Hotărâre nr. 922 din 22.11.2023
pentru modificarea Regulamentului privind modul de procurare şi aplicare a timbrelor de acciz/timbrelor de consum pe produsele din tutun, cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice, inclusiv ţigaretele electronice de unică folosinţă, preparatele destinate utilizării în cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice de la poziţia tarifară 2404, produsele din tutun şi înlocuitorii din tutun (amestecuri fără tutun pe baza frunzei de ceai) de la poziţiile tarifare 240399900 şi 2404, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1427/2007
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru modificarea Regulamentului privind modul de procurare şi
aplicare a timbrelor de acciz/timbrelor de consum pe produsele din
tutun, cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice, inclusiv
ţigaretele electronice de unică folosinţă, preparatele destinate
utilizării în cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice
de la poziţia tarifară 2404, produsele din tutun şi înlocuitorii
din tutun (amestecuri fără tutun pe baza frunzei de ceai)
de la poziţiile tarifare 240399900 şi 2404, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.1427/2007
nr. 922 din 22.11.2023
(în vigoare 23.11.2023, cu excepţia pct.1 subpct.4) - 01.01.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 442-444 art.1068 din 23.11.2023
* * *
În temeiul art.123 alin.(51) din Codul fiscal nr.1163/1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, ediţie specială), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Regulamentul privind modul de procurare şi aplicare a timbrelor de acciz/timbrelor de consum pe produsele din tutun, cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice, inclusiv ţigaretele electronice de unică folosinţă, preparatele destinate utilizării în cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice de la poziţia tarifară 2404, produsele din tutun şi înlocuitorii din tutun (amestecuri fără tutun pe baza frunzei de ceai) de la poziţiile tarifare 240399900 şi 2404, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1427/2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.203-206, art.1482), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) la punctul 13:
a) litera d) se abrogă;
b) litera f) va avea următorul cuprins:
"f) licenţa corespunzătoare, după caz:
1) importul/exportul produselor din tutun şi/sau al produselor conexe; sau
2) importul şi/sau prelucrarea industrială a tutunului nefermentat şi/sau a tutunului fermentat; sau
3) fabricarea produselor din tutun şi/sau a produselor conexe şi/sau comercializarea angro a produselor din tutun şi/sau a produselor conexe şi/sau a tutunului nefermentat şi/sau a tutunului fermentat.";
2) la punctul 14, textul "d)," în toate cazurile se exclude;
3) punctul 17 va avea următorul cuprins:
"17. Exemplarele facturii fiscale se emit în felul următor:
a) primul exemplar se eliberează cumpărătorului timbrelor de acciz/timbrelor de consum;
b) exemplarul al doilea, împreună cu procura şi cererea solicitantului, se anexează la extrasele documentelor de plată şi se arhivează în dosarul personal întocmit special pentru cumpărătorul timbrelor de acciz/timbrelor de consum.";
4) se completează cu punctul 231 cu următorul cuprins:
"231. Anul fabricării produselor din tutun şi a celor conexe, indicat pe ambalajul unitar al produselor, trebuie să corespundă anului pentru care a fost emis timbrul de acciz/timbrul de consum.";
5) anexa nr.1 va avea următorul cuprins:
|
"Anexa nr.1 la Regulamentul privind modul de procurare şi aplicare a timbrelor de acciz/timbrelor de consum pe produsele din tutun, cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice, inclusiv ţigaretele electronice de unică folosinţă, preparatele destinate utilizării în cartuşele şi rezervele pentru ţigaretele electronice de la poziţia tarifară 2404, produsele din tutun şi înlocuitorii din tutun (amestecuri fără tutun pe baza frunzei de ceai) de la poziţiile tarifare 240399900 şi 2404 ___________________________________ (denumirea organului cărui este adresată cererea de primire a timbrelor de acciz/timbrelor de consum) COMANDA (CERERE) Întreprinderea _______________________________________________________________ (denumirea, codul fiscal şi adresa juridică a subiectului activităţii de întreprinzător) solicită eliberarea timbrelor de acciz/timbrelor de consum după cum urmează: |
|||||||
| Nr. crt. | Denumirea mărfii supuse marcării cu timbre | Unitatea de măsură a mărfii (producţiei) | Tipul timbrelor (timbre de acciz/timbre de consum) | Dimensiunea timbrelor: 44x20 mm; 32x16 mm; 32x12 mm | Numărul necesar de timbre (bucăţi) | Valoarea unui timbru | Valoarea totală a timbrelor (col.6xcol.7) |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
| 1. | |||||||
| 2. | |||||||
|
Am luat cunoştinţă de prevederile Regulamentului şi confirm că timbrele de acciz/timbrele de consum vor fi aplicate anume pentru volumele de producţie specificate în cerere. "___"_____________20__ _______________________________ (semnătura, numele şi prenumele) L.Ş.". |
|||||||
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia punctului 1 subpunctul 4) care intră în vigoare la 1 ianuarie 2024.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul finanţelor | Petru Rotaru |
| Nr.922. Chişinău, 22 noiembrie 2023. | |