BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

904/24.09.2010 Hotărîre cu privire la rezultatele încorporării în serviciul militar în mai-iunie 2010 şi încorporarea în serviciul militar în noiembrie-decembrie 2010

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
24.09.2010

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la rezultatele încorporării în serviciul militar

în mai-iunie 2010 şi încorporarea în serviciul militar

în noiembrie-decembrie 2010

nr. 904  din  24.09.2010

 (în vigoare 01.10.2010) 

Monitorul Oficial nr.191-193 art.989 din 01.10.2010

* * *

În vederea executării prevederilor art.28 din Legea nr.1245-XV din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.137-138, art.1054), cu modificările şi completările ulterioare, şi în temeiul Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.399-V din 2 iulie 2010 “Privind eliberarea din serviciul militar în termen şi trecerea în rezervă a militarilor, durata serviciului militar al cărora a expirat, precum şi încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen şi cu termen redus, în noiembrie-decembrie 2010” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.117-118, art.370), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de rezultatele îndeplinirii sarcinii de încorporare a cetăţenilor în serviciul militar în termen în lunile mai-iunie 2010, conform anexei nr.1, şi se propune autorităţilor administraţiei publice de toate nivelurile să întreprindă măsurile de rigoare pentru înlăturarea neajunsurilor depistate în perioada desfăşurării campaniei de încorporare menţionate.

2. Se stabileşte următoarea sarcină de încorporare în lunile noiembrie-decembrie 2010 pentru îndeplinirea:

Încorporarea cetăţenilor în serviciul militar se va efectua pe etape, conform graficului elaborat de Ministerul Apărării, coordonat cu Serviciul Grăniceri şi Departamentul Trupelor de Carabinieri.

3. Autorităţile administraţiei publice locale, în comun cu Ministerul Apărării, vor organiza, potrivit atribuţiilor stabilite de legislaţia în vigoare, încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen şi serviciul militar cu termen redus în lunile noiembrie-decembrie 2010, conform anexei nr.2.

4. Autorităţile administraţiei publice locale, în comun cu centrele militare, vor stabili sarcina de încorporare pentru primăriile oraşelor, comunelor şi satelor.

5. Ministerul Educaţiei, în comun cu centrele militare şi autorităţile administraţiei publice locale, vor asigura desfăşurarea activităţilor educative cu tematică militar-patriotică, consacrate datelor remarcabile din istoria Armatei Naţionale, în scopul susţinerii campaniei de încorporare şi propagării în societate a prestigiului serviciului militar.

6. Ministerul Sănătăţii va asigura efectuarea examenului medical preliminar şi a expertizei medico-militare a recruţilor de către comisiile medico-militare pe lîngă organele administrativ-militare, în volumul şi în modul prevăzute de legislaţie.

7. Ministerul Apărării, la finele încorporării, va generaliza neajunsurile depistate în perioada desfăşurării campaniei de încorporare în activitatea comisiilor medico-militare pe lîngă organele administrativ-militare, cu informarea ulterioară a Ministerului Sănătăţii.

8. Elaborarea planului de repartizare a recruţilor se pune în sarcina Ministerului Apărării.

Se învesteşte Ministerul Apărării cu dreptul de a redistribui sarcina de încorporare între centrele militare, în coordonare cu Serviciul Grăniceri şi Ministerul Afacerilor Interne (Departamentul Trupelor de Carabinieri), fără emiterea unei noi hotărîri de Guvern, în scopul îndeplinirii în volum deplin a sarcinii de încorporare.

9. În scopul exercitării controlului asupra desfăşurării încorporării, coordonării activităţii comisiilor de recrutare-încorporare şi examinării contestărilor înaintate de cetăţeni, Comisia de Stat pentru Încorporare se convoacă conform planului său de activitate.

10. Vor fi eliberaţi din serviciul militar şi trecuţi în rezerva Forţelor Armate la expirarea duratei serviciului militar:

în lunile noiembrie-decembrie 2010 – militarii care au fost încorporaţi în serviciul militar în termen în lunile noiembrie-decembrie 2009;

în lunile februarie-martie 2011 – militarii care vor fi încorporaţi în lunile noiembrie-decembrie 2010 în serviciul militar cu termen redus.

11. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina dlui Ion Negrei, viceprim-ministru, preşedinte al Comisiei de Stat pentru Încorporare.