţii şi asociaţii obşteşti, precum şi pentru informarea întregii lumi declaraţiile şi comunicatele oficiale referitor la cele mai importante probleme de politică internă şi externă, poziţiile lor faţă de evenimentele social-politice şi de altă natură - atît de interes republican, cît şi internaţional.

Pentru difuzarea informaţiilor, declaraţiilor sau a altor materiale, pot beneficia de serviciile agenţiei organizaţiile obşteşti înregistrate, cu condiţia ca aceste materiale să nu vină în contradicţie cu Constituţia sau cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.

9. Pentru îndeplinirea funcţiei sale principale, agenţia efectuează:

- colectarea pe întreg teritoriul Republicii Moldova, printr-o reţea proprie de reporteri şi de fotoreporteri, a informaţiilor şi fotoinformaţiilor despre cele mai importante evenimente din viaţa politică, economică şi culturală a republicii, despre activitatea desfăşurată de Parlamentul, Preşedintele şi Guvernul Republicii Moldova, despre legăturile ei externe;

- colectarea de informaţii despre cele mai semnificative evenimente politice, economice şi culturale din toate statele independente, care prezintă interes pentru Republica Moldova, despre poziţiile oamenilor de stat şi personalităţilor publice din aceste ţări, despre materialele de actualitate publicate în presa scrisă şi difuzate de mijloacele audiovizuale din republică şi de peste hotare, difuzarea de comentarii şi sinteze cu caracter divers despre realităţile din ţară şi din lume;

- asigurarea prioritară cu informaţii şi fotoinformaţii;

- prin fluxurile informaţionale recepţionate de agenţie şi prin reţeaua proprie de corespondenţi speciali în străinătate;

- a ziarelor şi Radioteleviziunii Naţionale din Republica Moldova, precum şi a presei scrise şi audiovizuale din alte state, care sînt beneficiarii agenţiei;

- informarea promptă şi integrală a Parlamentului, Preşedintelui şi Guvernului asupra situaţiei politice şi economice de pe teritoriul Republicii Moldova, prin difuzarea de buletine tematice;

- sprijinirea activităţii de pregătire a cadrelor pentru agenţie prin instituirea de burse şi repartizarea de mijloace financiare în vederea stagierii lor la agenţii de presă din diferite ţări.

III. DREPTURILE AGENŢIEI

10. În conformitate cu sarcinile ce îi revin, agenţia:

- angajează şi concediază lucrători;

- este abilitată să se pronunţe de pe poziţii principale împotriva denaturării esenţei politicii de stat de către mijloacele de informare în masă, împotriva cazurilor de falsificare sau interpretare a activităţii Parlamentului, Preşedintelui, Guvernului ori a persoanelor oficiale;

- editează, în republică şi peste hotare, buletine informative, alte tipărituri, materiale foto, şi audiovizuale şi le difuzează prin sistemul de abonament, precum şi prin reţelele de profil;

- întreţine relaţii internaţionale în domeniul colectării şi difuzării informaţiilor video şi a fotoinformaţiilor, încheind cu agenţii şi cu alte instituţii de presă din străinătate acorduri de difuzare şi de preluare a materialelor pe bază de schimb sau comercială;

- crează structurile necesare pentru practicarea activităţilor comerciale, inclusiv în străinătate, prin delegarea unor lucrători din Moldova sau prin angajarea de cetăţeni străini, ori transmite aceste funcţii, pe bază de înţelegere, unor agenţii, firme sau organizaţii din străinătate.

11. În scopul folosirii mai eficiente sa bazei tehnico-materiale pentru dezvoltarea agenţiei:

- crează pe teritoriul republicii şi dincolo de hotarele ei întreprinderi, organizaţii şi firme, inclusiv cu parteneri străini;

- practică alte activităţi antreprenoriale şi comerciale, conform legislaţiei în vigoare;

- efectuează decontări reciproce - atît în moneda statului cît şi în valută străină - cu întreprinderi, organizaţii, firme şi persoane fizice din republică şi de peste hotare, în baza acordurilor şi contractelor încheiate cu acestea;

- prestează, contra cost, instituţiilor, organizaţiilor profesionale, diferitelor formaţiuni servicii de redactare şi traducere a materialelor ce urmează să fie difuzate presei, fără a garanta însă publicarea lor.

12. Agenţia are dreptul să folosească salariile tarifare, în limitele personalului şi schemei de state, ca reper pentru diferenţierea retribuirii muncii, în funcţie de profesionalitatea şi calificarea lucrătorilor, de complexitatea lucrărilor şi de condiţiile în care acestea sînt prestate.

13. Agenţia şi întreprinderile sau organizaţiile din subordinea ei furnizează informaţii şi prestează servicii la preţuri şi tarife stabilite de ea însăşi sau pe bază contractuală.

15. Agenţia beneficiază de dreptul de autor. Informaţiile difuzate de agenţie către abonaţi poartă în mod obligatoriu semnătura ei, beneficiarii fiind obligaţi să citeze agenţia ca sursă a informaţiei furnizate, ceea ce reprezintă şi o condiţie stipulată în contractele încheiate de agenţie.

16. Agenţia prezintă propuneri Parlamentului şi Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova privind perfecţionarea actelor legislative ce reglementează activitatea ei ca instituţie de presă.

IV. PROPRIETATEA ŞI BUGETUL AGENŢIEI

17. Agenţia este o organizaţie de stat, fiind finanţată de la bugetul statului. Agenţia are cont de decontări, alte conturi şi subconturi în instituţiile bancare - atît din ţară cît şi din străinătate - dispune de bilanţ autonom, poate fi reclamantă şi reclamată în organele de arbitraj şi în instanţele judecătoreşti.

În conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu prezentul Regulament, proprietatea agenţiei este proprietate de stat şi aparţine agenţiei cu drept de administrare operativă. Ea se constituie din bunurile sale mobile şi imobile, din mijloacele tehnice, utilajele şi materialele procurate, precum şi din mijloacele financiare.

18. Mijloacele financiare ale agenţiei includ alocaţiile de stat /de la bugetul de stat, aprobat de Parlament/, încasările de pe urma activităţii sale comerciale şi editoriale, precum şi donaţiile benevole oferite de organizaţii şi persoane particulare.

19. Mijloacele obţinute de pe urma activităţii comerciale şi editoriale, precum şi donaţiile benevole oferite de organizaţii şi persoane particulare nu influinţează asupra subvenţiilor alocate agenţiei de la bugetul statului.

20. Mijloacele provenite din alocaţiile bugetare şi din donaţiile benevole nu sînt impozabile.

21. Colectarea, prelucrarea şi difuzarea materialelor oficiale de la Parlament şi organele lui, de la Preşedintele şi Guvenul republicii pentru organele de presă ale Guvernului şi Parlamentului, se fac pe bază irecuperabilă.

22. Activitatea comercială a agenţiei se desfăşoară în cadrul sarcinilor ei de bază şi în conformitate cu legislaţia în vigoare.

V. ADMINISTRAREA AGENŢIEI

23. Agenţia este condusă de directorul general, numit în funcţie şi eliberat din funcţie de către Parlamentul Republicii Moldova, la propunerea Preşedintelui Parlamentului şi ţinîndu-se seama de avizul Comisiei pentru publicitate şi mijloacele de informare în masă a Parlamentului.

24. în cadrul agenţiei funcţionează redacţii şi servicii în frunte cu redactori-şefi de redacţii şi şefi de servicii, care autorizează difuzarea informaţiilor şi fotoinformaţiilor, fiind responsabili de calitatea lor.

25. Directorul general al agenţiei are doi adjuncţi, dintre care unul - prim-adjunct, - doi secretari generali şi un redactor-şef, desemnaţi şi eliberaţi din funcţiile respective de către Prezidiul Parlamentului.

26. Directorul general:

- dirijează activitatea agenţiei şi poartă răspundere personală în faţa Parlamentului pentru activitatea ei, pentru îndeplinirea de către aceasta a sarcinilor şi funcţiilor sale;

- reprezintă agenţia în instanţele de stat, în relaţiile cu alte instituţii şi organizaţii din interiorul republicii, precum şi în relaţiile internaţionale;

- semnează acorduri, înţelegeri, contracte şi supraveghează realizarea lor;

- emite ordine, instrucţiuni de serviciu şi întocmeşte fişele funcţiilor pentru salariaţii agenţiei;

- confirmă prin ordin crearea Consiliului de administraţie al agenţiei şi aprobă statutul acestui organ de conducere colectiv;

- realizează angajări de personal prin sistem contractual, ţinînd cont de opinia consiliului de administraţie, precum şi concedieri ale angajaţilor agenţiei;

- cu acordul Consiliului de administraţie şi limitele fondului de retribuţie stabilit, aprobă structura şi schema de încadrare ale agenţiei, introduce în ele modificări generale de necesitatea implementării unor forme noi eficiente de organizare a muncii, a unor procedee şi metode moderne de gestiune, reglementează salariile şi acordă sau anulează sporurile salariale, ţinînd seama de propunerile redactorilor-şefi de redacţii şi şefilor de servicii;

- prezintă în faţa Prezidiului şi Parlamentului dări de seamă asupra activităţii agenţiei;

- înaintează Prezidiului Parlamentului, în termenul stabilit, proiectul de buget anual al agenţiei.

27. Directorul general este preşedintele Consiliului de administraţie al agenţiei, el aprobă statutul de funcţionare al acestui organ colectiv de conducere.

28. Salariile directorului general şi primului adjunct sînt stabilite de Prezidiul Parlamentului.

VI. CONSILIUL SUPERIOR AL AGENŢIEI

29. Consiliul superior al agenţiei este un organ consultativ de conducere, format din 7 persoane. Din componenţa Consiliului Superior fac parte directorul general, adjuncţii directorului general, precum şi patru personalităţi publice din sferele politologiei, ziaristicii, culturii, ştiinţei, propuşi spre confirmare Prezidiului Parlamentului de Ministerul Învăţămîntului şi Ştiinţei, Uniunea ziariştilor, Uniunea Scriitorilor, Ministerul culturii şi cultelor din Republica Moldova. Regulamentul cu privire la Consiliul Superior al agenţiei este adoptat de către Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova.

30. Consiliul Superior al agenţiei:

- exercită controlul asupra respectării prezentului Regulament;

- elaborează în linii mari strategia activităţii agenţiei;

- analizează concepţia şi calitatea emisiei agenţiei şi formulează propuneri în vederea îmbunătăţirii ei;

- examinează cazurile litigioase care apar în legătură cu oglindirea de pe principiul imparţialităţii a evenimentelor din republică;

- alege preşedintele Consiliului Superior al agenţiei.

31. Consiliul Superior al agenţiei îşi organizează activitatea în conformitate cu Legea presei, cu Regulamentul despre activitatea sa, adoptat de Prezidiul Parlamentului, cu alte acte normative, care reglementează activitatea mijloacelor de informare publică.

VII. REORGANIZAREA ŞI LICHIDAREA AGENŢIEI

32. Agenţia este reorganizată sau lichidată de către Parlamentul Republicii Moldova.