Hotărâri
910/29.07.2003 Hotărîre cu privire la unele aspecte ce ţin de comercializarea bunurilor sechestrate şi confiscate
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
cu privire la unele aspecte ce ţin de comercializarea
bunurilor sechestrate şi confiscate
Nr.910 din 29.07.2003
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.170-172/956 din 08.08.2003
* * *
Abrogat: 08.04.2005
Hotărîrea Guvernului nr.337 din 23.03.2005
În scopul ameliorării situaţiei din domeniul comercializării
bunurilor sechestrate şi confiscate, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se consideră necesar ca bunurile sechestrate şi confiscate să fie
transmise Agenţiei de Stat pentru Rezervele Materiale şi Ajutoarele
Umanitare.
2. Ministerul Economiei, în comun cu Ministerul Finanţelor,
Ministerul Justiţiei, Centrul Creaţie Legislativă, Inspectoratul Fiscal
Principal de Stat, Agenţia de Stat pentru Rezervele Materiale şi
Ajutoarele Umanitare, în termen de 15 zile, vor prezenta Guvernului spre
examinare proiectele respective de modificare a actelor legislative şi
normative ce ţin de problema nominalizată.
3. Ministerul Finanţelor va prezenta, în termen de 10 zile,
proiectul de hotărîre privind modificarea componenţei nominale a
Comisiei republicane permanente pentru organizarea expertizei, evaluării
şi comercializării bunurilor sechestrate, cu includerea în componenţa
acesteia a directorului general al Agenţiei de Stat pentru Rezervele
Materiale şi Ajutoarele Umanitare, a reprezentanţilor autorităţilor
publice locale, precum şi ai Cancelariei de Stat.
PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVA Vasile TARLEV
Contrasemnată:
Prim-viceprim-ministru Vasile Iovv
Ministrul justiţiei Vasile Dolghieru
Chişinău, 29 iulie 2003.
Nr.910.