890/28.12.2015 Hotărîre cu privire la aprobarea posibilităţii de recoltare a masei lemnoase în procesul tăierilor de produse principale pentru perioada 2016-2020
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea posibilităţii de recoltare a masei
lemnoase în procesul tăierilor de produse principale
pentru perioada 2016-2020
nr. 890 din 28.12.2015
(în vigoare 31.12.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 370-376 art. 996 din 31.12.2015
* * *
În conformitate cu prevederile art.8 lit.h) şi art. 34 alin.(5) din Codul silvic nr.887-XIII din 21 iunie 1996 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.4-5, art.36), cu modificările şi completările ulterioare, pentru utilizarea raţională, oportună şi eficientă a masei lemnoase exploatabile, ameliorarea stării şi a funcţiilor ecoprotective ale pădurilor, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă posibilitatea de recoltare a masei lemnoase în procesul tăierilor de produse principale pentru perioada 2016-2020 în fondul forestier gestionat de Agenţia “Moldsilva”, în mărime de 1871,5 mii m3, conform anexei.
2. Agenţia “Moldsilva”, prin intermediul organizaţiilor subordonate, va asigura respectarea posibilităţii de recoltare a masei lemnoase în procesul tăierilor de produse principale în volumele prevăzute de prezenta hotărîre, reieşind din amenajamentele silvice, studiile şi cercetările de domeniu.
3. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului:
va supraveghea respectarea de către Agenţia “Moldsilva” a posibilităţii de recoltare a masei lemnoase în procesul tăierilor de produse principale, aprobate prin prezenta hotărîre;
în comun cu Agenţia “Moldsilva” şi Academia de Ştiinţe a Moldovei, va concretiza anual volumul tăierilor de reconstrucţie ecologică în fondul forestier de stat, aprobat prin prezenta hotărîre.
[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.1143 din 21.11.2018, în vigoare 18.01.2019]
| PRIM-MINISTRU INTERIMAR | Gheorghe BREGA |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul mediului | Valeriu Munteanu |
| Nr.890. Chişinău, 28 decembrie 2015. | |
|
Anexă la Hotărîrea Guvernului nr.890 din 28 decembrie 2015 POSIBILITATEA DE RECOLTARE a masei lemnoase în procesul tăierilor de produse principale în fondul forestier gestionat de entităţile din subordinea Agenţiei “Moldsilva” pentru perioada 2016-2020 |
|||
| Nr. crt. |
Denumirea entităţii | Posibilitatea pe perioadă, mii m3 |
Posibilitatea medie anuală, mii m3/an |
|
A. Tăieri de regenerare şi de conservare |
|||
| 1. | Întreprinderea pentru Silvicultură Bălţi | 35,0 | 7,0 |
| 2. | Întreprinderea pentru Silvicultură Călăraşi | 80,0 | 16,0 |
| 3. | Întreprinderea pentru Silvicultură Chişinău | 152,0 | 30,4 |
| 4. | Întreprinderea pentru Silvicultură Comrat | 66,0 | 13,2 |
| 5. | Întreprinderea pentru Silvicultură Edineţ | 102,0 | 20,4 |
| 6. | Întreprinderea pentru Silvicultură Glodeni | 100,0 | 20,0 |
| 7. | Întreprinderea pentru Silvicultură “Hînceşti-Silva” | 136,0 | 27,2 |
| 8. | Întreprinderea pentru Silvicultură Iargara | 103,5 | 20,7 |
| 9. | Întreprinderea pentru Silvicultură “Nisporeni-Silva” | 69,5 | 13,9 |
| 10. | Întreprinderea pentru Silvicultură Orhei | 169,0 | 33,8 |
| 11. | Întreprinderea pentru Silvicultură “Silva-Centru”, Ungheni | 107,5 | 21,5 |
| 12. | Întreprinderea pentru Silvicultură “Silva-Sud”, Cahul | 77,0 | 15,4 |
| 13. | Întreprinderea pentru Silvicultură Soroca | 75,0 | 15,0 |
| 14. | Întreprinderea pentru Silvicultură Şoldăneşti | 92,5 | 18,5 |
| 15. | Întreprinderea pentru Silvicultură Teleneşti | 29,5 | 5,9 |
| 16. | Întreprinderea pentru Silvicultură Tighina | 139,5 | 27,9 |
| 17. | Întreprinderea Silvocinegetică Cimişlia | 70,0 | 14,0 |
| 18. | Întreprinderea Silvocinegetică “Manta-V” | 67,0 | 13,4 |
| 19. | Întreprinderea Silvocinegetică “Sil-Răzeni” | 28,0 | 5,6 |
| 20. | Întreprinderea Silvocinegetică Străşeni | 64,5 | 12,9 |
| Total: | 1763,5 | 352,7 | |
|
B. Tăieri de reconstrucţie ecologică |
|||
| 21. | Rezervaţia “Codrii” | 37,0 | 7,4 |
| 22. | Rezervaţia “Pădurea Domnească” | 36,5 | 7,3 |
| 23. | Rezervaţia “Plaiul Fagului” | 30,5 | 6,1 |
| 24. | Rezervaţia “Prutul de Jos” | 4,0 | 0,8 |
| Total: | 108,0 | 21,6 | |
| Total tăieri: | 1871,5 | 374,3 | |