914/31.12.2009 Hotărîre cu privire la aprobarea Programului lucrărilor statistice pe anul 2010
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Programului lucrărilor statistice pe anul 2010
nr. 914 din 31.12.2009
(în vigoare 15.01.2010)
Monitorul Oficial nr.2-4 art.7 din 15.01.2010
* * *
Abrogat: 31.10.2012
Hotărîrea Guvernului nr.796 din 25.10.2012
În scopul asigurării ministerelor, altor autorităţi administrative centrale, autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi altor utilizatori cu informaţie statistică economică, socială şi demografică relevantă, autentică şi comparabilă la nivel internaţional, în conformitate cu Legea nr.412-XV din 9 decembrie 2004 cu privire la statistica oficială (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.1-4, art.8), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Programul lucrărilor statistice pe anul 2010 (se anexează).
2. Finanţarea lucrărilor incluse în Programul sus-numit va fi efectuată în limitele alocaţiilor aprobate în acest scop Biroului Naţional de Statistică prin Legea bugetului de stat pe anul 2010.
3. Ministerele, alte autorităţi administrative centrale şi instituţii publice vor asigura realizarea Programului nominalizat.
| PRIM-MINISTRU | Vladimir FILAT |
Contrasemnează: |
|
| Viceprim-ministru, ministrul economiei | Valeriu Lazar |
| Ministrul finanţelor | Veaceslav Negruţa |
Chişinău, 31 decembrie 2009. |
|
| Nr.914. |
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
nr.914 din 31 decembrie 2009
PROGRAMUL LUCRĂRILOR STATISTICE
PE ANUL 2010
I. IDENTIFICAREA PROBLEMEI
1. Promovarea reformelor economice şi sociale, procesele de democratizare a societăţii conduce la creşterea continuă a cererii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, instituţiilor neguvernamentale, cercurilor academice, organismelor internaţionale la care ţara noastră este parte, altor utilizatori de informaţie statistică adaptată la noile condiţii social-economice ale statului şi conformă cu cerinţele internaţionale.
Astfel, disponibilitatea datelor statistice relevante, fiabile şi complexe are o importanţă majoră pentru asigurarea elaborării, monitorizării şi evaluării programelor şi strategiilor naţionale, sprijină procesul decizional informat al autorităţilor publice centrale şi locale, facilitează dezvoltarea sectorului privat, contribuie la buna informare a întregii societăţi.
2. Elaborarea informaţiei statistice conform metodologiilor adaptate la normele internaţionale, în special ale Uniunii Europene, influenţează pozitiv asupra imaginii Republicii Moldova peste hotarele ei, favorizînd fluxul investiţional în ţară, exportul produselor autohtone etc. şi, în ultimă instanţă, creşterea economică şi sporirea bunăstării populaţiei.
II. OBIECTIVUL SPECIFIC AL PROGRAMULUI
3. Programul lucrărilor statistice pe anul 2010 (în continuare – Programul) este elaborat în scopul asigurării ministerelor, altor autorităţi administrative centrale, autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi altor utilizatori cu informaţie statistică economică, socială şi demografică relevantă, autentică şi comparabilă la nivel internaţional.
4. Programul cuprinde lista lucrărilor şi cercetărilor statistice care vor fi realizate de Biroul Naţional de Statistică şi de alte instituţii responsabile pentru producerea informaţiei statistice oficiale şi administrative necesare la elaborarea acesteia, precum şi profilul elaborărilor şi termenul de diseminare a informaţiei (vezi capitolul VII).
III. REZULTATELE SCONTATE
5. Rezultatele scontate ca urmare a realizării Programului sînt:
a) elaborarea informaţiei statistice relevante şi autentice în vederea satisfacerii integrale a cerinţelor informaţionale ale societăţii;
b) obţinerea datelor complexe vizînd starea actuală în agricultură, în urma realizării Recensămîntului general agricol;
c) asigurarea accesului utilizatorilor interni şi ai celor de peste hotarele ţării la informaţie relevantă, fiabilă şi comparabilă la nivel internaţional.
IV. INDICATORII DE PROGRES ŞI PERFORMANŢĂ
6. Indicatorii de progres şi performanţă pentru evaluarea Programului sînt următorii:
a) elaborarea lucrărilor specificate în capitolul VII al prezentului Program în termenele stabilite, conform profilului elaborării;
b) numărul lucrărilor analitice, informaţiilor şi notelor operative care vor fi elaborate de Biroul Naţional de Statistică în anul 2010 – în total 161;
c) numărul ediţiilor statistice – în total 30;
d) numărul de chestionare completate şi prezentate la solicitare organismelor internaţionale – în total 100;
e) actualizarea permanentă a informaţiei de pe pagina web oficială a Biroului Naţional de Statistică şi a Paginii Naţionale Sumare a Datelor în cadrul Standardului Special de Diseminare a Datelor al Fondului Monetar Internaţional.
V. FINANŢAREA PROGRAMULUI
7. Realizarea Programului lucrărilor statistice în anul 2010 va fi efectuată în limitele mijloacelor bugetare alocate Biroului Naţional de Statistică şi altor instituţii, precum şi în condiţiile cofinanţării lucrărilor recensămîntului general agricol de către donatorii străini.
8. Suma totală estimativă necesară pentru organizarea lucrărilor aferente recensămîntului general agricol în anul 2010 constituie 76145,5 mii lei, inclusiv 14939,2 mii lei din contul bugetului de stat şi 61206,3 mii lei – a donatorilor externi.
VI. PROCEDURILE DE RAPORTARE ŞI EVALUARE
9. În procesul de realizare a Programului va fi asigurată monitorizarea permanentă a realizării activităţilor (lucrărilor) în conformitate cu prevederile capitolului VII din prezentul Program. Procesul de monitorizare şi evaluare va cuprinde:
a) evidenţa de către Biroul Naţional de Statistică a respectării termenelor de realizare a acţiunilor/lucrărilor;
b) examinarea trimestrială la şedinţele Colegiului Biroului Naţional de Statistică a realizării acţiunilor prevăzute în Program;
c) elaborarea de către Biroul Naţional de Statistică a raportului privind realizarea Programului lucrărilor statistice pe anul 2010 şi prezentarea acestuia în adresa Guvernului în decursul primului trimestru al anului 2011.
VII. LUCRĂRI, INSTITUŢIILE RESPONSABILE ŞI TERMENELE DE REALIZARE
|
A. LUCRĂRI ŞI CERCETĂRI STATISTICE REALIZATE DE BIROUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ |
||||
| Nr. d/o |
Denumirea lucrării (indicatorilor statistici elaboraţi) | Profilul elaborărilor | Periodicitatea | Termenul de prezentare a informaţiei beneficiarilor (data sau în a cîta zi după perioada de raportare) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
1. Pregătirea şi efectuarea Recensămîntului general agricol în anul 2010 |
||||
| 1. | Informaţie preliminară succintă privind Recensămîntul general agricol din 2010 | pe ţară | anual | a 95-zi după data de referinţă |
2. Elaborarea indicatorilor macroeconomici şi balanţelor economice |
||||
| 2. | Conturile naţionale pentru anul 2009, în preţuri curente | pe ţară, activităţi economice (aici şi în continuare, informaţia se prezintă pe principalele tipuri de activităţi economice conform Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei (CAEM)), elemente de utilizare, sectoare instituţionale, forme de proprietate | anual | 29 decembrie |
| 3. | Produsul intern brut pe anul 2009 pe sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, în preţuri curente | total pe întreprinderile mici şi mijlocii şi activităţi economice | anual | 29 decembrie |
| 4. | Produsul intern brut pe categorii de resurse şi utilizări, în preţuri curente şi comparabile pe: | |||
| a) anul 2008 | pe ţară, activităţi economice, elemente de utilizări, sectoare instituţionale, forme de proprietate | |||
| calcul semidefinitiv II | anual | 29 decembrie | ||
| b) anul 2009 | pe ţară, activităţi economice, elemente de utilizări | |||
| calcul preliminar | anual | 15 martie | ||
| c) anul 2010 | pe ţară, activităţi economice, elemente de utilizări | |||
| calcul preliminar | trimestrial | a 75-a zi | ||
| 5. | Reconcilierea calculelor trimestriale cu cele anuale vizînd produsul intern brut pentru anii 1995-2009, în preţuri curente şi constante | pe ţară, activităţi economice, elemente de utilizări | anual | 29 decembrie |
| 6. | Elaborarea conturilor economice integrate pe anul 2009 | pe ţară, sectoare instituţionale | anual | 29 decembrie |
| 7. | Tabelul Resurse – Utilizări pentru anul 2009, în preţuri curente şi comparabile | pe ţară, activităţi economice, elemente de utilizări | anual | 29 decembrie |
| 8. | Balanţa mijloacelor fixe pentru anul 2009, după valoarea iniţială şi de bilanţ | pe ţară, activităţi economice, forme de proprietate | anual | 29 septembrie |
| 9. | Avuţia naţională pentru anul 2009 | pe ţară | anual | 29 octombrie |
| 10. | Calculul acumulării avuţiei casnice a populaţiei pentru anul 2009, în preţuri curente şi comparabile | pe ţară | anual | 29 octombrie |
3. Statistica industriei şi energeticii |
||||
| 11. | Indicatorii principali în industrie pe anul 2009: | |||
| a) date preliminare: | ||||
| valoarea producţiei fabricate în preţuri curente, indicii producţiei industriale, indicii numărului de personal şi ai productivităţii muncii, producţia în expresie naturală, circulaţia principalelor tipuri de produse industriale | pe ţară, pe cercul de întreprinderi industriale cu activitate principală industrială cuprinse în cercetarea statistică lunară, activităţi economice, forme de proprietate, în aspect teritorial (aici şi în continuare: informaţia se prezintă pe regiuni de dezvoltare, raioane, municipiile Chişinău şi Bălţi, unitatea teritorială autonomă Găgăuzia (Gagauz-Yeri) | anual | 29 ianuarie | |
| b) date definitive: | ||||
| - valoarea producţiei fabricate în preţuri curente, indicii producţiei industriale, indicii numărului de personal şi ai productivităţii muncii | pe ţară, activităţi economice, forme de proprietate, în aspect teritorial | anual | 14 iunie | |
| - producţia în expresie naturală | pe ţară, în aspect teritorial | anual | 14 iunie | |
| 12. | Indicatorii principali în industrie în anul 2010: | pe ţară, pe cercul de întreprinderi industriale cu activitate principală industrială cuprinse în cercetarea statistică lunară, activităţi economice, forme de proprietate, în aspect teritorial | ||
| a) valoarea producţiei fabricate în preţuri curente | lunar | a 22-a zi | ||
| b) indicii producţiei industriale | lunar | a 22-a zi | ||
| c) producţia în expresie naturală, circulaţia principalelor tipuri de produse industriale | lunar | a 22-a zi | ||
| d) indicii productivităţii muncii în industrie | trimestrial | a 22-a zi | ||
| 13. | Valoarea producţiei livrate (inclusiv pe piaţa internă şi la export) şi stocurile produselor finite: | pe ţară, pe cercul de întreprinderi industriale cu activitate principală industrială cuprinse în cercetarea statistică lunară, activităţi economice, forme de proprietate, în aspect teritorial | ||
| a) pe anul 2009 | anual | 14 iunie | ||
| b) în anul 2010 | trimestrial | a 22-a zi | ||
| 14. | Balanţa energiei electrice | pe ţară | anual | 26 iulie |
| 15. | Balanţa energetică | pe ţară | anual | 26 iulie |
| 16. | Distribuirea gazelor de reţea, lichefiate: | pe ţară | ||
| a) pe anul 2009 | anual | 7 iunie | ||
| b) în anul 2010 | trimestrial | a 40-a zi | ||
4. Statistica agriculturii |
||||
| 17. | Producţia agricolă pe anul 2009: | |||
| a) date preliminare | pe ţară, pe categorii de gospodării (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier), gospodăriile populaţiei) | anual | 25 ianuarie | |
| b) date definitive privind producţia în preţuri: | pe ţară, pe categorii de gospodării (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier), gospodăriile populaţiei) | |||
| - comparabile | anual | 2 iulie | ||
| - curente | anual | 15 octombrie | ||
| 18. | Producţia agricolă şi indicele volumului fizic al producţiei agricole în anul 2010: | pe ţară, pe categorii de gospodării (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier), gospodăriile populaţiei) | ||
| a) producţia agricolă în preţuri curente | trimestrial | a 25-a zi | ||
| b) indicele volumului fizic al producţiei agricole | trimestrial | a 17-a zi | ||
| 19. | Înfiinţarea şi defrişarea plantaţiilor multianuale, producerea materialului săditor | pe ţară, pe întreprinderile agricole (inclusiv gospodăriile ţărăneşti (de fermier) cu suprafaţa terenurilor de 50 ha), pe agenţii economici cu suprafaţa plantaţiilor multianuale de la 0,5 pînă la 50 ha, beneficiari de subsidii | de 2 ori pe an | 18 ianuarie 14 iunie |
| 20. | Totalurile semănatului pentru recolta anului 2010 | pe ţară, pe categorii de gospodării (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier), gospodăriile populaţiei) | o dată pe an | 28 iulie |
| 21. | Recoltarea roadei, aratul şi semănatul culturilor de iarnă | pe ţară, pe întreprinderile agricole, în aspect teritorial | de 7 ori pe an | 9 iulie 9 august 8 septembrie 8 octombrie 8 noiembrie 8 decembrie 29 decembrie |
| 22. | Administrarea îngrăşămintelor chimice şi naturale pentru recolta anului 2009 | pe ţară, pe întreprinderile agricole, în aspect teritorial | anual | 18 ianuarie |
| 23. | Producţia vegetală obţinută în anul 2009: | |||
| a) date preliminare | pe ţară, pe întreprinderile agricole, în aspect teritorial | anual | 25 ianuarie | |
| b) date definitive | pe ţară, pe categorii de gospodării (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier), gospodăriile populaţiei) | anual | 2 aprilie | |
| 24. | Producţia animală în anul 2009: | |||
| a) date preliminare | pe ţară, pe întreprinderile agricole, în aspect teritorial | anual | 25 ianuarie | |
| b) date definitive | pe ţară, pe categorii de gospodării, forme de proprietate, în aspect teritorial | anual | 2 aprilie | |
| 25. | Producţia animală în anul 2010: | |||
| a) pe întreprinderile agricole | pe ţară, în aspect teritorial | trimestrial | a 12-a zi | |
| b) pe toate categoriile de gospodării | pe ţară | trimestrial | a 17-a zi | |
| 26. | Efectivul de animale la 1 ianuarie 2010 | pe ţară, pe categorii de gospodării, în aspect teritorial | anual | 2 aprilie |
| 27. | Achiziţionarea produselor agricole pe principalele tipuri în anul 2009: | |||
| a) date preliminare | pe ţară, pe întreprinderile de achiziţie şi prelucrare a producţiei agricole, în aspect teritorial | anual | 25 ianuarie | |
| b) date definitive | pe ţară, pe întreprinderile de achiziţie şi prelucrare a producţiei agricole, în aspect teritorial | anual | 26 martie | |
| 28. | Activitatea economico-financiară a întreprinderilor agricole în anul 2009 | pe ţară, pe întreprinderile agricole, în aspect teritorial | anual | 2 iulie |
| 29. | Consumul produselor alimentare pe un locuitor în anul 2009 | pe ţară | anual | 25 septembrie |
| 30. | Cercetarea statistică selectivă a activităţii agricole în gospodăriile populaţiei şi cele ţărăneşti (de fermier) | pe ţară, pe regiuni | trimestrial | a 45-a zi |
5. Statistica construcţiilor şi investiţiilor |
||||
| 31. | Obiecte, mijloace fixe puse în funcţiune şi investiţii în active nefinanciare realizate: | |||
| a) în anul 2009 | ||||
| - date preliminare | pe ţară, forme de proprietate, surse de finanţare, în aspect teritorial, pe medii | anual | 29 ianuarie | |
| - date definitive | pe ţară, activităţi economice, forme de proprietate, surse de finanţare, în aspect teritorial | anual | 10 iunie | |
| b) în anul 2010 | ||||
| - date preliminare | pe ţară, forme de proprietate, surse de finanţare, în aspect teritorial | trimestrial | a 27-a zi | |
| 32. | Lucrările în antrepriză executate: | pe ţară, forme de proprietate, pe tipurile lucrărilor executate, în aspect teritorial | ||
| a) în anul 2009 | ||||
| - date preliminare | anual | 29 ianuarie | ||
| - date definitive | anual | 19 aprilie | ||
| b) în anul 2010 | trimestrial | a 21-a zi | ||
| 33. | Indicatorii principali ai activităţii organizaţiilor care efectuează proiectări şi prospecţiuni inginereşti în construcţii | pe ţară, forme de proprietate, în aspect teritorial | anual | 6 martie |
| 34. | Fondul locativ la 1 ianuarie 2010 | pe ţară, forme de proprietate, în aspect teritorial, pe medii | anual | 30 iunie |
6. Statistica transporturilor |
||||
| 35. | Activitatea transportului auto şi mijloacele de transport auto ale persoanelor juridice, lungimea drumurilor auto de subordonare departamentală | pe ţară, forme de proprietate, în aspect teritorial (în pct.35, 37 şi 38 – transportul auto cuprinde întreprinderile a căror activitate principală este transportul auto, precum şi întreprinderile cu alte genuri de activitate, care efectuează transportări auto de mărfuri pentru terţi (contra plată) şi dispun de 10 şi mai multe autovehicule de marfă proprii şi închiriate) | anual | 28 mai |
| 36. | Transportul auto de mărfuri şi pasageri | pe ţară, forme de proprietate, în aspect teritorial | trimestrial | a 55-a zi |
| 37. | Transportul rutier de mărfuri cu autovehiculele persoanelor fizice (cercetare statistică prin sondaj) | pe ţară | trimestrial | a 55-a zi |
| 38. | Transportul de mărfuri şi pasageri, pe moduri de transport (date operative): | pe ţară, forme de proprietate, transportul auto – în aspect teritorial | ||
| a) în anul 2009 | anual | 29 ianuarie | ||
| b) în anul 2010 | lunar | a 20-a zi | ||
| 39. | Cheltuielile întreprinderilor de transport pentru procurarea combustibilului şi lubrifianţilor de la nerezidenţi | pe ţară | trimestrial | a 55-a zi |
| 40. | Prestaţiile şi utilizarea transportului electric | pe ţară, municipii | anual | 10 martie |
7. Statistica tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor |
||||
| 41. | Situaţia privind informatizarea şi înzestrarea cu tehnică de calcul | pe ţară, forme de proprietate, activităţi economice, în aspect teritorial | anual | 25 iunie |
8. Statistica comerţului şi serviciilor |
||||
Comerţul exterior de mărfuri şi servicii |
||||
| 42. | Exportul şi importul de mărfuri | pe ţară, grupe de ţări, ţări, grupe de mărfuri-grupe de ţări, mărfuri-ţări, ţări-mărfuri | lunar | a 35-a zi |
| 43. | Exportul şi importul de servicii: | pe ţară, grupe de ţări şi ţări, ţări-tipuri de servicii, tipuri de servicii-ţări, activităţi economice | ||
| a) în anul 2009 | anual | 17 mai | ||
| b) în anul 2010 | trimestrial | a 50-a zi | ||
Comerţul cu amănuntul |
||||
| 44. | Reţeaua unităţilor de comerţ cu amănuntul | pe ţară, forme de proprietate, în aspect teritorial | anual | 5 martie |
| 45. | Valoarea vînzărilor cu amănuntul, vînzarea şi repararea autovehiculelor, repararea obiectelor de uz casnic şi personale: | unităţile comerciale: pe ţară, forme de proprietate, în aspect teritorial | ||
| a) în anul 2009 (date operative) | lunar | 29 ianuarie | ||
| b) în anul 2009 (date definitive) | anual | 9 aprilie | ||
| c) în anul 2010 | lunar | a 20-a zi | ||
Comerţul cu ridicata |
||||
| 46. | Valoarea vînzărilor cu ridicata: | pe ţară, forme de proprietate, în aspect teritorial | ||
| a) în anul 2009 | anual | 18 iunie | ||
| b) în anul 2010 | trimestrial | a 60-a zi | ||
Serviciile cu plată prestate populaţiei |
||||
| 47. | Valoarea serviciilor cu plată prestate populaţiei: | |||
| a) în anul 2009 (date operative) | unităţile oficial înregistrate: pe ţară, forme de proprietate, tipuri de servicii cu plată, în aspect teritorial | lunar | 29 ianuarie | |
| b) în anul 2009 (date definitive) | unităţile oficial înregistrate: pe ţară, forme de proprietate, tipuri de servicii cu plată, în aspect teritorial | anual | 26 martie | |
| c) în anul 2010 | unităţile oficial înregistrate: pe ţară, forme de proprietate, în aspect teritorial | lunar | a 20-a zi | |
| 48. | Capacitatea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare | pe ţară, forme de proprietate, pe raioane, municipii şi unitatea teritorială autonomă Găgăuzia (Gagauz-Yeri) | anual | 16 februarie |
| 49. | Cazarea turiştilor în structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare | pe ţară, pe raioane, municipii şi unitatea teritorială autonomă Găgăuzia (Gagauz-Yeri) | trimestrial | a 45-a zi |
| 50. | Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor | pe ţară, forme de proprietate, pe regiuni de dezvoltare | trimestrial | a 50-a zi |
9. Statistica preţurilor |
||||
| 51. | Indicii preţurilor de consum (lunar, de la începutul anului şi faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent) | pe ţară, inclusiv pe mărfuri alimentare, nealimentare şi servicii | ||
| a) decembrie 2009 | anual | 12 ianuarie | ||
| b) în anul 2010 | lunar | a 7-a zi | ||
| 52. | Indicii preţurilor producţiei industriale | pe ţară, pe principalele tipuri de activităţi industriale | lunar | a 15-a zi |
| 53. | Indicii preţurilor de vînzare a producţiei agricole de către întreprinderile agricole: | pe ţară | ||
| a) în anul 2009 | anual | 26 martie | ||
| b) în anul 2010 | trimestrial | a 35-a zi | ||
| 54. | Indicii preţurilor la mărfurile şi serviciile procurate de către întreprinderile agricole pe anul 2009 | pe ţară | anual | 22 iunie |
| 55. | Indicii preţurilor în construcţii | pe ţară, ramuri ale economiei naţionale | trimestrial | a 25-a zi |
| 56. | Indicii valorii unitare şi indicii volumului fizic la mărfurile exportate şi importate: | pe ţară, grupe de mărfuri-grupe de ţări, mărfuri-grupe de ţări | ||
| a) în anul 2009 | anual | a 65-a zi | ||
| b) în anul 2010 | trimestrial | a 55-a zi | ||
10. Ancheta structurală şi statistica financiară |
||||
| 57. | Cercetarea structurală anuală a întreprinderilor în anul 2009 | pe ţară, activităţi economice, forme de proprietate, pe întreprinderile mici şi mijlocii | anual | 30 noiembrie |
| 58. | Consumurile şi cheltuielile întreprinderilor: | |||
| a) în anul 2009 | pe ţară, activităţi economice, forme de proprietate, inclusiv pe întreprinderi cu cota statului majoritar în capitalul social | anual | 21 mai | |
| b) în anul 2010 | pe ţară, activităţi economice, forme de proprietate | trimestrial | a 60-a zi | |
| 59. | Investiţiile străine, alocate de către întreprinderile cu capital străin în economia Moldovei: | pe ţări-investitoare, activităţi economice, în aspect teritorial | ||
| a) în anul 2009 | anual | 30 aprilie | ||
| b) în anul 2010 | trimestrial | a 60-a zi | ||
| 60. | Activitatea de leasing | pe ţară | anual | 21 mai |
| 61. | Raport vizînd activitatea companiei de asigurare: | pe ţară | ||
| a) în anul 2009 | anual | 30 aprilie | ||
| b) în anul 2010 | trimestrial | a 25-a zi | ||
11. Rapoarte financiare |
||||
| 62. | Prelucrarea şi generalizarea rapoartelor financiare (contabile): | |||
| a) bilanţul contabil, raportul de profit şi pierderi, raportul privind fluxul mijloacelor băneşti: | ||||
| - pentru anul 2009 | pe ţară, activităţi economice, forme de proprietate, inclusiv pe întreprinderi cu cota statului în capitalul social, pe întreprinderi mici şi mijlocii (principalii indicatori), în aspect teritorial | anual | 25 mai | |
| - pentru semestrul I 2010 | pe entităţile de interes public | semianual | 6 septembrie | |
| b) raportul privind fluxul capitalului propriu, anexă la bilanţul contabil, anexă la raportul de profit şi pierderi pentru anul 2009 | pe ţară, activităţi economice, forme de proprietate, inclusiv pe întreprinderi cu cota statului în capitalul social, în aspect teritorial | anual | 7 iunie | |
12. Statistica nivelului de trai al populaţiei |
||||
| 63. | Indicatorii privind veniturile, cheltuielile şi diferenţierea social-economică a populaţiei (pe baza cercetării bugetelor gospodăriilor casnice): | pe ţară, pe regiuni statistice (Nord – Briceni, Edineţ, Ocniţa, Donduşeni, Soroca, Drochia, Rîşcani, Glodeni, Făleşti, Sîngerei, Floreşti, Şoldăneşti, mun.Bălţi; Centru – Ungheni, Teleneşti, Rezina, Orhei, Călăraşi, Nisporeni, Străşeni, Criuleni, Dubăsari, Anenii Noi, Ialoveni, Hînceşti; Sud – Leova, Cimişlia, Basarabeasca, Căuşeni, Ştefan Vodă, unitatea teritorială autonomă Găgăuzia (Gagauz-Yeri), Cantemir, Taraclia, Cahul; Mun.Chişinău), pe medii | ||
| a) în anul 2009 | anual | a 70-a zi | ||
| b) în anul 2010 | trimestrial | a 65-a zi | ||
| 64. | Calcularea minimului de existenţă: | pe ţară, pe medii, pe categorii de populaţie | ||
| a) în anul 2009 | anual | a 75-a zi | ||
| b) în anul 2010 | trimestrial | a 75-a zi | ||
| 65. | Calcularea indicatorilor sărăciei | pe ţară, pe regiuni statistice, pe medii, pe categorii de populaţie | anual | 30 aprilie |
13. Statistica demografiei |
||||
| 66. | Date preliminare privind numărul nou-născuţilor, persoanelor decedate, căsătoriilor şi divorţurilor (după locul înregistrării şi domiciliului): | pe ţară, în aspect teritorial | ||
| a) în anul 2009 (date operative) | lunar | 20 ianuarie | ||
| b) în anul 2010 | lunar | a 9-a zi | ||
| 67. | Date preliminare privind mişcarea naturală a populaţiei în anul 2010 | pe ţară, în aspect teritorial | lunar trimestrial | a 45-a zi a 45-a zi |
| 68. | Date privind mişcarea naturală a populaţiei în anul 2009 | pe ţară, în aspect teritorial, medii, sexe, vîrstă, etnii | anual | 12 aprilie |
| 69. | Date privind numărul populaţiei la 1 ianuarie 2010: | pe ţară, în aspect teritorial | anual | |
| a) date preliminare | 5 februarie | |||
| b) date definitive | 5 aprilie | |||
| 70. | Date preliminare privind numărul populaţiei prezente pe unele grupe de vîrstă la 1 ianuarie 2010 | pe ţară, în aspect teritorial, pe localităţi | anual | 31 martie |
| 71. | Calculele demografice: | |||
| a) structura populaţiei pe vîrste şi sexe la 1 ianuarie 2010 | pe ţară, în aspect teritorial, pe medii, sexe şi vîrstă | anual | 30 aprilie | |
| b) tabelele mortalităţii (inclusiv speranţa de viaţă la naştere) | pe ţară, pe medii, sexe şi vîrstă | anual | 21 mai | |
| c) tabelele natalităţii (inclusiv ratele fertilităţii pe grupe de vîrstă) | pe ţară, pe medii şi vîrstă | anual | 21 mai | |
| d) coeficientul îmbătrînirii populaţiei | pe ţară, în aspect teritorial, pe medii şi sexe | anual | 21 mai | |
| e) indicele sarcinii demografice calculat în regim anual | pe ţară, în aspect teritorial, pe medii, sexe şi vîrstă | anual | 21 mai | |
14. Statistica pieţei muncii |
||||
| 72. | Numărul şi remunerarea salariaţilor: | pe ţară, activităţi economice, sector bugetar, forme de proprietate, în aspect teritorial (lucrările 72-77, 80-81 cuprind unităţile din sectorul real cu un număr de 20 şi mai mulţi salariaţi şi toate instituţiile din sectorul bugetar, indiferent de numărul de salariaţi) | ||
| a) în anul 2009 (date operative) | lunar | 2 februarie | ||
| b) în anul 2009 (date definitive) | anual | 1 martie | ||
| с) în anul 2010 | lunar | a 30-a zi | ||
| 73. | Salariile personalului în anul 2009, specificate pe unele categorii: | |||
| a) pe instituţiile medico-sanitare | pe ţară, forme de proprietate, sector bugetar | anual | 1 martie | |
| b) pe instituţiile de învăţămînt | pe ţară, forme de proprietate, sector bugetar | anual | 1 martie | |
| 74. | Protecţia muncii în anul 2009 | pe ţară, activităţi economice, în aspect teritorial | anual | 14 mai |
| 75. | Formarea profesională a salariaţilor în anul 2009 | pe ţară, activităţi economice, în aspect teritorial | anual | 21 aprilie |
| 76. | Repartizarea efectivului de salariaţi conform mărimii salariului calculat pentru septembrie 2010 | pe ţară, activităţi economice | o dată pe an | 2 noiembrie |
| 77. | Mobilitatea salariaţilor şi locurile de muncă | pe ţară, activităţi economice, forme de proprietate, în aspect teritorial | trimestrial | a 30-a zi |
| 78. | Efectivul de salariaţi şi locurile de muncă la agenţii economici cu un număr pînă la 19 salariaţi în anul 2009 | pe ţară, activităţi economice | anual | 7 mai |
| 79. | Numărul funcţionarilor publici | pe ţară, organe centrale de specialitate ale administraţiei publice şi autorităţi ale administraţiei publice locale, în aspect teritorial | trimestrial | a 42-a zi |
| 80. | Salariile personalului specificate pe funcţii (ancheta din octombrie a Biroului Internaţional al Muncii) | pe ţară, activităţi economice, sector bugetar | o dată pe an | 29 ianuarie |
| 81. | Plasarea în cîmpul muncii a tinerilor specialişti (cu studii superioare) | pe ţară, activităţi economice | o dată la 2 ani | 22 septembrie |
| 82. | Cercetarea statistică asupra gospodăriilor casnice – Ancheta Forţei de Muncă (AFM) | pe ţară, activităţi economice, forme de proprietate, regiuni statistice, medii, sexe, grupe de vîrstă | trimestrial | a 60-a zi |
| 83. | Activităţile copiilor (procesarea datelor şi diseminarea rezultatelor) | pe ţară | lucrare unică | 31 mai |
| 84. | Reconcilierea vieţii profesionale cu cea familială (modul la AFM) | pe ţară | lucrare unică | 15 noiembrie |
15. Statistica învăţămîntului, culturii şi odihnei |
||||
| 85. | Instituţii preşcolare permanente | pe ţară, forme de proprietate, ministere, în aspect teritorial, pe medii | anual | 12 aprilie |
| 86. | Activitatea şcolilor primare, medii de cultură generală, gimnaziilor, liceelor la începutul anului de studii | pe ţară, forme de proprietate, în aspect teritorial, pe medii | o dată pe an | 18 decembrie |
| 87. | Efectivul şi componenţa personalului didactic al şcolilor primare, medii de cultură generală, gimnaziilor, liceelor la 1 octombrie | pe ţară, forme de proprietate | o dată pe an | 4 decembrie |
| 88. | Activitatea instituţiilor de învăţămînt secundar profesional la începutul anului de studii | pe ţară, forme de proprietate, în aspect teritorial | o dată pe an | 1 decembrie |
| 89. | Activitatea instituţiilor de învăţămînt mediu de specialitate (colegiilor) la începutul anului de studii | pe ţară, forme de proprietate, ministere, în aspect teritorial | o dată pe an | 10 decembrie |
| 90. | Activitatea instituţiilor de învăţămînt superior la începutul anului de studii | pe ţară, forme de proprietate, ministere, în aspect teritorial | o dată pe an | 23 noiembrie |
| 91. | Activitatea muzeelor (galeriilor) | pe ţară | anual | 10 martie |
| 92. | Activitatea teatrelor, organizaţiilor concertistice de impresariat şi a colectivelor autonome | pe ţară | anual | 22 martie |
| 93. | Instalaţii de proiecţie cinematografică, săli şi saloane video | pe ţară, forme de proprietate | anual | 26 februarie |
16. Statistica ştiinţei |
||||
| 94. | Activitatea de doctorat şi postdoctorat | pe ţară, forme de proprietate, tipuri de instituţii | anual | 17 martie |
| 95. | Activitatea de cercetare-dezvoltare | pe ţară, forme de proprietate, sectoare | anual | 24 aprilie |
| 96. | Depunerea, implementarea şi utilizarea invenţiilor şi propunerilor de raţionalizare | pe ţară, tipuri de activităţi, forme de proprietate, în aspect teritorial | anual | 29 martie |
17. Statistica mediului |
||||
| 97. | Efectuarea lucrărilor de explorări geologice | pe ţară | anual | 25 februarie |
| 98. | Protecţia aerului atmosferic | pe ţară, activităţi economice | anual | 29 aprilie |
| 99. | Consumuri pentru protecţia mediului | pe ţară, activităţi economice, în aspect teritorial | anual | 30 iunie |
| 100. | Formarea, utilizarea deşeurilor (inclusiv toxice) | pe ţară, activităţi economice | anual | 31 mai |
| 101. | Importul, comercializarea substanţelor şi/sau produselor ce conţin substanţe ce distrug stratul de ozon | pe ţară | anual | 30 iulie |
| 102. | Privind infrastructura edilitară şi înverzirea | pe ţară, în aspect teritorial | anual | 19 aprilie |
| 103. | Salubrizarea teritoriilor localităţilor urbane | pe ţară, în aspect teritorial | anual | 6 mai |
18. Statistica gospodăriei comunale |
||||
| 104. | Funcţionarea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare | pe ţară, forme de proprietate, în aspect teritorial | anual | 22 mai |
19. Statistica contravenţiilor |
||||
| 105. | Numărul contravenţiilor constatate | pe ţară, pe organele care au dreptul să investigheze contravenţii, în aspect teritorial | anual | 29 aprilie |
| Nr. d/o |
Denumirea lucrării |
Periodicitatea |
Termenul de prezentare beneficiarilor |
20. Lucrări analitice |
|||
| 20.1. Rapoarte complexe | |||
| 106. | Situaţia social-economică a Republicii Moldova | trimestrial | |
| în anul 2009 | 17 februarie | ||
| în ianuarie-martie 2010 | 14 mai | ||
| în ianuarie-iunie 2010 | 16 august | ||
| în ianuarie-septembrie 2010 | 17 noiembrie | ||
| 20.2. Informaţii operative şi note informative | |||
| 107. | Informaţii operative şi note informative pe diverse domenii | lunar, trimestrial, anual | conform graficului aprobat de directorul general al Biroului Naţional de Statistică |
21. Publicaţii statistice |
|||
| 108. | Publicaţii statistice | trimestrial, anual | conform graficului aprobat de directorul general al Biroului Naţional de Statistică |
22. Chestionare prezentate la solicitarea organismelor internaţionale |
|||
| 109. | Chestionare prezentate organismelor internaţionale | lunar, trimestrial, anual | conform termenelor, la solicitarea organismelor internaţionale |
| 110. | Sondajul Coordonat privind Investiţiile Directe (Coordinated Direct Investment Survey – CDIS), conform situaţiei la 31 decembrie 2009 | anual | la solicitarea Fondului Monetar Internaţional |
| a) distribuirea şi colectarea chestionarelor | 30 aprilie | ||
| b) prezentarea datelor preliminare şi a metadatelor | 30 septembrie | ||
|
B. LUCRĂRI EXECUTATE ŞI INFORMAŢII FURNIZATE DE ALTE AUTORITĂŢI ADMINISTRATIVE CENTRALE |
||||
| Nr. d/o |
Denumirea lucrării (rapoartelor statistice), datelor prezentate |
Profilul elaborărilor | Periodicitatea prezentării |
Termenul de prezentare Biroului Naţiona de Statistică (data sau în a cîta zi după perioada de raportare) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
Agenţia Proprietăţii Publice de pe lîngă Ministerul Economiei |
||||
| 111. | Darea de seamă privind mărimea şi circulaţia proprietăţii publice | pe ţară, în aspect teritorial | anual | 30 iulie |
| 112. | Informaţia vizînd privatizarea proprietăţii publice | pe ţară | anual | 30 iulie |
Ministerul Finanţelor |
||||
| 113. | Informaţia privind executarea bugetului public naţional (separat pe tipuri de bugete) | pe venituri, cheltuieli divizate pe articole şi pe activităţi economice | anual trimestrial | 29 mai a 55-a zi |
| 114. | Informaţia pentru Standardul Special de Diseminare a Datelor (SDDS): | |||
| a) bugetul public naţional | pe ţară | anual | 17 aprilie | |
| b) bugetele administrate de Guvern | pe ţară | lunar | a 19-a zi | |
| c) datoria de stat | pe ţară | lunar | a 19-a zi | |
| Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor | ||||
| 115. | Informaţia vizînd rezultatele controalelor agenţilor economici | pe ţară | anual | 1 martie |
| 116. | Informaţia vizînd: | |||
| a) declaraţiile persoanelor fizice şi juridice cu privire la impozitul pe venit | pe ţară | anual | 1 iulie | |
| b) declaraţiile cu privire la impozitul pe venit al persoanelor ce practică activitatea de antreprenoriat | pe ţară | anual | 1 iulie | |
| c) declaraţiile privind taxa pe valoarea adăugată | pe ţară | lunar | a 45-zi | |
| Serviciul Vamal de pe lîngă Ministerul Finanţelor | ||||
| 117. | Datele statistice privind exporturile şi importurile de mărfuri realizate de persoanele juridice şi fizice | baza de date la nivel de declaraţii vamale (pe suport magnetic) | lunar | a 20-a zi |
Ministerul Justiţiei |
||||
| 118. | Informaţia privind înregistrarea organizaţiilor necomerciale şi modificările operate în documentele de înregistrare a acestora | pe ţară | zilnic | a 2-a zi |
| 119. | Informaţia privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali şi modificările operate în documentele de înregistrare a acestora | pe ţară | zilnic | a 2-a zi |
| 120. | Informaţia privind înregistrarea nou-născuţilor, decedaţilor, căsătoriilor şi divorţurilor | pe ţară, în aspect teritorial | lunar | a 7-a zi |
| 121. | Informaţia privind înregistrarea nou-născuţilor, decedaţilor, căsătoriilor şi divorţurilor (prin intermediul sistemului Common Object Interface (COI)) | pe ţară, în aspect teritorial, pe fiecare localitate | zilnic | în regim on-line |
| Departamentul instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei | ||||
| 122. | Informaţie privind numărul de pensionari aflaţi în evidenţă | pe ţară | anual | 2 martie |
| 123. | Informaţie privind numărul condamnaţilor în instituţiile penitenciare după principalele caracteristici demografice (vîrstă, sex) | pe ţară | anual | 1 martie |
Ministerul Afacerilor Interne |
||||
| 124. | Informaţia privind starea infracţionalităţii | pe ţară, în aspect teritorial | anual lunar |
a 10-a zi |
| 125. | Informaţia privind: | |||
| a) numărul de pensionari aflaţi în evidenţa organelor de forţă | pe ţară | anual | 2 martie | |
| b) imigraţia cetăţenilor străini (numărul, motivul imigrării, sexul, vîrsta, nivelul studiilor, copii în vîrstă de pînă la 16 ani, pensionari) | pe ţară, în aspect teritorial | trimestrial | a 10-a zi | |
| c) numărul refugiaţilor, solicitanţilor de azil | pe ţară | semestrial | a 30-a zi | |
| 126. | Informaţia privind securitatea rutieră | pe ţară | anual trimestrial |
a 10-a zi |
| 127. | Informaţia privind numărul de situaţii excepţionale şi incendii | pe ţară, în aspect teritorial | anual trimestrial |
a 10-a zi |
Ministerul Apărării |
||||
| 128. | Informaţia privind numărul de pensionari aflaţi în evidenţă | pe ţară | anual | 2 martie |
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare |
||||
| 129. | Informaţia privind prestarea serviciilor agricole din contul bugetului de stat | pe ţară, pe instituţii | anual | 10 martie |
| 130. | Informaţia privind efectivul de animale (pe specii, grupe de vîrstă şi sex) | pe ţară, pe categorii de gospodării, în aspect teritorial | lunar trimestrial anual |
a 8-a zi a 10-a zi |
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor |
||||
| 131. | Raport statistic privind traficul aerian | pe ţară, forme de proprietate | lunar | a 12-a zi |
| 132. | Raport statistic privind parcul aeronavelor civile | pe ţară | anual | 1 februarie |
| 133. | Raport statistic privind traficul prin aeroporturi | pe ţară | trimestrial | a 12-a zi |
Ministerul Mediului |
||||
| 134. | Informaţia privind rezultatele controlului de stat privind folosirea raţională a resurselor naturale şi protecţiei mediului înconjurător | pe ţară | anual semestrial |
a 15-a zi |
| 135. | Informaţia privind formarea şi folosirea fondului ecologic naţional | pe ţară | anual | 1 februarie |
| 136. | Informaţia despre starea aerului şi bazinelor acvatice | pe ţară, puncte de evidenţă | lunar | a 10-a zi |
| 137. | Informaţia privind degajarea substanţelor dăunătoare în aerul atmosferic de către transportul auto | pe ţară | anual | 4 iunie |
| 138. | Protecţia aerului atmosferic | rapoarte primare | anual | 3 martie |
| 139. | Formarea, utilizarea deşeurilor (inclusiv toxice) | rapoarte primare | anual | 17 martie |
| 140. | Raport statistic vizînd utilizarea apei | pe ţară, activităţi economice, bazine ale rîurilor, sectoare de gospodărire a apei, raioane, municipii şi unitatea teritorială autonomă Găgăuzia (Gagauz-Yeri) | anual | 22 mai |
Ministerul Culturii |
||||
| 141. | Raport statistic privind activitatea şcolilor de muzică pentru copii, şcolilor de arte şi arte plastice | pe ţară | anual | 15 martie |
| 142. | Raport statistic privind activitatea bibliotecilor | pe ţară, în aspect teritorial | anual | 15 martie |
| 143. | Raport statistic privind activitatea caselor şi căminelor de cultură (centrelor comunitare) | pe ţară, în aspect teritorial | anual | 15 martie |
| 144. | Informaţie privind apariţiile editoriale | pe ţară | anual | 19 aprilie |
| 145. | Raport statistic privind activitatea instalaţiilor de proiecţie cinematografică, sălilor şi saloanelor video | pe ţară | anual | 12 februarie |
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei |
||||
| 146. | Raport statistic privind instituţiile de asistenţă socială pentru persoane adulte şi cu dizabilităţi | pe ţară | anual | 22 februarie |
| 147. | Raport statistic privind activitatea caselor-internat pentru copii cu deficienţe mintale | pe ţară | anual | 22 februarie |
| 148. | Raport statistic privind asistenţa socială acordată bătrînilor singuratici şi cetăţenilor inapţi de muncă | pe ţară | anual | 22 februarie |
| 149. | Raport statistic al Consiliului republican de expertiză medicală a vitalităţii şi Consiliului primar de expertiză medicală a vitalităţii | pe ţară | anual | 15 februarie |
| 150. | Raport statistic privind numărul copiilor şi adolescenţilor rămaşi fără tutela părinţilor | pe ţară | anual | 1 martie |
| Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din subordinea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei |
||||
| 151. | Raport statistic privind măsurile de ocupare şi protecţie socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, realizate de către: | |||
| a) agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă | pe ţară, în aspect teritorial | lunar trimestrial |
a 10-a zi a 25-a zi |
|
| b) agenţiile private | pe ţară | trimestrial | a 25-a zi | |
Ministerul Sănătăţii |
||||
| 152. | Raport statistic privind bolile infecţioase şi parazitare | pe ţară | lunar anual |
a 10-a zi 3 martie |
| 153. | Raport statistic privind cuprinderea copiilor cu vaccinări împotriva bolilor infecţioase | pe ţară | anual | 16 februarie |
| 154. | Raport statistic privind cazurile noi de tumori maligne | pe ţară | anual | 3 martie |
| 155. | Raport statistic privind cazurile noi de tuberculoză activă | pe ţară | anual | 3 martie |
| 156. | Raport statistic privind cazurile noi de infecţii a căror mod de transmitere este în special sexual, micoze şi scabie | pe ţară | anual | 3 martie |
| 157. | Raport statistic privind maladiile şi contingentele de bolnavi cu dereglări narcologice | pe ţară | anual trimestrial |
3 martie a 30-a zi |
| 158. | Raport statistic privind numărul maladiilor înregistrate la bolnavii domiciliaţi în teritoriul de deservire a instituţiei medico-sanitare | pe ţară | anual trimestrial |
3 martie a 30-a zi |
| 159. | Raport statistic privind întreruperea de sarcină (în termenele pînă la 21 săptămîni) | pe ţară | anual trimestrial |
3 martie a 30-a zi |
| 160. | Raport statistic privind asistenţa medicală acordată populaţiei supuse acţiunii radiaţiei ionizate în urma avariei de la C.A.E. Cernobîl | pe ţară | anual | 3 martie |
| 161. | Raport statistic privind statele de funcţii şi cadrele instituţiilor medico-sanitare | pe ţară, forme de proprietate | anual | 3 martie |
| 162. | Darea de seamă privind starea sanitaro-igienică şi epidemiologică | pe ţară | anual | 3 martie |
| 163. | Raport statistic privind tratamentul recruţilor bolnavi | pe ţară | anual | 3 martie |
| 164. | Raport statistic privind activitatea agentului economic privat la prestarea serviciilor medicale | pe ţară | anual | 3 martie |
| 165. | Raport statistic privind activitatea serviciului medical pe lîngă întreprinderi şi instituţii | pe ţară, forme de proprietate | anual | 3 martie |
| 166. | Informaţie succintă vizînd mortalitatea pe cauze de deces | pe ţară, mun.Chişinău | pentru 2, 5, 8, 11 luni | a 10-a zi |
| 167. | Informaţia vizînd mortalitatea (în format electronic): | |||
| a) pe cauze de deces | pe ţară, în aspect teritorial | anual | a 60-a zi | |
| b) pe cauze de deces, sexe şi vîrste | pe ţară, pe medii | anual | a 60-a zi | |
| 168. | Raport statistic privind asistenţa medicală acordată copiilor din casele de copii şi şcoli internate | pe ţară | anual | 3 martie |
| 169. | Informaţie privind numărul surselor de alimentare cu apă (apeducte) | pe ţară, aspect teritorial | anual | 1 martie |
Ministerul Tineretului şi Sportului |
||||
| 170. | Raport statistic privind dezvoltarea culturii fizice şi sportului | pe ţară | anual | 2 martie |
| 171. | Raport statistic privind activitatea şcolilor sportive | pe ţară | anual | 2 martie |
Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor |
||||
| 172. | Informaţia privind migraţia internaţională | pe ţară, în profil teritorial | semestrial | a 20-a zi |
| 173. | Informaţia privind migraţia internaţională (prin SIC ACCES-Web) | pe ţară | zilnic | în regim on-line |
| 174. | Informaţia privind migraţia internă pe sexe, vîrste | pe ţară, în profil teritorial | trimestrial | a 20-a zi |
| 175. | Informaţia privind numărul migranţilor înregistraţi/radiaţi din evidenţă la domiciliu | pe localităţi | trimestrial | a 20-a zi |
| 176. | Informaţia privind numărul autovehiculelor de marfă, autoturismelor, autobuzelor şi microbuzelor înmatriculate pentru prima dată în Republica Moldova | pe ţară | lunar | a 10-a zi |
| 177. | Informaţia privind mijloacele de transport auto înmatriculate în Republica Moldova, situaţia la sfîrşitul anului | pe ţară | anual | 1 februarie |
| 178. | Prezentarea unor indicatori privind autovehiculele de marfă şi posesorii acestora | pe persoane fizice şi juridice | pentru 2, 5, 8, 11 luni | a 5-a zi |
| 179. | Raport statistic privind activitatea în domeniul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor | pe ţară | anual | 22 martie |
| 180. | Raport statistic privind expedierile poştale, mijloacele de telefonie şi prestări servicii prin reţeaua telefonică fixă | pe ţară | trimestrial | a 15-a zi |
Banca Naţională a Moldovei |
||||
| 181. | Balanţa de plăţi: | |||
| a) în anul 2009 | pe ţară | |||
| - calcul preliminar | anual | a 90-a zi | ||
| - calcul definitiv | anual | septembrie | ||
| b) în anul 2010 | trimestrial | a 65-a zi | ||
| 182. | Raport privind statistica monetară | pe ţară | anual trimestrial |
mai a 60-a zi |
| 183. | Rata medie la credite acordate, venituri şi cheltuieli aferente dobînzilor | total pe economie, inclusiv persoane juridice şi fizice | anual trimestrial |
mai a 60-a zi |
| 184. | Indicatori bancari privind activitatea Băncii Naţionale a Moldovei | Banca Naţională a Moldovei | anual trimestrial |
mai a 60-a zi |
| 185. | Informaţia pentru Standardul Special de Diseminare a Datelor (SDDS): | |||
| a) conturile analitice ale sectorului bancar | pe ţară | lunar | a 20-a zi | |
| b) conturile analitice ale Băncii Naţionale a Moldovei | pe ţară | lunar | a 14-a zi | |
| c) ratele dobînzilor | pe ţară | lunar | a 20-a zi | |
| d) balanţa de plăţi | pe ţară | trimestrial | a 90-a zi | |
| e) activele oficiale de rezervă | pe ţară | săptămînal | a 5-a zi | |
| f) rezervele internaţionale şi lichidităţile în valută străină | pe ţară | lunar | a 30-a zi | |
| g) poziţia investiţională internaţională | pe ţară | trimestrial | a 90-a zi | |
| h) datoria externă | pe ţară | trimestrial | a 90-a zi | |
| i) ratele oficiale de schimb | pe ţară | lunar | a 3-a zi | |
| 186. | Informaţia cu privire la rulajul de casă | pe ţară, pe articole de venituri şi cheltuieli | lunar | a 15-a zi |
| 187. | Raport privind profitul şi pierderile băncilor | pe economie | trimestrial | a 28-a zi |
| 188. | Informaţia privind balanţa de plăţi şi poziţia investiţională internaţională (pentru Anuarul statistic al Republicii Moldova) | pe ţară | anual | 10 octombrie |
Comisia Naţională a Pieţei Financiare |
||||
| 189. | Informaţie privind valorile mobiliare înregistrate în Registrul de stat al valorilor mobiliare | pe ţară | anual trimestrial |
a 25-a zi a 20-a zi |
| 190. | Informaţie privind tranzacţiile cu valori mobiliare corporative (piaţa bursieră şi extrabursieră) | pe ţară | anual trimestrial |
a 25-a zi a 20-a zi |
| 191. | Raport financiar consolidat al asociaţiilor de economii şi împrumut | pe ţară | anual trimestrial |
30 mai a 10-zi |
| 192. | Licenţe eliberate participanţilor profesionişti pe piaţa financiară nebancară | pe ţară | anual trimestrial |
a 25-a zi a 20-a zi |
| 193. | Informaţia pentru Standardul Special de Diseminare a Datelor (SDDS): | |||
| indicele bursier | pe ţară | săptămînal | a 5-a zi | |
Serviciul Grăniceri |
||||
| 194. | Informaţia privind numărul de pensionari aflaţi în evidenţa organelor de forţă | pe ţară | anual | 2 martie |
Serviciul de Informaţii şi Securitate |
||||
| 195. | Informaţia privind numărul de pensionari aflaţi în evidenţă | pe ţară | anual | 2 martie |
Î.S. “Calea Ferată din Moldova” |
||||
| 196. | Raport statistic privind transportul de mărfuri şi pasageri pe calea ferată, indicii de utilizare a mijloacelor de transport feroviar | pe ţară | lunar | a 5-a zi |
| 197. | Raport statistic privind prestaţiile de transport feroviar de folosinţă generală | pe ţară | trimestrial | a 50-a zi |
| 198. | Raport statistic privind transportul feroviar de folosinţă generală şi lungimea liniilor de cale ferată | pe ţară | anual | 10 aprilie |
Agenţia Naţională Transport Auto |
||||
| 199. | Informaţia privind agenţii transportatori cărora le-au fost atribuite rute regulate de pasageri pentru deservire | pe ţară | trimestrial | a 2-a zi |
| 200. | Informaţia privind autovehiculele de marfă înmatriculate în ţară, care efectuează transportări de mărfuri internaţionale (de ieşire) şi posesorii acestora | pe ţară | pentru 2, 5, 8, 11 luni | a 5-a zi |
Agenţia “Moldsilva” |
||||
| 201. | Raport statistic nr.5c-agr “Consumurile şi cheltuielile întreprinderii” | pe ţară | anual trimestrial |
30 martie a 40-a zi |
| 202. | Darea de seamă privind îndeplinirea planului de producere în silvicultură | pe ţară | anual trimestrial |
30 martie a 40-a zi |
Agenţia Turismului |
||||
| 203. | Informaţia privind clasificarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare | pe ţară | trimestrial | a 5-a zi |
Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală |
||||
| 204. | Raport statistic privind depunerea, implementarea şi utilizarea invenţiilor şi propunerilor de raţionalizare | pe ţară | anual | martie |
Casa Naţională de Asigurări Sociale |
||||
| 205. | Raport privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat | pe venituri, cheltuieli | anual trimestrial |
28 mai a 60-a zi |
| 206. | Raport statistic privind numărul de pensionari aflaţi la evidenţa organelor de asigurări sociale de stat şi suma pensiilor stabilite lunar | pe ţară | anual | 1 martie |
| 207. | Raport statistic (succint) privind numărul de pensionari şi suma pensiilor stabilite lunar | pe ţară | trimestrial | a 10-a zi |
| 208. | Raport statistic privind numărul beneficiarilor şi suma alocaţiilor sociale de stat (lunare) şi indemnizaţiilor pentru familii cu copii stabilite lunar | pe ţară | anual | 1 martie |
Compania Naţională de Asigurări în Medicină |
||||
| 209. | Raport privind utilizarea mijloacelor din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală | pe ţară | anual trimestrial |
20 februarie a 25-a zi |
Fondul republican de susţinere socială a populaţiei |
||||
| 210. | Raport privind utilizarea mijloacelor financiare ale Fondului republican şi fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei | pe ţară | anual trimestrial |
20 februarie a 25-a zi |
| 211. | Raport privind distribuirea ajutoarelor materiale din Fondul republican şi fondurile locale de susţinere socială a populaţiei persoanelor socialmente vulnerabile după categorii, scopurile solicitării acestora de către beneficiari şi finanţarea cantinelor de ajutor social | pe ţară | anual trimestrial |
20 februarie a 25-a zi |
Academia de Ştiinţe a Moldovei |
||||
| 212. | Raportul statistic privind activitatea de cercetare-dezvoltare | pe ţară, inclusiv instituţiile subordonate Academiei de Ştiinţe a Moldovei | anual | 10 martie |
| 213. | Activitatea de doctorat şi postdoctorat | pe ţară, inclusiv instituţiile subordonate Academiei de Ştiinţe a Moldovei | anual | 10 februarie |