Hotărâre nr. 933 din 22.12.2020
pentru modificarea Regulamentului privind condiţiile, modul de asigurare, evidenţă şi distribuire a biletelor de tratament sanatorial acordate veteranilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.190/2010
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru modificarea Regulamentului privind condiţiile, modul de
asigurare, evidenţă şi distribuire a biletelor de tratament
sanatorial acordate veteranilor, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr.190/2010
nr. 933 din 22.12.2020
(în vigoare 01.01.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 359 art. 1088 din 24.12.2020
* * *
Abrogat: 10.07.2025
Hotărîrea Guvernului nr.444 din 09.07.2025
În temeiul Legii nr.190/2003 cu privire la veterani (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.84-86, art.392), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Regulamentul privind condiţiile, modul de asigurare, evidenţă şi distribuire a biletelor de tratament sanatorial acordate veteranilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.190/2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.39-40, art.252), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1) la punctul 2:
a) la litera b), cuvintele "prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări Sociale" se substituie cu cuvintele "prin intermediul caselor teritoriale de asigurări sociale";
b) se completează cu litera c) cu următorul cuprins:
"c) pentru persoanele indicate în pct.5) lit.a), b), d), e), f) şi g) beneficiari de pensii din rândurile militarilor a căror identitate şi calitate se încadrează în condiţiile Legii nr.245/2008 cu privire la secretul de stat – prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări Sociale";
2) la punctul 4, cuvintele "îl au veteranii" se substituie cu textul "îl au cetăţenii Republicii Moldova care fac parte din categoriile specificate la pct.5 din prezentul Regulament,";
3) la punctul 5:
a) litera f) va avea următorul cuprins:
"f) soţii participanţilor la cel de-al Doilea Război Mondial sau la acţiuni de luptă în timp de pace din rândurile militarilor căzuţi la datorie, precum şi soţii persoanelor cu dizabilităţi de pe urma războiului decedate – o dată la trei ani. Dreptul la tratament sanatorial, în condiţiile prezentului Regulament, este deţinut de soţii specificaţi în prezentul subpunct, care se aflau în relaţii de căsătorie cu militarii căzuţi la datorie sau cu persoanele cu dizabilităţi de pe urma războiului decedate la data decesului persoanelor respective";
b) se completează cu litera g) cu următorul cuprins:
"g) copiii persoanelor cu dizabilităţi de pe urma războiului decedate – o dată la trei ani. Copiii menţionaţi în prezentul subpunct deţin dreptul respectiv până la atingerea vârstei de 18 ani sau după atingerea acestei vârste, dacă sunt înmatriculaţi la studii cu forma de învăţământ cu frecvenţă, până la terminarea studiilor, însă cel mult până la atingerea vârstei de 23 de ani.";
4) punctul 7 va avea următorul cuprins:
"7. Pentru a beneficia de bilet de tratament sanatorial, persoanele indicate în pct.2 lit.a) şi b) depun o cerere pentru a fi luate în evidenţă la casele teritoriale de asigurări sociale de la locul de domiciliu, iar persoanele indicate în pct.2 lit.c) depun o cerere la Casa Naţională de Asigurări Sociale.";
5) la punctul 8, litera c) va avea următorul cuprins:
"c) soţii supravieţuitori ai participanţilor la cel de-al Doilea Război Mondial sau la acţiuni de luptă în timp de pace din rândurile militarilor căzuţi la datorie, precum şi soţii supravieţuitori ai persoanelor cu dizabilităţi de pe urma războiului decedate, care se aflau în relaţii de căsătorie cu aceste persoane la data decesului lor – copia certificatului de căsătorie sau actele de stare civilă care să confirme statutul de soţ supravieţuitor; copiii persoanelor cu dizabilităţi de pe urma războiului decedate, până la atingerea vârstei de 18 ani sau după atingerea acestei vârste, dacă sunt înmatriculaţi la studii cu forma de învăţământ cu frecvenţă, până la terminarea studiilor, însă cel mult până la atingerea vârstei de 23 de ani – certificatul de studii."
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la 1 ianuarie 2021.
| PRIM-MINISTRU | Ion CHICU |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul finanţelor | Serghei Puşcuţa |
| Ministrul sănătăţii, | |
| muncii şi protecţiei sociale | Viorica Dumbrăveanu |
| Nr.933. Chişinău, 22 decembrie 2020. | |