BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

907/03.09.2001 Hotărîre cu privire la transmiterea, modificarea destinaţiei şi schimbul de terenuri

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
03.09.2001

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la transmiterea, modificarea destinaţiei şi schimbul de terenuri

nr. 907  din  03.09.2001

 (în vigoare 06.09.2001) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.108-109 art.956 din 06.09.2001

* * *

 În conformitate cu prevederile art.8 şi 99 din Codul funciar, art.79 din Codul silvic şi art.14 al Legii privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se transmite în fondul de rezervă al primăriei s.Corjova, judeţul Chişinău, pentru păşunatul vitelor - 14,2 hectare de terenuri din fondul forestier al Întreprinderii de stat pentru silvicultură Chişinău.

2. Se permite schimbul de terenuri în judeţul Orhei:

a 1,78 hectare terenuri arabile puţin productive din proprietatea privată a întreprinderii individuale "Godorogea-Imperial" din comuna Selişte pe 0,30 hectare terenuri neacoperite cu păduri ale Întreprinderii de stat pentru silvicultură Orhei;

a 2,16 hectare terenuri arabile puţin productive din proprietatea privată a întreprinderii individuale "Romaniuc" din comuna Morozeni pe 0,40 hectare terenuri neacoperite cu păduri din comuna Selişte, care aparţin Întreprinderii de stat pentru silvicultură Orhei.

Tranzacţiile cu privire la schimbul de terenuri se vor efectua în baza contractelor de schimb a terenurilor, încheiate în modul stabilit.

3. Se modifică destinaţia:

a 0,15 hectare de păşuni din fondul de rezervă al primăriei comunei Molovata Nouă, judeţul Chişinău, în legătură cu construcţia de către "Argos-Cat" SRL a unei baze de odihnă;

a 0,04 hectare teren arabil din extravilanul comunei Vălcineţ, judeţul Edineţ, în legătură cu construcţia de către întreprinderea mixtă "Voxtel" S.A. a unei staţii de telefonie mobilă;

a 2,16 hectare terenuri arabile puţin productive proprietate privată a întreprinderii individuale "Romaniuc" din comuna Morozeni şi 1,78 hectare terenuri arabile puţin productive ale întreprinderii individuale "Godorogea-Imperial" din comuna Selişte în legătură cu transmiterea lor Întreprinderii de stat pentru silvicultură Orhei;

a 0,40 hectare terenuri neacoperite cu păduri ale Întreprinderii de stat pentru silvicultură Orhei în legătură cu construcţia unui camping pentru deservirea călătorilor;

a 0,30 hectare de terenuri neacoperite cu păduri ale Întreprinderii de stat pentru silvicultură Orhei în legătură cu construcţia unei parcări auto.

4. În conformitate cu actele comisiilor autorităţilor administraţiei publice locale, agenţii economici, cărora li se vor atribui terenuri pentru construcţii, vor organiza decopertarea stratului fertil de sol de pe suprafeţele amplasamentelor menţionate şi transportarea lui în locurile specificate în documentaţia de organizare a teritoriului.

5. Autorităţile administraţiei publice locale şi Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului al Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru vor asigura, la cererea întreprinderilor şi organizaţiilor, realizarea efectivă a proiectelor de repartizare a terenurilor, eliberînd deţinătorilor de terenuri şi beneficiarilor funciari documentaţia respectivă şi autentificîndu-le concomitent drepturile.

6. Pînă la autentificarea drepturilor noilor deţinători, terenurile repartizate prin prezenta hotărîre vor rămîne în folosinţa foştilor deţinători.