BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

909/05.11.2014 Hotărîre cu privire la aprobarea unităţilor de măsură legale

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
05.11.2014

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea unităţilor de măsură legale

nr. 909  din  05.11.2014

 (în vigoare 07.11.2015) 

Monitorul Oficial nr.333-338 art.977 din 07.11.2014

* * *

În temeiul art.7 din Legea metrologiei nr.19/2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.100-105, art.190), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

[Clauza de adoptare în redacţia Hot.Guv. nr.533 din 20.07.2020, în vigoare 24.07.2020]

Prezenta hotărâre transpune Directiva Consiliului 80/181/CEE din 20 decembrie 1979 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la unităţile de măsură şi de abrogare a Directivei 71/354/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 39 din 15 februarie 1980, CELEX: 31980L0181, aşa cum a fost modificată ultima dată prin Directiva (UE) 2019/1258 a Comisiei din 23 iulie 2019.

[Clauza de armonizare introdusă prin Hot.Guv. nr.763 din 10.12.2025, în vigoare 11.12.2025]

1. Se aprobă unităţile de măsură legale (se anexează).

2. Unităţile de măsură legale aprobate prin prezenta hotărîre se referă la măsurările efectuate, indicaţiile de cantitate exprimate în unităţi de măsură şi mijloacele de măsurare utilizate în domeniile de exercitare a controlului metrologic legal prevăzute la art.11 din Legea metrologiei nr.19/2016.

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.533 din 20.07.2020, în vigoare 24.07.2020]

3. Prevederile prezentei Hotărîri nu exclud utilizarea altor unităţi de măsură decît unităţile de măsură legale aprobate prin prezenta Hotărîre, în domeniul transportului aerian, maritim şi feroviar, care au fost stabilite prin convenţii sau acorduri internaţionale la care Republica Moldova este parte.

4. Utilizarea altor unităţi de măsură decît unităţile de măsură legale aprobate prin prezenta Hotărîre este admisă pentru:

1) produsele şi echipamentele aflate pe piaţă şi/sau în uz la data intrării în vigoare a prezentei Hotărîri;

2) componentele şi părţile produselor şi echipamentelor necesare să completeze sau să înlocuiască componente ori părţi ale produselor şi echipamentelor prevăzute la sbpct.1).

41. Pentru indicatoarele mijloacelor de măsurare se utilizează unităţi de măsură legale aprobate prin prezenta hotărâre.

[Pct.41 introdus prin Hot.Guv. nr.763 din 10.12.2025, în vigoare 11.12.2025]

5. Indicaţiile de mărime exprimate în unităţi de măsură care nu sînt aprobate prin prezenta Hotărîre, denumite indicaţii suplimentare, se admit pentru a fi utilizate doar dacă acestea sînt însoţite de una sau mai multe indicaţii de mărime exprimate într-o unitate prevăzută în prezenta Hotărîre.

51. Mijloacele de măsurare introduse pe piaţă şi/sau date în folosinţă trebuie să fie prevăzute cu indicaţii de mărime exprimate în unităţi de măsură legale, conform prevederilor prezentei hotărâri.

[Pct.51 introdus prin Hot.Guv. nr.763 din 10.12.2025, în vigoare 11.12.2025]

6. Indicaţiile exprimate în unităţi de măsură, altele decît cele aprobate prin prezenta Hotărîre se exprimă cu caractere care să nu fie mai mari decît cele corespunzătoare indicaţiei în unităţile de măsură legale. Indicaţiile exprimate în unităţi de măsură legale, aprobate prin prezenta hotărâre, au prioritate şi prevalează asupra indicaţiei suplimentare.

[Pct.6 completat prin Hot.Guv. nr.763 din 10.12.2025, în vigoare 11.12.2025]

7. Prezenta Hotărîre intră în vigoare la 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobate

prin Hotărîrea Guvernului

nr.909 din 5 noiembrie 2014

UNITĂŢILE DE MĂSURĂ LEGALE

[Clauza de armonizare abrogată prin Hot.Guv. nr.763 din 10.12.2025, în vigoare 11.12.2025]

[Clauza de armonizare modificată prin Hot.Guv. nr.533 din 20.07.2020, în vigoare 24.07.2020]

I. UNITĂŢI DE MĂSURĂ SI, MULTIPLII

ŞI SUB MULTIPLII LOR ZECIMALI

1. Unităţile Sistemului Internaţional de Unităţi (SI) fundamentale în calitate de unităţi de măsură legale sunt prezentate în tabelul 1.

Definiţii ale unităţilor fundamentale SI:

Unitatea de timp: Secunda (s) este unitatea de timp în SI. Se defineşte prin valoarea numerică fixă a frecvenţei cesiului ΔνCs, frecventa tranziţiei hiperfine a stării fundamentale a atomului de cesiu 133 neperturbat, care este de 9 192 631 770 exprimată în unitatea Hz, egală cu s–1.

Unitatea de lungime: Metrul (m) este unitatea de lungime în SI. Se defineşte prin valoarea numerică fixă a vitezei luminii în vid c, care este de 299 792 458 exprimată în unitatea мˇс−1, unde secunda este definită ca ΔνCs.

Unitatea de masă: Kilogramul (kg) este unitatea de masă în SI. Se defineşte prin valoarea numerică fixă a constantei Planck h, care este de 6,626 070 15 × 10– 34 exprimată în unitatea Js, care este egală cu kg m2 s– 1, unde metrul şi secunda sunt definite ca c şi ΔνCs.

Unitatea de curent electric: Amper (A) este unitatea pentru intensitatea curentului electric în SI. Se defineşte prin valoarea numerică fixă a sarcinii electrice elementare e, care este de 1,602 176 634 × 10– 19 exprimată în unitatea C, care este egală cu As, unde secunda este definită ca ΔνCs.

Unitatea pentru temperatura termodinamică: Grade Kelvin (K) este unitatea pentru temperatura termodinamică în SI. Se defineşte prin valoarea numerică fixă a constantei Boltzmann k, care este de 1,380 649 × 10– 23 exprimată în unitatea J K– 1, care este egală cu kg m2 s– 2 K– 1, unde kilogramul, metrul şi secunda sunt definite ca h, c şi ΔνCs.

Denumirea specială şi simbolul unităţii SI derivate de temperatură pentru exprimarea temperaturii Celsius este prezentată în tabelul 2.

[Tabelul 2 modificat prin Hot.Guv. nr.763 din 10.12.2025, în vigoare 11.12.2025]

[Tabelul 2 modificat prin Hot.Guv. nr.75 din 19.02.2025, în vigoare 04.03.2025]

Unitatea pentru cantitatea de substanţă: Molul (mol) este unitatea pentru cantitatea de substanţă în SI. Un mol conţine exact 6,022 140 76 × 1023 entităţi elementare. Acest număr reprezintă valoarea numerică fixă a constantei lui Avogadro, NA, exprimată în unitatea mol–1 şi denumit numărul lui Avogadro. Cantitatea de substanţă, simbol n, a unui sistem este o măsură a numărului de entităţi elementare specificate. O entitate elementară poate fi un atom, o moleculă, un ion, un electron, orice altă particulă sau grup de particule specificat.

Unitatea de intensitate luminoasă: Candela (cd) este unitatea din SI pentru intensitatea luminoasă într-o direcţie dată. Se defineşte prin valoarea numerică fixă a eficacităţii luminoase a radiaţiei monocromatice la frecvenţa 540 × 1012 Hz, Kcd, care este de 683 exprimată în unitatea lm W– 1, egală cu cd sr W– 1, sau cd sr kg– 1 m– 2 s3, unde kilogramul, metrul şi secunda sunt definite ca h, c şi ΔνCs.

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.75 din 19.02.2025, în vigoare 04.03.2025]

[Pct.1 în redacţia Hot.Guv. nr.533 din 20.07.2020, în vigoare 24.07.2020]

2. Unităţile (SI) derivate:

1) Unităţile derivate coerent în raport cu unităţile fundamentale SI sînt date ca expresii algebrice sub formă de produse ale puterilor unităţilor fundamentale SI cu un factor numeric egal cu 1.

2) Unităţile (SI) derivate cu denumiri şi simboluri speciale, în calitate de unităţi de măsură legale sînt prezentate în tabelul 3:

[Tabelul 3 modificat prin Hot.Guv. nr.75 din 19.02.2025, în vigoare 04.03.2025]

3. Prefixele şi simbolurile lor utilizate pentru a desemna anumiţi multipli şi submultipli zecimali sînt prezentate în tabelul 4:

[Tabelul 4 modificat prin Hot.Guv. nr.75 din 19.02.2025, în vigoare 04.03.2025]

4. Nume şi simboluri ale multiplilor şi ale submultiplilor zecimali ai unităţilor SI, special autorizate sînt prezentate în tabelul 5:

II. UNITĂŢI CARE SÎNT DEFINITE ÎN BAZA UNITĂŢILOR SI, DAR

NU SÎNT MULTIPLI SAU SUBMULTIPLI ZECIMALI AI ACESTORA

Unităţile care sînt definite în baza unităţilor SI, dar nu sînt multipli sau submultimpli zecimali ai acestora, sînt prezentate în tabelul 6.

[Tabelul 6 modificat prin Hot.Guv. nr.763 din 10.12.2025, în vigoare 11.12.2025]

[Tabelul 6 în redacţia Hot.Guv. nr.75 din 19.02.2025, în vigoare 04.03.2025]

III. UNITĂŢI UTILIZATE CU SI, ALE CĂROR VALORI ÎN SI

SUNT OBŢINUTE EXPERIMENTAL

[Denumirea cap.III în redacţia Hot.Guv. nr.75 din 19.02.2025, în vigoare 04.03.2025]

Unităţile utilizate cu SI, ale căror valori în SI sunt obţinute experimental, sunt prezentate în tabelul 7:

[Cap.III modificat prin Hot.Guv. nr.763 din 10.12.2025, în vigoare 11.12.2025]

[Tabelul 7 în redacţia Hot.Guv. nr.75 din 19.02.2025, în vigoare 04.03.2025]

IV. UNITĂŢI ŞI DENUMIRI DE UNITĂŢI PERMISE

NUMAI ÎN DOMENIUL SPECIALIZAT

Unităţile şi denumirile de unităţi permise numai în domeniul specializat:

[Tabelul 8 modificat prin Hot.Guv. nr.763 din 10.12.2025, în vigoare 11.12.2025]

[Tabelul 8 modificat prin Hot.Guv. nr.75 din 19.02.2025, în vigoare 04.03.2025]

V. UNITĂŢI COMPUSE

Unităţile de măsură compuse se constituie prin combinaţii între unităţile specificate în prezenta hotărâre.

[Enunţul în redacţia Hot.Guv. nr.75 din 19.02.2025, în vigoare 04.03.2025]