908/28.07.2008 Hotărîre cu privire la transmiterea unui imobil
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la transmiterea unui imobil
nr. 908 din 28.07.2008
(în vigoare 05.08.2008)
Monitorul Oficial nr.143-144 art.918 din 05.08.2008
* * *
În temeiul Legii nr.523-XIV din 16 iulie 1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.124-125, art.611), cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr.121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401) şi ţinînd cont de acordul Consiliului comunal Piatra, raionul Orhei, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se transmite, cu titlu gratuit, imobilul grădiniţei de copii din comuna Piatra, raionul Orhei, din proprietatea publică a statului, gestiunea economică a S.A. “Avicola-Orhei”, în proprietatea publică a comunei Piatra.
2. Ministerul Economiei şi Comerţului şi Consiliul comunal Piatra vor crea comisia de primire-predare şi vor asigura transmiterea imobilului grădiniţei nominalizate în termen de 60 zile, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, a subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor, mijloacelor fixe şi altor active, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.688 din 9 octombrie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.10, art.45), cu modificările şi completările ulterioare.
3. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru va opera, în modul stabilit de legislaţie, modificările necesare în documentaţia cadastrală, în conformitate cu prevederile prezentei hotărîri.
| PRIM-MINISTRU | Zinaida GRECEANÎI |
Contrasemnează: |
|
| Prim-viceprim-ministru, | |
| ministrul economiei şi comerţului | Igor Dodon |
Chişinău, 28 iulie 2008. |
|
| Nr.908. |